Mărul are efectul unui laxativ. Laptele bătut provoacă zgomote intestinale, iar plăcerea de a bea un pahar de vin roşu e pedepsită cu dureri de cap. Tot mai mulţi oameni par să nu mai suporte alimentele normale. De aceea, în ultima vreme, produsele cu inscripţia "fără ..." au ajuns să umple sectoare întregi în marile magazine. Specialiştii în marketing au calculat că din 2012 până în 2015, vânzările de produse fără lactoză, cum sunt laptele de migdale sau băutura de ovăz bio, au înregistrat o creştere de 38%.
Conform statisticilor, o treime dintre europeni declară că suferă de o alergie alimentară sau cel puţin de o intoleranţă. Iar din celelalte două treimi, 80% renunţă de bunăvoie la unele alimente, deoarece au impresia că nu le tolerează. Ar fi bine, totuşi, să nu ne pripim. Căci nu toţi cei ce se cred afectaţi de o intoleranţă o au într-adevăr. "Se vorbeşte tot mai insistent despre intoleranţe, ele au devenit un trend actual. Din studii reiese însă faptul că suspiciunile de intoleranţă alimentară se confirmă în maximum 10% dintre cazuri", spun medicii alergologi.
Vă oferim în aceste pagini câteva lămuriri pe care le socotim utile, asupra celor mai frecvente dintre intoleranţele alimentare. Veţi afla astfel cum se pot recunoaşte ele şi ce aveţi de făcut pentru a le combate.
GLUTENUL - Proteina lipicioasă care ne dă de furcă
În ce constau tulburările?
Numeroase cereale, în primul rând grâul şi secara, conţin o proteină vâscoasă, numită gluten. Inofensivă în fapt, aceasta declanşează totuşi o reacţie imunologică la 0,4% din totalul populaţiei. Persoanele afectate prezintă o inflamaţie cronică a mucoasei intestinului subţire. Consecinţa: vilozităţile intestinale se retrag, mucoasa se aplatizează, astfel încât cantităţile de nutrienţi, vitmine şi minerale care pot fi asimilate descresc dramatic. Se creează un deficit de vitamina A, D, E, fier şi zinc. Intoleranţa la gluten sau celiachia poate apărea atât la adulţi, cât şi la copii. Din cauza multitudinii de simptome prin care se manifestă, medicii o consideră o "boală-cameleon".
Care sunt semnele caracteristice?
Bolnavii cu celiachie se plâng frecvent de dureri abdominale, balonări sau diaree. Ei se simt obosiţi după ce stau la masă, au dificultăţi de concentrare sau dureri de cap. Carenţa de vitamine şi minerale produce diverse efecte, de la deteriorarea smalţului dinţilor, până la migrene ori depresii.
Cum se constată intoleranţa?
Suferinzii trebuie să consume, timp de aproximativ patru săptămâni, alimente care conţin gluten (minimum 15 grame pe zi). Această cantitate se găseşte în două chifle, două felii de pâine şi 200 grame de paste. Apoi se face o analiză de sânge, pentru a stabli dacă există anticorpi contra enzimei numite transglutaminază. În final, se prelevă o probă de ţesut din mucoasa intestinului subţire, care va fi examinată în laborator.
De reţinut că, pentru marea majoritate a europenilor, glutenul nu este nici nesănătos, nici periculos. Aşadar, n-are sens să-l eliminăm preventiv din alimentaţie.
Ce ne ajută?
Dacă boala celiacă a fost diagnosticată cu certitudine, va fi necesar ca pacienţii să evite alimentele cu gluten pe toată durata vieţii. În scurt timp, simptomele se ameliorează, însă mucoasa intestinală are nevoie de circa un an pentru a se reface. "Dar veţi observa că renunţarea la gluten nu este deloc simplă: multe produse îl conţin, fără a-l include în lista de ingrediente", avertizează specialiştii alergologi.
Alimentaţia corectă: unde există gluten?
Mai bine nu: grâu, secară, orz, grâu spelta, alac, ovăz, ca şi alimentele produse din ele, cum sunt grişul, pâinea şi pastele făinoase, pulberea pentru pudding, conservele de carne şi de legume, supele la plic, bomboanele de ciocolată.
De consumat cu precauţie: cârnaţii, amestecurile de legume, diverse feluri de mâncare gata preparate (ori semipreparate) din carne, peşte şi lapte.
Permise: cartofii, orezul, meiul, porumbul, hrişca, făina de castane, quinoa, amarantul, soia, leguminoasele, salatele, laptele, iaurtul şi brânza de vaci, nucile, mierea, uleiurile vegetale, carnea şi peştele.
LACTOZA - Zahărul din lapte forfoteşte în intestin
În ce constau tulburările?
Intoleranţa la lactoză afectează un european din cinci. Ea este declanşată de lipsa lactazei, enzima din intestinul subţire care descompune zahărul din lapte în două zaharuri simple, glucoza şi galactoza, făcând astfel posibilă trecerea lor în sânge. Dacă lactaza nu este prezentă, lactoza ajunge nedigerată în intestinul gros, unde va fi supusă degradării de către bacterii. Aceasta poate da naştere unor neplăceri ca balonările, crampele abdominale sau diareea. Mai rar întâlnite, dar nicidecum excluse, sunt arsurile la stomac, migrenele şi starea permanentă de oboseală.
Care sunt semnele caracteristice?
Simptomele tipice ale intoleranţei la lactoză sunt uşor de recunoscut. Cine reacţionează regulat cu balonări, senzaţie de prea-plin şi mai ales cu diaree după ce a consumat lapte sau produse care conţin lapte, ca sosurile cu smântână sau îngheţatele, ar trebui să ceară medicului să-i facă un test pentru intoleranţa la lactoză.
Cum se constată intoleranţa?
Cei ce au dubii ar putea pentru început să-şi noteze într-un caiet, timp de mai multe săptămâni, alimentaţia zilnică. "Scrieţi amănunţit tot ce aţi mâncat şi aţi băut, adăugând şi eventualele simptome care vă apar", ne sfătuiesc alergologii. Se poate încerca şi cu un test de provocare: renunţaţi pentru câteva zile la lapte şi la produsele lactate, după care beţi un pahar de lapte. Dacă intestinul răspunde cu zgomote şi cu probleme de digestie, este cazul să vă adresaţi unui gastroenterolog, pentru a vă stabili diagnosticul. În acest scop se face un test respirator. Pacientului i se dă să bea o anumită cantitate de lactoză dizolvată în apă. Apoi medicul măsoară concentraţia de hidrogen din aerul expirat. Valoarea obţinută arată dacă enzimele din intestinul subţire responsabile pentru descompunerea lactozei îşi fac bine treaba sau nu.
Ce ne ajută?
Cu cât se renunţă mai consecvent la zahărul din lapte, cu atât mai rapid dispar manifestările neplăcute. Fiindcă lactoza nu este prezentă doar în lactate, ci şi în multe alte alimente (în special în produsele ambalate, comercializate în magazine), va fi nevoie să citiţi cu atenţie etichetele. E bine de ştiut că, pe lista de ingrediente, lactoza nu figurează întotdeauna ca atare, ci se ascunde sub termeni ca: lapte, lapte praf, zer sau smântână.
Alimentaţia corectă: unde există lactoză?
Alimente cu un conţinut mediu de lactoză (1-4,8 grame la 100 g): nu sunt tolerate sau intestinul le acceptă doar în cantităţi mici. Din această categorie fac parte brânza de vaci, bulgăraşii de brânză de vaci, smântâna cu 30% grăsime (lactatele cu un procent ridicat de grăsimi sunt suportate mai bine decât cele slabe ori degresate), iaurtul, kefirul, smântâna (conţine o cantitate de lactoză mult mai mică decât laptele).
Aproape lipsite de lactoză (mai puţin de 1 gram la 100 g): aceste alimente sunt tolerate fără probleme. E vorba de unt, brânzeturile tari (parmezan, Emmentaler, brânză picantă), brânza din lapte de oaie şi capră.
Să mâncăm ciocolată sau nu?
Există trei feluri de ciocolată: cu lapte, neagră (amăruie) şi albă. La 100 grame, ciocolata albă conţine aproximativ 26 g lapte praf (= circa 10 g lactoză), cea cu lapte, cam 22 g lapte praf (= în jur de 7 g lactoză), iar din ciocolata neagră lactoza lipseşte cu desăvârşire. Aceasta înseamnă: evitaţi ciocolata albă, consumaţi-o cu măsură pe cea cu lapte sau preferaţi din start ciocolata amăruie.
FRUCTOZA - Sistemul de transport al organismului lasă de dorit
În ce constau tulburările?
Aproape o persoană din trei reacţionează cu zgomote intestinale la fructoza prezentă în fructe şi în sucuri, fie ele proaspăt stoarse ori achiziţionate din comerţ. Specialiştii explică acest fenomen în următorul mod: "Fructoza este transportată în sânge prin mucoasa intestinului subţire. Intoleranţa (malabsorbţia) apare în momentul când sistemul de transport nu funcţionează decât parţial. În consecinţă, fructoza nu poate fi preluată complet şi ajunge în intestinul gros, unde este descompusă de către bacterii. Gazele şi acizii rezultaţi din procesul respectiv provoacă, printre altele, balonări şi crampe abdominale.
Care sunt semnele caracteristice?
Consumul de fructe şi sucuri declanşează regulat tulburări digestive. Pe lângă balonări şi crampe abdominale, simptomele tipice mai cuprind şi diareea, greaţa, senzaţia de prea-plin şi durerile de cap. Unora dintre pacienţi, această intoleranţă le afectează psihicul, provocându-le o anumită labilitate afectivă. Alţii reacţionează cu o stare de oboseală după mese, migrene sau o inflamaţie (cronică) a sinusurilor.
Cum se constată intoleranţa?
Se observă apariţia simptomelor la distanţă de 30 de minute, până la două ore, de momentul când s-au consumat alimente care conţin fructoză. Un diagnostic sigur nu-l poate pune însă decât medicul, iar metoda cea mai des utilizată este testul respirator, identic cu cel pentru lactoză. Pacientul bea un pahar cu apă în care s-a dizolvat fructoză, după care medicul măsoară la anumite intervale conţinutul de hidrogen din aerul expirat. Dacă el depăşeşte valoarea normală, se va diagnostica o malabsorbţie a fructozei.
Ce ne ajută?
Intoleranţa la fructoză poate fi ţinută destul de bine sub control prin modificarea alimentaţiei. Majoritatea celor afectaţi suportă cantităţi mici de fructoză. Neplăcerile apar abia atunci când se forţează limita individuală de toleranţă. Suportabilitatea depinde de conţinutul de fructoză, dar şi de alţi factori. Aşa, de pildă, toleranţa este mai bună după-amiaza, decât în cursul dimineţii. Pentru a afla câtă fructoză puteţi mânca fără probleme, trebuie să renunţaţi la ea pentru 14 zile. Este necesar ca răcoritoarele dulci, Cola şi sucurile de fructe, ca şi alimentele cu adaos de sirop de glucoză şi fructoză să fie evitate complet, pentru a permite florei intestinale dezechilibrate să se refacă. După aceea, veţi începe să testaţi alimentele, unul câte unul.
Alimentaţia corectă: unde există fructoză?
Cele mai importante dintre regulile de bază
1. Este de preferat să mâncaţi fructele cu brânză de vaci şi iaurt sau ca desert. Aceasta face ca alimentele parţial digerate în stomac să tranziteze mai lent intestinul subţire, ceea ce permite fructozei să aibă un contact mai îndelungat cu mucoasa intestinală şi dă sistemului de transport mai mult timp pentru a duce moleculele de zahăr din intestin în sânge.
2. Sucurile de fructe nu sunt bine tolerate, mai ales cele de mere şi pere. Când cumpăraţi sucuri din comerţ, verificaţi dacă nu cumva sunt menţionate printre ingrediente fructoza, siropul de glucoză şi fructoză ori sorbitolul (E420).
3. Glucoza favorizează preluarea fructozei în sânge. Bananele, papaia sau pepenele galben, care conţin mai multă glucoză decât fructoză, sunt digerate mai uşor decât merele şi perele.
4. Zahărul alb, care se compune dintr-o moleculă de glucoză şi una de fructoză, este suportat, în general, cu condiţia să fie consumat doar în cantităţi mici.
5. Sorbitolul, un substituent al zahărului, blochează transportarea fructozei, agravând simptomele. Sorbitolul se găseşte în unele fructe (ex. pere, prune, fructe uscate) şi este introdus ca îndulcitor în dulciurile şi băuturile cu valoare calorică mică.
6. Creează, de asemenea, probleme şi alcoolii din zahăr, cum sunt xilitolul, manitolul, maltitolul şi isomaltul, deseori adăugaţi în gemuri. Citiţi etichetele produselor, pentru a vedea dacă sunt indicate acolo asemenea ingrediente: fructoză, sirop de glucoză şi fructoză, miere, pastă din pulpă de mere, nectar de mere, nectar de pere, inulină, sorbitol (E 420), manitol (E 421), isomalt (E 953), maltitol (E 965), lactitol (E 966).
HISTAMINA - O mare enigmă ştiinţifică
În ce constau tulburările?
Şi intoleranţa la histamină provine dintr-o insuficienţă enzimatică. Persoanele care au dificultăţi cu descompunerea histaminei reprezintă 1-3% din totalul populaţiei. Această substanţă, pe care corpul şi-o produce singur, este un neurotransmiţător implicat într-o serie întreagă de procese organice, de la scăderea tensiunii arteriale, dilatarea vaselor de sânge, creşterea permeabilităţii capilarelor, reglarea acidităţii gastrice, excitarea musculaturii netede şi secreţiile glandelor endocrine, până la apariţia inflamaţiilor, fiind principalul mediator participant la declanşarea reacţiilor alergice, unele dintre ele deosebit de puternice, aşa cum este şocul anafilactic.
Există însă şi surse exterioare de histamină, de exemplu alimentele alterate. Pătrunzând în tubul digestiv odată cu hrana, histamina pleacă împreună cu chimul din stomac şi ajunge în intestinul subţire, unde este descompusă de enzima DAO (diaminoxidază). La cei afectaţi de această intoleranţă, se pare că diaminoxidaza nu este destul de activă.
Care sunt semnele caracteristice?
Multora li se întâmplă uneori să nu se simtă tocmai bine, după un pahar de vin roşu sau după o cină din cale afară de consistentă, încheiată cu un mousse delicios de ciocolată. Însă cine reacţionează în mod regulat cu apariţia unei iritaţii pe piele sau cu dureri de cap, s-ar putea număra printre persoanele care nu suportă histamina.
Cum se constată intoleranţa?
Din păcate, nu există până în prezent un test standard, care să confirme această afecţiune. Întrucât simptomele sunt foarte difuze, strădania medicului de a formula un diagnostic corect se transformă aproape într-o anchetă detectivistică. Primele indicii le pot furniza o analiză specială de urină sau una pentru determinarea activităţii enzimei DAO. Demersul medical se complică suplimentar, prin faptul că alimentele îşi modifică mereu conţinutul de histamină în urma depozitării. Astfel, unele alimente, care în stare proaspătă erau relativ sărace în substanţa incriminată, pot deveni, după o perioadă de timp, incompatibile cu organismul pacienţilor, provocându-le neplăceri. De aceea, pentru a depista "făcătorii de rele", se recomandă ţinerea unui jurnal zilnic, în care să se consemneze alimentaţia şi simptomele. Dacă ele apar repetat după consumul anumitor alimente, ca vinul roşu, brânzeturile tari şi afumăturile, aceasta îndreptăţeşte medicul să suspecteze o intoleranţă la histamină.
Şi un test de provocare vă poate furniza "dovezi". Vreme de două săptămâni, încercaţi să vă alcătuiţi meniul în aşa fel încât să conţină cantităţi minime de histamină. Dacă simptomele se atenuează, consideraţi acest lucru drept un indiciu demn de încredere.
Alimentaţia corectă: unde există histamină?
Histamina este prezentă în aproape toate alimentele, cu deosebire în vin (preponderent în cel roşu), în brânzeturile şi mezelurile maturate, în conserve (în special de carne şi peşte), în afumături, dar şi în legumele conservate sau murate (exemplu: varza murată). Altele, cum sunt leguminoasele (fasolea, soia etc.) nu conţin histamină, însă provoacă eliberarea ei în organism, motiv pentru care trebuie să fie de asemenea evitate. Specialiştii recomandă consumul de alimente proaspete ca: legumele, fructele, lactatele, carnea şi peştele. Cu unele excepţii din categoria fructelor: bananele, portocalele şi kiwi au relativ multă histamină, chiar şi atunci când sunt proaspete.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
