Mai mulţi scriitori cehi şi slovaci din secolul 20 au o popularitate mondială de care n-are parte nici unul dintre ai noştri. Deşi au scris în limba lor, despre realităţi şi momente istorice locale, un anumit tip de umor ce le e propriu îşi dovedeşte atracţia universală. De la Jaroslav Hasek, Karel Capek, Bohumil Hrabal şi până la Milan Kundera, echilibristica între comedie şi dramă, între bunătate şi cruzime, predilecţia pentru grotesc amestecat cu tandreţe şi candoare, pentru fanfaronadă şi curaj în împrejurări ce pun la încercare vitalitatea omului simplu - au un farmec irezistibil. În special Hasek şi Hrabal mi se par înrudiţi, în arta lor de a crea antieroi, cu Charlie Chaplin: mai mult decât umor insolent cu autoritatea şi satiră a convenţiilor, ei ajung la numitorul comun al prea-omenescului, în care, pe lângă răutate şi prostie, există şi generozitate, iubire, duioşie. Toate autentice. Clovneriile în cascadă ale lui Charlot au un echivalent în logoreea lui Svejk şi în trăncăneala personajelor lui Hrabal - pe care nu le poţi decât îndrăgi. Dacă n-aţi citit până acum nimic din opera acestui excepţional povestitor (din care s-au tradus în timp multe titluri), găsiţi în librării seria de autor de la ART, în care au apărut până acum şase volume, între care şi capodoperele "L-am servit pe regele Angliei" şi "Trenuri cu prioritate" (după acest roman, Ji?i Menzel a făcut în 1966 un film de Oscar; de altfel, se ştie că opera lui Hrabal a influenţat hotărâtor noul val al cinematografiei cehoslovace din anii '60). Iubit de conaţionali, care în anii cenzurii făcuseră să-i circule cărţile în samizdat, tradus şi în multe alte ţări unde existau cercuri de "hrabalieni" pasionaţi, scriitorul a avut parte în 1997, la 83 de ani, de o moarte ce i se potrivea "profilului psihologic": a căzut de la etajul unui spital praghez, pe când hrănea porumbeii de pe pervaz.
Cartea pe care vi-o recomand azi, datând din 1964, e monologul fanfaron şi savuros al unui bătrân, mare crai şi băutor, izvor nesecat de poveşti înlănţuite cu vervă despre oameni şi peripeţii prin vremuri de război şi pace, cu divagaţii despre diversele meserii şi pasiuni pe care le-a avut din vremea Imperiului şi până în perioada comunistă. Fie că trăncăne despre pantofi, bere sau drogherii, despre aventuri amoroase, isprăvi din armată, despre religie, literatură sau căsnicie - asociaţiile pe care le face au un haz nebun. Oamenii despre care povesteşte sunt în general meseriaşi - brutari, măcelari, sobari, fierari etc. În acest omenet simplu prins cu ale vieţii, există şi câteva referinţe recurente precum doctorul Karafiat, poetul Bondy cu cei doi copii ai lui în cărucior, o carte de igienă sexuală a unui anume Batista, o alta de interpretare a viselor, prietenul Olanek sau crudul general Zelikowski. Şi mai există o paradă comică de cultură a naratorului, ce se declară admirator al Renaşterii europene, are propriile păreri despre Cristos, Socrate şi Puşkin, despre teatrul muncitoresc şi Smetana. Nostalgia după o tinereţe virilă şi exuberantă, după eleganţa imperială pierdută, cu excentricii şi bizareriile ei, derulează în ritm alert, ca în filmele mute, un spectacol burlesc al deşertăciunilor, al cărui gust dulce-amărui-picant te subjugă.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
