Mai mulți scriitori cehi și slovaci din secolul 20 au o popularitate mondială de care n-are parte nici unul dintre ai noștri. Deși au scris în limba lor, despre realități și momente istorice locale, un anumit tip de umor ce le e propriu își dovedește atracția universală. De la Jaroslav Hasek, Karel Capek, Bohumil Hrabal și până la Milan Kundera, echilibristica între comedie și dramă, între bunătate și cruzime, predilecția pentru grotesc amestecat cu tandrețe și candoare, pentru fanfaronadă și curaj în împrejurări ce pun la încercare vitalitatea omului simplu - au un farmec irezistibil. În special Hasek și Hrabal mi se par înrudiți, în arta lor de a crea antieroi, cu Charlie Chaplin: mai mult decât umor insolent cu autoritatea și satiră a convențiilor, ei ajung la numitorul comun al prea-omenescului, în care, pe lângă răutate și prostie, există și generozitate, iubire, duioșie. Toate autentice. Clovneriile în cascadă ale lui Charlot au un echivalent în logoreea lui Svejk și în trăncăneala personajelor lui Hrabal - pe care nu le poți decât îndrăgi. Dacă n-ați citit până acum nimic din opera acestui excepțional povestitor (din care s-au tradus în timp multe titluri), găsiți în librării seria de autor de la ART, în care au apărut până acum șase volume, între care și capodoperele "L-am servit pe regele Angliei" și "Trenuri cu prioritate" (după acest roman, Ji?i Menzel a făcut în 1966 un film de Oscar; de altfel, se știe că opera lui Hrabal a influențat hotărâtor noul val al cinematografiei cehoslovace din anii '60). Iubit de conaționali, care în anii cenzurii făcuseră să-i circule cărțile în samizdat, tradus și în multe alte țări unde existau cercuri de "hrabalieni" pasionați, scriitorul a avut parte în 1997, la 83 de ani, de o moarte ce i se potrivea "profilului psihologic": a căzut de la etajul unui spital praghez, pe când hrănea porumbeii de pe pervaz.
Cartea pe care vi-o recomand azi, datând din 1964, e monologul fanfaron și savuros al unui bătrân, mare crai și băutor, izvor nesecat de povești înlănțuite cu vervă despre oameni și peripeții prin vremuri de război și pace, cu divagații despre diversele meserii și pasiuni pe care le-a avut din vremea Imperiului și până în perioada comunistă. Fie că trăncăne despre pantofi, bere sau drogherii, despre aventuri amoroase, isprăvi din armată, despre religie, literatură sau căsnicie - asociațiile pe care le face au un haz nebun. Oamenii despre care povestește sunt în general meseriași - brutari, măcelari, sobari, fierari etc. În acest omenet simplu prins cu ale vieții, există și câteva referințe recurente precum doctorul Karafiat, poetul Bondy cu cei doi copii ai lui în cărucior, o carte de igienă sexuală a unui anume Batista, o alta de interpretare a viselor, prietenul Olanek sau crudul general Zelikowski. Și mai există o paradă comică de cultură a naratorului, ce se declară admirator al Renașterii europene, are propriile păreri despre Cristos, Socrate și Pușkin, despre teatrul muncitoresc și Smetana. Nostalgia după o tinerețe virilă și exuberantă, după eleganța imperială pierdută, cu excentricii și bizareriile ei, derulează în ritm alert, ca în filmele mute, un spectacol burlesc al deșertăciunilor, al cărui gust dulce-amărui-picant te subjugă.