Timp de mai bine de o săptămână, sute de mii de români au ieşit în stradă, zi de zi, pe ger şi ninsoare, în ceea ce avea să fie cel mai frumos şi mai mare protest de după decembrie 1989. Manifestaţia a fost paşnică. Cei care au umplut pieţele oraşelor ţării au venit cu copiii de mână, iar ceea ce a impresionat cel mai mult a fost că această maree emoţională a cuprins şi localităţi în care nu s-a ieşit în stradă, nici măcar la revoluţie. Peste toate, merită remarcat faptul că miza protestelor nu a fost una materială, ci strict morală - românii nu mai vor corupţi în fruntea ţării şi au toleranţă zero pentru astfel de fapte penale. Sunt convins că asta a fost doleanţa lor dintotdeauna, iar acum, ea a reuşit să se coaguleze, culmea!, datorită unei încercări de a legaliza hoţia. După cum spunea o pancartă, lungă de 30 de metri, afişată în Piaţa Victoriei - "Aţi reuşit! Ne-aţi unit!"
În toiul acestei lupte inegale, care se schimbă de la o zi la alta pentru că guvernul nu are demnitatea să facă un pas decisiv înapoi, recunoscându-şi şi îndreptându-şi greşeala, se cuvine să facem un bilanţ. Să vedem ce-am câştigat şi ce-am pierdut prin uriaşele manifestaţii de stradă şi ce e de făcut în viitor pentru ca să trăim într-o ţară care respectă democraţia şi legile. L-am ales ca interlocutor pe Liviu Avram, redactor şef adjunct la "Adevărul", unul dintre puţinii jurnalişti neafiliaţi politic, care a avut o mare contribuţie în limpezirea conţinutului sulfuros al ordonanţei 13, emisă în marţea neagră.
"Oamenii au înţeles ce se pune la cale şi au reacţionat"
- D-le Liviu Avram, duminică, pe 5 februarie, 500.000 de români au ieşit în stradă, în toată ţara, împotriva proiectului ordonanţei de urgenţă a guvernului, reuşind să marcheze istoria post-comunistă prin cea mai mare şi, totodată, cea mai frumoasă demonstraţie de după 1989. La capătul acestor zile în care s-a protestat seară de seară, iar guvernul a cedat, abrogând ordonanţa nr. 13, aş vrea să vă întreb ce-am câştigat?
- Am câştigat un lucru extrem de important: faptul că, măcar pentru o perioadă, politicienii vor fi extrem de reţinuţi în a manipula procesul legislativ, spre a implementa legi destinate unor interese înguste. Un alt câştig, pe care eu îl socotesc mult mai important, este faptul că oamenii au înţeles exact ceea ce li se pregăteşte şi au reacţionat în consecinţă. Vedeţi, tragedia de la Colectiv, care a scos de asemenea lumea în stradă, avea o încărcătură umană şi emoţională cu totul deosebită: moartea a 64 de tineri. A fost, pe undeva, firesc ca lumea să reacţioneze într-o asemenea anvergură. De data asta însă, litigiul dintre societate şi elita politică era mult mai abstract, mult mai confuz pentru omul simplu sau pentru cei nefamiliarizaţi cu ştiinţa dreptului, mult mai dificil, chiar şi pentru presă, de a dibui mecanismele intime ale ticăloşiei care era pe cale să se săvârşească. Adevăratele pericole din ordonanţa 13 erau bine mascate într-un limbaj pseudo- legalist, menit să amorţească şi să înşele vigilenţa oricui. Şi totuşi, graţie unei părţi a presei foarte active, ba chiar în pofida unei alte părţi a presei, extrem de manipulatoare în favoarea complotiştilor, opinia publică a înţeles foarte corect ce se pune la cale şi a ripostat în consecinţă. Asta mi se pare admirabil.
"Întotdeauna trebuie să ne fie frică de PSD"
- Din păcate, întotdeauna trebuie să ne fie frică de PSD, pentru că a dovedit, în cel puţin trei rânduri, că nu are nicio sfială să manipuleze în folos propriu procedurile de adoptare a actelor normative. A făcut-o în vara anului 2012, atunci când Guvernul Ponta a adoptat ordonanţele de urgenţă nocturne prin care a abrogat cvorumul de participare la referendum, după ce procedura de suspendare şi de demitere a preşedintelui fusese deja declanşată. Atunci, Curtea Constituţională a fost cea care a curmat acest abuz. S-a întâmplat apoi pe 10 decembrie 2013, tot într-o noapte, când comisia juridică din Camera Deputaţilor a adoptat un întreg pachet de legi menite a slăbi combaterea corupţiei şi asigurarea integrităţii publice. De data asta, presa, iniţial, şi Curtea Constituţională, ulterior, au fost factorii care au făcut ca tentativa să eşueze. Iar acum, tot noaptea, a venit ordonanţa 13. Şi până ca alte instituţii să poate face ceva, această formidabilă alianţă între presa onestă şi responsabilă şi opinia publică a reuşit să stopeze abuzul. Privind retrospectiv, cred că acesta a fost cel mai periculos moment, pentru că, spre deosebire de 2012 şi 2013, PSD domină mult mai autoritar şi Parlamentul, şi Guvernul, şi nimic nu părea, în aceste circumstanţe, să-i poată sta în cale. Aşteptăm acum să vedem cum vor reacţiona şi alte instituţii, cum ar fi Curtea Constituţională sau instanţele unde a fost atacată ordonanţa 13.
- Noi, pe plan intern, ne putem acomoda cu trauma pe care am trăit-o, pentru că n-am trăit-o pentru prima oară. Dar îmi este aproape imposibil să-mi imaginez cum ar mai putea funcţiona aproape patru ani acest guvern, care şi-a ruinat în câteva zile toată încrederea de care orice guvern are nevoie. Mintea mea nu poate pricepe cum ar putea funcţiona normal o ţară în care cetăţenii avizaţi şi informaţi ar fi siliţi să se uite în fiecare dimineaţă în Monitorul Oficial, ca să vadă ce trăsnăi a mai făcut Guvernul peste noapte. Într-o ţară normală, o asemenea criză se rezolvă, clar, prin alegeri anticipate. La noi, însă, mecanismul constituţional este atât de complicat şi de îndelungat, încât e mai bine să abandonăm, deocamdată, această idee. O reşapare masivă a cabinetului ar fi, poate, necesară. Dar în orice caz, indiferent de dimensiunea remanierii, guvernul trebuie să-şi ia un angajament limpede, scris, că asemenea lucruri nu se vor mai repeta. O soluţie ar fi, spre exemplu, să iniţieze prin proprie voinţă un proiect de lege, aprobat apoi de Parlament, prin care să-şi limiteze dreptul de a mai emite ordonanţe care au ca efect aplicarea legii penale celei mai favorabile - adică să-şi interzică pe viitor avantajele de care a încercat să profite prin emiterea ordonanţei 13. Ar fi un gest absolut minimal de a recâştiga cât de cât încrederea opiniei publice. Lucrurile stau însă mult mai grav, pe plan extern. Acolo nu merge să fii prins cu minciuna, să ceri scuze şi să mergi mai departe, cum o putem face noi între noi, românii. Acolo, dacă ai minţit o dată, rămâi mincinos şi partenerii mai lucrează cu tine doar ceea ce este strict şi minim necesar. De aceea, sunt extrem de surprins că un diplomat cu experienţa domnului Teodor Meleşcanu, ministrul de Externe, s-a dus la Bruxelles şi a prezentat Comisiei Europene o versiune extrem de distorsionată, mincinoasă chiar, asupra evenimentelor de la Bucureşti, atât în ceea ce priveşte raţiunile pentru care s-au emis ordonanţele, cât şi în ce priveşte motivaţia oamenilor care au protestat. În această relaţie, prejudiciile nu sunt doar uriaşe, dar şi imposibil de estimat. Pentru că partenerii noştri nu vor spune niciodată vreunui oficial de la Bucureşti că este un mincinos, ci doar vor avea rezerve să mai colaboreze cu el. Şi cum să măsori aşa ceva? Şi ştiţi ce mă doare cel mai tare? Că acolo n-a minţit Meleşcanu, acolo a minţit România.
- La final aş vrea să vă întreb cum vi s-a părut strada, cum aţi perceput protestele pentru care aţi şi luptat, prin analizele dumneavoastră televizate şi prin articolele pe care le-aţi scris?
Foto: AGERPRES
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
