La fel ca întreaga lui viață, împănată cu întâmplări fabuloase ori stranii, și moartea lui Cohen a avut partea ei de mister. A fost făcută publică abia trei zile mai târziu, după ce artistul fusese deja înmormântat la Montreal. Conectat mereu la esențe, Cohen povestea până în ultimele lui zile că aude vocea lui Dumnezeu. "Uneori e ca și cum mi-ar spune: «Ai slăbit prea mult, Leonard. Ești pe moarte, dar nu trebuie să cooperezi atât de entuziast cu suferința. Forțează-te să mănânci un sandwich». Alteori, aud vocea aceea zicându-mi: «Ignoră-mă. Ocupă-te de lucrurile pe care le ai de făcut». Acum, vocea e plină de compasiune mai mult decât în oricare clipă a vieții mele. Asta e o uriașă binecuvântare. Așa că sunt pregătit să mor, sper doar să nu fie prea inconfortabil".
Cohen era deja bolnav de cancer, dar nu voia să se afle. Avea dureri acute, din cauza unor fracturi vertebrale. Ca să le atenueze, stătea așezat tot timpul într-un scaun medical mare și albastru. În acel scaun și-a înregistrat și ultimul album, "You want it darker". În sufrageria lui de acasă, între doar câteva chitare, ceva echipamente de înregistrări și un keyboard. Slăbise enorm, dar își păstrase neciobite umorul și autoironia. "Era și o gazdă extrem de curtenitoare, cel mai politicos om pe care l-am cunoscut, după mama mea" - spune jurnalistul David Remnick, cel căruia legendarul cântăreț, cu puțin timp înainte de a muri, i-a acordat ultimul său interviu, în ziarul "The New Yorker". "You want it darker" a fost darul lui Cohen pentru fani, când a împlint 82 de ani, pe 21 septembrie 2016. În piesa cu același titlu, cu celebrul său timbru baritonal și șoptit, i se adresează direct lui Dumnezeu. Un răspuns dat, poate, acelei Voci care îl tot umărea. De altfel, Bob Dylan îi spusese cândva lui Cohen că melodiile lui sunt ca niște rugăciuni. Multe din cântecele și versurile lui se trag direct din Psalmi, iar mulți dintre fani l-au considerat o figură aproape religioasă.
Și cum astfel, când Cohen a strălucit în aproape tot ce a făcut? În Grecia, în anii '60, a locuit șapte ani pe insula Hydra. Rezultatul? Mai multe volume de versuri și două romane, "Jocul favorit" și "Frumoșii învinși". După apariția lor, ziarul "Boston Globe" scria: "James Joyce n-a murit! Trăiește în Montreal și se numește Cohen". Nu mult după asta, cariera lui de trubadur cu har și chitară a explodat. Dar lui Cohen îi era foarte greu să cânte pe scenă. Era paralizat de trac. "Mă simt ca un papagal în lanțuri", spunea. Ca să-și adoarmă tracul, ajunsese să bea pe scenă chiar și trei sticle de vin. Vinul era Chateaux Latour. Se potrivea cel mai bine cu muzica lui, spunea cântărețul. Apoi, vremea a trecut, și lui Cohen i s-au topit tracul și tinerețea. Doar forța lui de creație rămăsese neschimbată. În ultimii patru ani de viață, a scos trei albume. Cu ele, pe o cale incredibilă, Cohen s-a reinventat. Și până în ultima zi, a lucrat dezlănțuit. Scria, înregistra piese, termina poezii vechi. "Dacă scriu destule versuri și las la o parte clișeele, chiar și pe cele la modă, chiar și pe cele subtile, abia atunci va apărea ceva! Îmi place să duc lucrurile la bun sfârșit. Dacă o faci, îți oferă foarte multă siguranță, cu avantaje incalculabile. Sunt foarte multe materiale noi, prin care încă nu am apucat să trec, 50 sau 60 de poezii neterminate, melodii bune, gata doar pe jumătate. Iată una: «Privește pasărea colibri/ Ale cărei aripi nu le vezi/ Privește pasărea colibri/ Pe mine să nu mă crezi./ Privește fluturele/ Care are doar trei zile de trăit/ Privește la fluture,/ Nu la ce am eu de grăit./ Privește la mintea lui Dumnezeu/ Care nu e constrânsă de ființă/ Privește la mintea lui Dumnezeu/ Nu la a mea știință». Nu cred că o să mai pot termina", spunea cu suverană tristețe. El, cel care va rămâne în inimile noastre o baladă dulce și tristă, fără de sfârșit.
Foto: AGERPRES, DREAMSTIME