În perioada relativ mai destinsă din a doua parte a anilor '60 au debutat editorial şi câteva tinere care mai apoi, volum după volum, şi-au individualizat vocile în opere ce merită cu adevărat acest nume. Constanţa Buzea, Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Gabriela Melinescu, Angela Marinescu sunt scriitoare de raftul I pe care secolul XXI le-a aşezat la locul cuvenit în istoria literaturii române contemporane. În primul rând poete, fiecare de o unicitate frapantă, dar şi prozatoare, eseiste, memorialiste, publiciste implicate civic după 1989, aceste congenere şi-au justificat şi îşi justifică existenţa prin scris, vocaţie căreia i-au fost şi îi sunt fidele pe viaţă. Există în lumea literară bârfa că, personalităţi accentuate, marile scriitoare nu se prea suportă între ele. Bârfă infirmată, între altele, şi de prietenia de o viaţă dintre Ileana Mălăncioiu şi Gabriela Melinescu, a căror legătură afectivă a continuat şi în cei 42 de ani de când Gabriela s-a stabilit în Suedia. Încă o dovadă concretă e antologia pe care vi-o recomand azi, prin care Ileana Mălăncioiu o readuce în atenţia contemporanilor pe poeta Gabriela Melinescu, într-un volum bine alcătuit, în care poeme reprezentative din toate etapele de creaţie sunt completate cu texte critice, cu interviuri şi ilustrate cu gravuri ale Gabrielei. E un admirabil gest de devotament dar şi de reparaţie, fiindcă în ultimul sfert de secol Gabriela Melinescu a fost evocată mai ales ca parteneră de viaţă a lui Nichita sau ca autoare a impresionantei serii de Jurnale suedeze, publicate după 2000, poezia ei trecând pe planul al doilea. Ceea ce a reuşit Ileana Mălăncioiu acum, selectând poeme din cele cinci volume apărute până la plecarea din ţară în 1975 şi din alte patru scrise în exil, este să dea o idee despre valoarea perenă a poetei, să o reveleze şi noilor generaţii de cititori ("Rămân ca un fel neatins/ pus la o parte pentru foamea/ celui care va veni/ într-o zi dintr-un secol" - citim într-un text din 1982). Cele 101 de poezii nu numai că jalonează un parcurs excepţional, dar sunt şi azi, cum spune prefaţatorul Mircea Martin, la fel de vii şi puternice ca în momentul când au fost scrise. Ceea ce e mare lucru: opera poetică a Gabrielei Melinescu nu e un exponat prăfuit din Muzeul Literaturii Române ci respiră firesc în aerul timpului din 2017. Chiar dacă ei se exprimă altfel, adolescenţii de azi se pot recunoaşte în vitalitatea debordantă din volumul de debut "Ceremonie de iarnă", de acum mai bine de o jumătate de secol (aşa mi-o amintesc şi eu pe Gabriela din acea perioadă: o fată frumoasă, cu o fire neîmblânzită, impetuos-vulnerabilă, cu o sinceritate şi o intensitate a trăirilor care te subjugau). Pot urmări "tensiunea spre abstract" şi interiorizarea din următoarele volume, până la "Boala de origine divină" şi "Jurământul de sărăcie, castitate şi supunere", şi apoi anxietatea şi emoţia religioasă a volumelor de maturitate, în care peisajul autobiografic devine tot mai dramatic. Orice iubitor de poezie va putea evalua caratele acestui parcurs poetic, raportându-se la propriile trăiri.
Selecţia "Formula AS"
* Gabriela Melinescu, "O sută şi una de poezii", antologare şi selecţia reperelor critice de Ileana Mălăncioiu, cu un text introductiv de Mircea Martin, două convorbiri ale autoarei cu Marta Petreu şi o postfaţă de Ion Pop, Editura Academiei Române (tel. 021/318.81.46), 180 p.
În perioada relativ mai destinsă din a doua parte a anilor '60 au debutat editorial şi câteva tinere care mai apoi, volum după volum, şi-au individualizat vocile în opere ce merită cu adevărat acest nume. Constanţa Buzea, Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Gabriela Melinescu, Angela Marinescu sunt scriitoare de raftul I pe care secolul XXI le-a aşezat la locul cuvenit în istoria literaturii române contemporane. În primul rând poete, fiecare de o unicitate frapantă, dar şi prozatoare, eseiste, memorialiste, publiciste implicate civic după 1989, aceste congenere şi-au justificat şi îşi justifică existenţa prin scris, vocaţie căreia i-au fost şi îi sunt fidele pe viaţă. Există în lumea literară bârfa că, personalităţi accentuate, marile scriitoare nu se prea suportă între ele. Bârfă infirmată, între altele, şi de prietenia de o viaţă dintre Ileana Mălăncioiu şi Gabriela Melinescu, a căror legătură afectivă a continuat şi în cei 42 de ani de când Gabriela s-a stabilit în Suedia. Încă o dovadă concretă e antologia pe care vi-o recomand azi, prin care Ileana Mălăncioiu o readuce în atenţia contemporanilor pe poeta Gabriela Melinescu, într-un volum bine alcătuit, în care poeme reprezentative din toate etapele de creaţie sunt completate cu texte critice, cu interviuri şi ilustrate cu gravuri ale Gabrielei. E un admirabil gest de devotament dar şi de reparaţie, fiindcă în ultimul sfert de secol Gabriela Melinescu a fost evocată mai ales ca parteneră de viaţă a lui Nichita sau ca autoare a impresionantei serii de Jurnale suedeze, publicate după 2000, poezia ei trecând pe planul al doilea. Ceea ce a reuşit Ileana Mălăncioiu acum, selectând poeme din cele cinci volume apărute până la plecarea din ţară în 1975 şi din alte patru scrise în exil, este să dea o idee despre valoarea perenă a poetei, să o reveleze şi noilor generaţii de cititori ("Rămân ca un fel neatins/ pus la o parte pentru foamea/ celui care va veni/ într-o zi dintr-un secol" - citim într-un text din 1982). Cele 101 de poezii nu numai că jalonează un parcurs excepţional, dar sunt şi azi, cum spune prefaţatorul Mircea Martin, la fel de vii şi puternice ca în momentul când au fost scrise. Ceea ce e mare lucru: opera poetică a Gabrielei Melinescu nu e un exponat prăfuit din Muzeul Literaturii Române ci respiră firesc în aerul timpului din 2017. Chiar dacă ei se exprimă altfel, adolescenţii de azi se pot recunoaşte în vitalitatea debordantă din volumul de debut "Ceremonie de iarnă", de acum mai bine de o jumătate de secol (aşa mi-o amintesc şi eu pe Gabriela din acea perioadă: o fată frumoasă, cu o fire neîmblânzită, impetuos-vulnerabilă, cu o sinceritate şi o intensitate a trăirilor care te subjugau). Pot urmări "tensiunea spre abstract" şi interiorizarea din următoarele volume, până la "Boala de origine divină" şi "Jurământul de sărăcie, castitate şi supunere", şi apoi anxietatea şi emoţia religioasă a volumelor de maturitate, în care peisajul autobiografic devine tot mai dramatic. Orice iubitor de poezie va putea evalua caratele acestui parcurs poetic, raportându-se la propriile trăiri.
În perioada relativ mai destinsă din a doua parte a anilor '60 au debutat editorial şi câteva tinere care mai apoi, volum după volum, şi-au individualizat vocile în opere ce merită cu adevărat acest nume. Constanţa Buzea, Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Gabriela Melinescu, Angela Marinescu sunt scriitoare de raftul I pe care secolul XXI le-a aşezat la locul cuvenit în istoria literaturii române contemporane. În primul rând poete, fiecare de o unicitate frapantă, dar şi prozatoare, eseiste, memorialiste, publiciste implicate civic după 1989, aceste congenere şi-au justificat şi îşi justifică existenţa prin scris, vocaţie căreia i-au fost şi îi sunt fidele pe viaţă. Există în lumea literară bârfa că, personalităţi accentuate, marile scriitoare nu se prea suportă între ele. Bârfă infirmată, între altele, şi de prietenia de o viaţă dintre Ileana Mălăncioiu şi Gabriela Melinescu, a căror legătură afectivă a continuat şi în cei 42 de ani de când Gabriela s-a stabilit în Suedia. Încă o dovadă concretă e antologia pe care vi-o recomand azi, prin care Ileana Mălăncioiu o readuce în atenţia contemporanilor pe poeta Gabriela Melinescu, într-un volum bine alcătuit, în care poeme reprezentative din toate etapele de creaţie sunt completate cu texte critice, cu interviuri şi ilustrate cu gravuri ale Gabrielei. E un admirabil gest de devotament dar şi de reparaţie, fiindcă în ultimul sfert de secol Gabriela Melinescu a fost evocată mai ales ca parteneră de viaţă a lui Nichita sau ca autoare a impresionantei serii de Jurnale suedeze, publicate după 2000, poezia ei trecând pe planul al doilea. Ceea ce a reuşit Ileana Mălăncioiu acum, selectând poeme din cele cinci volume apărute până la plecarea din ţară în 1975 şi din alte patru scrise în exil, este să dea o idee despre valoarea perenă a poetei, să o reveleze şi noilor generaţii de cititori ("Rămân ca un fel neatins/ pus la o parte pentru foamea/ celui care va veni/ într-o zi dintr-un secol" - citim într-un text din 1982). Cele 101 de poezii nu numai că jalonează un parcurs excepţional, dar sunt şi azi, cum spune prefaţatorul Mircea Martin, la fel de vii şi puternice ca în momentul când au fost scrise. Ceea ce e mare lucru: opera poetică a Gabrielei Melinescu nu e un exponat prăfuit din Muzeul Literaturii Române ci respiră firesc în aerul timpului din 2017. Chiar dacă ei se exprimă altfel, adolescenţii de azi se pot recunoaşte în vitalitatea debordantă din volumul de debut "Ceremonie de iarnă", de acum mai bine de o jumătate de secol (aşa mi-o amintesc şi eu pe Gabriela din acea perioadă: o fată frumoasă, cu o fire neîmblânzită, impetuos-vulnerabilă, cu o sinceritate şi o intensitate a trăirilor care te subjugau). Pot urmări "tensiunea spre abstract" şi interiorizarea din următoarele volume, până la "Boala de origine divină" şi "Jurământul de sărăcie, castitate şi supunere", şi apoi anxietatea şi emoţia religioasă a volumelor de maturitate, în care peisajul autobiografic devine tot mai dramatic. Orice iubitor de poezie va putea evalua caratele acestui parcurs poetic, raportându-se la propriile trăiri.
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
