Puterea rugăciunii

"Nimic nu se face fără ajutorul lui Dumnezeu"

Dragă "Formula AS",
Îţi mulţumesc pentru tot ce faceţi pentru noi, cititorii fideli. În paginile tale l-am descoperit pe Sfântul Ierarh Nectarie, am citit despre minunile sale şi mi-am dorit din tot sufletul să ajung la Mânăstirea "Radu Vodă" din Bucureşti, ca să mă rog la moaştele lui. Dorinţa mi-a fost împlinită nu demult, când, alături de zeci de credincioşi, m-am închinat şi eu la racla cu moaştele Sfântului Necta­rie. Am venit acasă cu sufletul împăcat şi, ori de câte ori am un necaz, Acatistul Sfântului Nectarie, ca şi sticluţa cu ulei sfinţit de la candela Sfântului, mă ajută.
Mi-a apărut pe pleoapa ochiului drept o bubă destul de urâtă ce tindea să se mărească. Dar inter­venţia pe pleoapa sensibilă era dificilă şi mi-era şi teamă de-o intervenţie aşa de apropiată de ochi. Trei seri am uns pleoapa cu untdelemn sfinţit de la candela Sfântului Nectarie şi minunea am simţit-o când, în dimineaţa următoare, negul dispăruse. Nu-mi venea să cred, dar era adevărat.
Am simţit ajutorul Sfân­tului ori de câte ori am avut o problemă de sănătate. Aca­tistul citit mă ajută şi simt acest lucru. Pentru a­ceas­ta, îi mulţumesc în rugă­ciunile făcute, seară de seară. Des­pre minu­nile săvâr­şite de Sfân­tul Nectarie, despre aju­torul pe care eu l-am primit, am spus şi altor persoane că­rora le-am oferit "Acatistul" şi Icoana lui.
Din motive de sănătate, eu nu merg foarte des la bise­rică, dar cred cu toată fiinţa mea că nimic pe lumea a­ceas­ta nu se face fără ajutorul lui Dumne­zeu.
Fotoliul din camera mea este locul unde mă rog în faţa Icoanei Maicii Dom­nului, unde citesc Acatis­tele, Paraclisul Maicii Dom­nului şi Acoperământul Maicii Domnului şi simt cum ruga îmi este ascul­tată, cum ajutorul tri­mis de Preacurata Născătoare de Dumnezeu ajunge la mine.
Când nu cunoşti ura, invidia, când ai puterea să uiţi şi să ierţi, când îţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi şi ştii să mulţumeşti Bunului Dumne­zeu pentru tot ce ţi-a dat, ajutorul îţi va veni. Suntem tentaţi să cerem ajutor bunului Dumnezeu numai în momente de grea cumpănă, dar trebuie să-i mulţu­mim în fiecare zi că existăm, că vedem răsăritul soarelui, că ne vedem copiii sănătoşi. În momente mai grele, eu o chem pe Maica Dom­nului în ajutor, şi simt că pot lua o decizie bună, că mă îndreaptă pe calea cea dreaptă, parcă mâna Măicuţei îmi arată ce trebuie să fac. "Îţi mulţu­mesc Maică bună şi mă ţine sub paza ta!".
Dragele mele mămici şi bunicuţe, învăţaţi-i pe cei mici o rugăciune pe care să o spuneţi împreu­nă, seara, la culcare. Ruga lor va fi ascultată.
În speranţa că cele scrise de mine vor fi citite, vă doresc din inimă sănătate şi Bunul Dumnezeu să ne fie alături. Doamne ajută!
MARIA


O promisiune împlinită

În viaţă facem toţi promisiuni. Câteodată le îm­plinim, altă dată, din motive care depind de noi sau nu, nu o putem face. Toată scrisoarea mea se vrea o promisiune împlinită, şi sunt foarte mulţu­mită că am ajuns să scriu revistei "Formula AS" şi prin ea să mă adresez tuturor celor care se vor opri să ci­tească aceste rânduri.
În urmă cu doisprezece ani, am primit o veste cumplită: mama, care avea 68 de ani pe atunci, a fost diagnosticată cu o formă de cancer pulmonar în stadiul III, inoperabil. În primele zile după aflarea acestei veşti, gândul îmi era tot timpul la momentele cumplite când vor începe acele teri­bile dureri care înspăimântă pe oricine la rostirea cuvântului "can­cer". Mă gândeam neîncetat ce vom face eu şi sora mea, cum vom suporta să ne vedem mama în sufe­rinţă fără să putem să i-o alinăm? Au fost nopţi în care aceste gân­duri nu mă lăsau să dorm. Am fost cu ea la me­dici, la chimioterapie, la radio­terapie dar boala avansa nemilos şi cumplitul final se apropia.
Eu, în fiecare seară îmi aplec genunchiul pentru a mă ruga bunului Dumnezeu şi pentru a-I mulţumi pentru toate câte le primim. În acele zile mă rugam şi pentru sănătatea mamei şi îl rugam pe Bunul Dum­­nezeu să nu îi dea suferinţe peste poate, să îi dea un sfârşit fără durere, în pace, neînfruntat.
În paginile revistei dvs., am citit multe articole referitoare la vindecări miraculoase, la ajutor divin primit în momentele grele. Tot din revistă am aflat despre Sfântul Nectarie şi am început să citesc Aca­tis­tul Său, rugându-l fierbinte să ne ajute să trecem peste acest necaz şi să roage la rândul lui pe Dum­nezeu să aibă milă şi îndurare de sufletul ma­mei, să nu-i dea chin şi suferinţă. Într-adevăr, mama s-a stins senină, fără ca să-i administrăm niciun fel de calmant, adică fără să aibă dureri. S-a simţit tare slăbită dar, din fericire pentru ea şi pentru noi, fără cumpli­tele suferinţe. Pe lângă aceas­ta, tot timpul, Dumnezeu a tri­mis în jurul nostru oameni mi­nunaţi, pe umărul cărora am putut plânge fără să ne vadă nimeni, care au fost tot timpul pentru noi un suport sufletesc şi chiar material. Le mulţu­mesc pe această cale şi vreau să ştie toţi că nu îi voi uita ni­ciodată în rugăciunile mele.
Mărturisesc că din tot ce am încercat să fac pentru ma­ma ca să o ajut, cea mai mare încredere am avut-o în Dum­nezeu, în Sfinţii săi şi în pute­rea rugăciunii rostită cu sufle­tul curat.
După moartea mamei, la distanţă de patru ani, tatăl meu s-a îmbolnăvit şi el, tot de cancer, de data asta la stomac. Singura soluţie era cea chirur­gicală, dar tatăl meu a refuzat-o categoric! Încre­dinţată fiind că primesc ajutor de la Dumnezeu şi de la Sfân­­tul Nectarie, de data asta nu am mai fost aşa de dispe­rată. Am citit Acatistul Sfântului Nec­ta­rie, m-am ru­gat fără încetare lui Dumnezeu, Dom­nului Iisus Hris­tos şi Maicii Sfinte. Şi, într-adevăr, timp de trei ani de la diagnosticare, tata nu a avut pro­ble­me, în ulti­mele două luni de viaţă a fost foarte slăbit, iar du­pă o zi şi jumătate de suferinţă s-a stins şi el, în pace. Mai mult, tata era de altă religie decât cea or­to­doxă, dar, din păcate, nu frec­venta biserica. Poate că în felul lui ţinea legătura cu Dumnezeu dar, spre sfâr­şitul vieţii, nu dădea semne că ar dori să se spo­ve­deas­că şi să se împăr­tăşească, chiar ocolea acest subiect ori de câte ori încercam să-l abor­dăm. Pe noi ne du­rea acest lucru, pentru că nu am fi vrut de­loc să moară fără să se săvârşească şi cu dânsul aces­te mari taine ale creşti­nătăţii. Şi tot prin oameni, pen­tru că Dum­nezeu aşa lucrează, la rugăminţile noas­tre, ale rude­niilor şi în special ale surorii sale mai mari, a accep­tat, în final, să fie spo­vedit şi îm­păr­tăşit. Acest fapt ne-a adus, mie şi su­rorii mele, multă fericire şi împă­care, ştiind că a plecat dintre noi cu sufletul curat!
Am promis Sfântului Nectarie că voi face public faptul că am primit un aşa mare ajutor, ca semn al recunoştinţei, şi pentru ca să ştie cât mai multă lume că există un sfânt izbăvitor de boli grele. Nu trebuie decât să ne rugăm cu inima cu­rată şi cu încrederea că rugăciunea ne va fi as­cultată şi îm­plinită. O rugă­ciune, oricât de scurtă ar fi, are o putere inimagina­bilă! Am ajuns şi la Mânăstirea "Radu Vodă" din Bucureşti, unde se află Moaştele Sfântului Nectarie, şi o voi face de câte ori voi avea ocazia, pentru că acolo, în sfinţenia acelei mânăstiri, oricine primeşte har şi ajutor. Mergeţi şi veţi vedea că viaţa vi se va schimba în bine!
PERSIDA BOGDAN