În perioada relativ mai destinsă din a doua parte a anilor '60 au debutat editorial și câteva tinere care mai apoi, volum după volum, și-au individualizat vocile în opere ce merită cu adevărat acest nume. Constanța Buzea, Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Gabriela Melinescu, Angela Marinescu sunt scriitoare de raftul I pe care secolul XXI le-a așezat la locul cuvenit în istoria literaturii române contemporane. În primul rând poete, fiecare de o unicitate frapantă, dar și prozatoare, eseiste, memorialiste, publiciste implicate civic după 1989, aceste congenere și-au justificat și își justifică existența prin scris, vocație căreia i-au fost și îi sunt fidele pe viață. Există în lumea literară bârfa că, personalități accentuate, marile scriitoare nu se prea suportă între ele. Bârfă infirmată, între altele, și de prietenia de o viață dintre Ileana Mălăncioiu și Gabriela Melinescu, a căror legătură afectivă a continuat și în cei 42 de ani de când Gabriela s-a stabilit în Suedia. Încă o dovadă concretă e antologia pe care vi-o recomand azi, prin care Ileana Mălăncioiu o readuce în atenția contemporanilor pe poeta Gabriela Melinescu, într-un volum bine alcătuit, în care poeme reprezentative din toate etapele de creație sunt completate cu texte critice, cu interviuri și ilustrate cu gravuri ale Gabrielei. E un admirabil gest de devotament dar și de reparație, fiindcă în ultimul sfert de secol Gabriela Melinescu a fost evocată mai ales ca parteneră de viață a lui Nichita sau ca autoare a impresionantei serii de Jurnale suedeze, publicate după 2000, poezia ei trecând pe planul al doilea. Ceea ce a reușit Ileana Mălăncioiu acum, selectând poeme din cele cinci volume apărute până la plecarea din țară în 1975 și din alte patru scrise în exil, este să dea o idee despre valoarea perenă a poetei, să o reveleze și noilor generații de cititori ("Rămân ca un fel neatins/ pus la o parte pentru foamea/ celui care va veni/ într-o zi dintr-un secol" - citim într-un text din 1982). Cele 101 de poezii nu numai că jalonează un parcurs excepțional, dar sunt și azi, cum spune prefațatorul Mircea Martin, la fel de vii și puternice ca în momentul când au fost scrise. Ceea ce e mare lucru: opera poetică a Gabrielei Melinescu nu e un exponat prăfuit din Muzeul Literaturii Române ci respiră firesc în aerul timpului din 2017. Chiar dacă ei se exprimă altfel, adolescenții de azi se pot recunoaște în vitalitatea debordantă din volumul de debut "Ceremonie de iarnă", de acum mai bine de o jumătate de secol (așa mi-o amintesc și eu pe Gabriela din acea perioadă: o fată frumoasă, cu o fire neîmblânzită, impetuos-vulnerabilă, cu o sinceritate și o intensitate a trăirilor care te subjugau). Pot urmări "tensiunea spre abstract" și interiorizarea din următoarele volume, până la "Boala de origine divină" și "Jurământul de sărăcie, castitate și supunere", și apoi anxietatea și emoția religioasă a volumelor de maturitate, în care peisajul autobiografic devine tot mai dramatic. Orice iubitor de poezie va putea evalua caratele acestui parcurs poetic, raportându-se la propriile trăiri.