La comemorarea unui secol de la moartea Reginei Elisabeta a României, Editura Vremea a publicat acest volum foarte bine alcătuit, tradus, adnotat şi ilustrat, care echivalează cu o excursie în La Belle Époque, în viaţa cotidiană a Casei Regale. E o carte cu atât mai preţioasă ca document şi mai delectabilă, cu cât parfumul de epocă e impregnat în texte compuse la cald de cei doi protagonişti-scriitori, în stilul lor cu patină retro. Alain Quella-Villéger ştie totul despre Pierre Loti (1850-1923), scriitor foarte popular la vremea lui în lumea francofonă (complet uitat după moarte), a cărui prietenie cu soţia lui Carol I a lăsat numeroase urme bibliografice. De aceea a reconstituit din pagini literare, corespondenţă, extrase din jurnale intime precum şi din documente inedite din arhive povestea acestei prietenii romantice, cu intenţia ca "textele reunite aici, puse faţă în faţă, în lumină literară şi diplomatică, să poată azi, cu tot caracterul lor demodat, cu limitele, forţa şi sinceritatea lor, să susţină încă privirea şi dialogul mutuale". Veţi vedea că pot. La vremea când începe relaţia lor amicală (încă) principesa Elisabeta, îndurerată de pierderea unicului ei copil, îşi găsise consolare în scris. Fire sentimentală, cea care îşi alesese pseudonimul poetic Carmen Sylva îşi dorea faimă de literată şi scria torenţial în toate genurile: poezii, drame, nuvele, poveşti, cugetări, publicistică. Era şi o cititoare poliglotă a scriitorilor clasici şi contemporani, iar dintre aceştia din urmă îl aprecia cu jubilaţie pe Pierre Loti, romancierul-ofiţer de marină cu subiecte exotice, la modă pe atunci. Drept care, prin secretarul ei francez, Robert Scheffer, îl invită să o viziteze. Împins de curiozitate şi snobism, Loti dă curs invitaţiei regale prima oară în septembrie 1887 (el are 37 de ani, ea - 44). E primit la Peleş "cu adoraţie" de amfitrioană şi doamnele ei de onoare, profund impresionat de castelul din codri şi vrăjit de suverana tristă care - gest de înfocată preţuire - îi tradusese ea însăşi în nemţeşte romanul Pescar de Islanda. Aşa începe o lungă amitié amoureuse, platonică, teatrală, livrescă, dar paradoxal sinceră de ambele părţi, consumată mai mult de departe, căci nu au stat faţă în faţă decât de trei ori - a doua oară la Bucureşti în 1890 şi ultima, la Veneţia în 1891. Au continuat însă să-şi scrie ocazional, în corespondenţa lor insinuându-se şi intrigile de la curte, consideraţii literare despre înfruntarea dintre "vechi" şi "moderni" (ambii respingând cu dezgust naturalismul), mize politice şi diplomatice până în preajma Marelui Război. Deşi Loti e oarecum condescendent cu producţiile literare semnate Carmen Sylva, afecţiunea lui pentru nefericita "zeiţă", compasiunea şi admiraţia exaltată cresc, mai ales după ce e "exilată" la Veneţia în urma scandalului stârnit de logodna clandestină a timidului prinţ moştenitor Ferdinand cu domnişoara ei favorită de onoare, Elena Văcărescu. Centrul de interes al acestor "povestiri încrucişate" constă tocmai în opiniile din apropiere ale celor implicaţi şi ale martorilor la episod. Deloc frumoasă dar deşteaptă şi ambiţioasă, conştientă că e un substitut de fiică pentru Elisabeta, Elencuţa o făcuse oblăduitoare a unei eventuale căsnicii cu moştenitorul tronului, însoţire neadmisă de legea românească. În urma tulburărilor cu ecou mediatic internaţional produse de îndrăgostiţii de la Palatul Regal al României, severul Carol I le exilează pe amândouă la Veneţia. Acolo le vede şi le descrie Loti în "Exilata". Epilogul se ştie. Savoarea acestui admirabil volum e că învie atmosfera de la vârful societăţii româneşti din timpul primului rege, surprinzând şi tumultul sentimentelor ascunse sub corsetele protocolare.
Selecţia "Formula AS"
* Pierre Loti, Carmen Sylva, "Povestiri încrucişate în jurul «Exilatei», la Sinaia, Bucureşti, Veneţia", texte reunite şi prezentate de Alain Quella-Villéger, traducere de Silvia Colfescu, prefaţă de Gabriel Badea-Păun, Editura Vremea (tel. 021/335.81.31), 200 p. + 31 ilustraţii.
La comemorarea unui secol de la moartea Reginei Elisabeta a României, Editura Vremea a publicat acest volum foarte bine alcătuit, tradus, adnotat şi ilustrat, care echivalează cu o excursie în La Belle Époque, în viaţa cotidiană a Casei Regale. E o carte cu atât mai preţioasă ca document şi mai delectabilă, cu cât parfumul de epocă e impregnat în texte compuse la cald de cei doi protagonişti-scriitori, în stilul lor cu patină retro. Alain Quella-Villéger ştie totul despre Pierre Loti (1850-1923), scriitor foarte popular la vremea lui în lumea francofonă (complet uitat după moarte), a cărui prietenie cu soţia lui Carol I a lăsat numeroase urme bibliografice. De aceea a reconstituit din pagini literare, corespondenţă, extrase din jurnale intime precum şi din documente inedite din arhive povestea acestei prietenii romantice, cu intenţia ca "textele reunite aici, puse faţă în faţă, în lumină literară şi diplomatică, să poată azi, cu tot caracterul lor demodat, cu limitele, forţa şi sinceritatea lor, să susţină încă privirea şi dialogul mutuale". Veţi vedea că pot. La vremea când începe relaţia lor amicală (încă) principesa Elisabeta, îndurerată de pierderea unicului ei copil, îşi găsise consolare în scris. Fire sentimentală, cea care îşi alesese pseudonimul poetic Carmen Sylva îşi dorea faimă de literată şi scria torenţial în toate genurile: poezii, drame, nuvele, poveşti, cugetări, publicistică. Era şi o cititoare poliglotă a scriitorilor clasici şi contemporani, iar dintre aceştia din urmă îl aprecia cu jubilaţie pe Pierre Loti, romancierul-ofiţer de marină cu subiecte exotice, la modă pe atunci. Drept care, prin secretarul ei francez, Robert Scheffer, îl invită să o viziteze. Împins de curiozitate şi snobism, Loti dă curs invitaţiei regale prima oară în septembrie 1887 (el are 37 de ani, ea - 44). E primit la Peleş "cu adoraţie" de amfitrioană şi doamnele ei de onoare, profund impresionat de castelul din codri şi vrăjit de suverana tristă care - gest de înfocată preţuire - îi tradusese ea însăşi în nemţeşte romanul Pescar de Islanda. Aşa începe o lungă amitié amoureuse, platonică, teatrală, livrescă, dar paradoxal sinceră de ambele părţi, consumată mai mult de departe, căci nu au stat faţă în faţă decât de trei ori - a doua oară la Bucureşti în 1890 şi ultima, la Veneţia în 1891. Au continuat însă să-şi scrie ocazional, în corespondenţa lor insinuându-se şi intrigile de la curte, consideraţii literare despre înfruntarea dintre "vechi" şi "moderni" (ambii respingând cu dezgust naturalismul), mize politice şi diplomatice până în preajma Marelui Război. Deşi Loti e oarecum condescendent cu producţiile literare semnate Carmen Sylva, afecţiunea lui pentru nefericita "zeiţă", compasiunea şi admiraţia exaltată cresc, mai ales după ce e "exilată" la Veneţia în urma scandalului stârnit de logodna clandestină a timidului prinţ moştenitor Ferdinand cu domnişoara ei favorită de onoare, Elena Văcărescu. Centrul de interes al acestor "povestiri încrucişate" constă tocmai în opiniile din apropiere ale celor implicaţi şi ale martorilor la episod. Deloc frumoasă dar deşteaptă şi ambiţioasă, conştientă că e un substitut de fiică pentru Elisabeta, Elencuţa o făcuse oblăduitoare a unei eventuale căsnicii cu moştenitorul tronului, însoţire neadmisă de legea românească. În urma tulburărilor cu ecou mediatic internaţional produse de îndrăgostiţii de la Palatul Regal al României, severul Carol I le exilează pe amândouă la Veneţia. Acolo le vede şi le descrie Loti în "Exilata". Epilogul se ştie. Savoarea acestui admirabil volum e că învie atmosfera de la vârful societăţii româneşti din timpul primului rege, surprinzând şi tumultul sentimentelor ascunse sub corsetele protocolare.
La comemorarea unui secol de la moartea Reginei Elisabeta a României, Editura Vremea a publicat acest volum foarte bine alcătuit, tradus, adnotat şi ilustrat, care echivalează cu o excursie în La Belle Époque, în viaţa cotidiană a Casei Regale. E o carte cu atât mai preţioasă ca document şi mai delectabilă, cu cât parfumul de epocă e impregnat în texte compuse la cald de cei doi protagonişti-scriitori, în stilul lor cu patină retro. Alain Quella-Villéger ştie totul despre Pierre Loti (1850-1923), scriitor foarte popular la vremea lui în lumea francofonă (complet uitat după moarte), a cărui prietenie cu soţia lui Carol I a lăsat numeroase urme bibliografice. De aceea a reconstituit din pagini literare, corespondenţă, extrase din jurnale intime precum şi din documente inedite din arhive povestea acestei prietenii romantice, cu intenţia ca "textele reunite aici, puse faţă în faţă, în lumină literară şi diplomatică, să poată azi, cu tot caracterul lor demodat, cu limitele, forţa şi sinceritatea lor, să susţină încă privirea şi dialogul mutuale". Veţi vedea că pot. La vremea când începe relaţia lor amicală (încă) principesa Elisabeta, îndurerată de pierderea unicului ei copil, îşi găsise consolare în scris. Fire sentimentală, cea care îşi alesese pseudonimul poetic Carmen Sylva îşi dorea faimă de literată şi scria torenţial în toate genurile: poezii, drame, nuvele, poveşti, cugetări, publicistică. Era şi o cititoare poliglotă a scriitorilor clasici şi contemporani, iar dintre aceştia din urmă îl aprecia cu jubilaţie pe Pierre Loti, romancierul-ofiţer de marină cu subiecte exotice, la modă pe atunci. Drept care, prin secretarul ei francez, Robert Scheffer, îl invită să o viziteze. Împins de curiozitate şi snobism, Loti dă curs invitaţiei regale prima oară în septembrie 1887 (el are 37 de ani, ea - 44). E primit la Peleş "cu adoraţie" de amfitrioană şi doamnele ei de onoare, profund impresionat de castelul din codri şi vrăjit de suverana tristă care - gest de înfocată preţuire - îi tradusese ea însăşi în nemţeşte romanul Pescar de Islanda. Aşa începe o lungă amitié amoureuse, platonică, teatrală, livrescă, dar paradoxal sinceră de ambele părţi, consumată mai mult de departe, căci nu au stat faţă în faţă decât de trei ori - a doua oară la Bucureşti în 1890 şi ultima, la Veneţia în 1891. Au continuat însă să-şi scrie ocazional, în corespondenţa lor insinuându-se şi intrigile de la curte, consideraţii literare despre înfruntarea dintre "vechi" şi "moderni" (ambii respingând cu dezgust naturalismul), mize politice şi diplomatice până în preajma Marelui Război. Deşi Loti e oarecum condescendent cu producţiile literare semnate Carmen Sylva, afecţiunea lui pentru nefericita "zeiţă", compasiunea şi admiraţia exaltată cresc, mai ales după ce e "exilată" la Veneţia în urma scandalului stârnit de logodna clandestină a timidului prinţ moştenitor Ferdinand cu domnişoara ei favorită de onoare, Elena Văcărescu. Centrul de interes al acestor "povestiri încrucişate" constă tocmai în opiniile din apropiere ale celor implicaţi şi ale martorilor la episod. Deloc frumoasă dar deşteaptă şi ambiţioasă, conştientă că e un substitut de fiică pentru Elisabeta, Elencuţa o făcuse oblăduitoare a unei eventuale căsnicii cu moştenitorul tronului, însoţire neadmisă de legea românească. În urma tulburărilor cu ecou mediatic internaţional produse de îndrăgostiţii de la Palatul Regal al României, severul Carol I le exilează pe amândouă la Veneţia. Acolo le vede şi le descrie Loti în "Exilata". Epilogul se ştie. Savoarea acestui admirabil volum e că învie atmosfera de la vârful societăţii româneşti din timpul primului rege, surprinzând şi tumultul sentimentelor ascunse sub corsetele protocolare.
Alte articole din acest numar
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
