La comemorarea unui secol de la moartea Reginei Elisabeta a României, Editura Vremea a publicat acest volum foarte bine alcătuit, tradus, adnotat și ilustrat, care echivalează cu o excursie în La Belle Époque, în viața cotidiană a Casei Regale. E o carte cu atât mai prețioasă ca document și mai delectabilă, cu cât parfumul de epocă e impregnat în texte compuse la cald de cei doi protagoniști-scriitori, în stilul lor cu patină retro. Alain Quella-Villéger știe totul despre Pierre Loti (1850-1923), scriitor foarte popular la vremea lui în lumea francofonă (complet uitat după moarte), a cărui prietenie cu soția lui Carol I a lăsat numeroase urme bibliografice. De aceea a reconstituit din pagini literare, corespondență, extrase din jurnale intime precum și din documente inedite din arhive povestea acestei prietenii romantice, cu intenția ca "textele reunite aici, puse față în față, în lumină literară și diplomatică, să poată azi, cu tot caracterul lor demodat, cu limitele, forța și sinceritatea lor, să susțină încă privirea și dialogul mutuale". Veți vedea că pot. La vremea când începe relația lor amicală (încă) principesa Elisabeta, îndurerată de pierderea unicului ei copil, își găsise consolare în scris. Fire sentimentală, cea care își alesese pseudonimul poetic Carmen Sylva își dorea faimă de literată și scria torențial în toate genurile: poezii, drame, nuvele, povești, cugetări, publicistică. Era și o cititoare poliglotă a scriitorilor clasici și contemporani, iar dintre aceștia din urmă îl aprecia cu jubilație pe Pierre Loti, romancierul-ofițer de marină cu subiecte exotice, la modă pe atunci. Drept care, prin secretarul ei francez, Robert Scheffer, îl invită să o viziteze. Împins de curiozitate și snobism, Loti dă curs invitației regale prima oară în septembrie 1887 (el are 37 de ani, ea - 44). E primit la Peleș "cu adorație" de amfitrioană și doamnele ei de onoare, profund impresionat de castelul din codri și vrăjit de suverana tristă care - gest de înfocată prețuire - îi tradusese ea însăși în nemțește romanul Pescar de Islanda. Așa începe o lungă amitié amoureuse, platonică, teatrală, livrescă, dar paradoxal sinceră de ambele părți, consumată mai mult de departe, căci nu au stat față în față decât de trei ori - a doua oară la București în 1890 și ultima, la Veneția în 1891. Au continuat însă să-și scrie ocazional, în corespondența lor insinuându-se și intrigile de la curte, considerații literare despre înfruntarea dintre "vechi" și "moderni" (ambii respingând cu dezgust naturalismul), mize politice și diplomatice până în preajma Marelui Război. Deși Loti e oarecum condescendent cu producțiile literare semnate Carmen Sylva, afecțiunea lui pentru nefericita "zeiță", compasiunea și admirația exaltată cresc, mai ales după ce e "exilată" la Veneția în urma scandalului stârnit de logodna clandestină a timidului prinț moștenitor Ferdinand cu domnișoara ei favorită de onoare, Elena Văcărescu. Centrul de interes al acestor "povestiri încrucișate" constă tocmai în opiniile din apropiere ale celor implicați și ale martorilor la episod. Deloc frumoasă dar deșteaptă și ambițioasă, conștientă că e un substitut de fiică pentru Elisabeta, Elencuța o făcuse oblăduitoare a unei eventuale căsnicii cu moștenitorul tronului, însoțire neadmisă de legea românească. În urma tulburărilor cu ecou mediatic internațional produse de îndrăgostiții de la Palatul Regal al României, severul Carol I le exilează pe amândouă la Veneția. Acolo le vede și le descrie Loti în "Exilata". Epilogul se știe. Savoarea acestui admirabil volum e că învie atmosfera de la vârful societății românești din timpul primului rege, surprinzând și tumultul sentimentelor ascunse sub corsetele protocolare.