- Viitorul depinde de gradul de mobilizare a susţinătorilor Maiei Sandu, care au votat împotriva oligarhilor şi contestă rezultatul unor alegeri fraudate. Igor Dodon ameninţă cu contra-manifestaţii, iritat de protestele lor, dar şi de faptul că are de înfruntat o opoziţie mai puternică decât a anticipat, şi anume, cel puţin 48% din electorat. Îi va fi greu, aşadar, lui Igor Dodon să îşi exercite mandatul, fără să ţină cont de opoziţia anti-oligarhică. Pe de altă parte, atribuţiile sale constituţionale sunt limitate. Astfel, deşi s-a lăudat că va anula Acordul de asociere cu UE, nu o va putea face prin decret prezidenţial, ci va avea nevoie de ajutorul guvernului, care trebuie să propună o lege în acest sens, şi al Parlamentului, care ar trebui să o adopte. Dar dacă renunţă la avantajele economice deosebite care decurg din acest acord, guvernul, controlat de magnatul Andrei Plahotniuc, va avea probleme de care nu are nevoie, astfel încât este de aşteptat să tempereze elanul preşedintelui ales. Potrivit experţilor, UE este un partener comercial de trei ori mai important pentru R. Moldova decât Rusia, cea de la care Dodon promite că vor curge laptele şi mierea către Chişinău. Plahotniuc, liderul din umbră, nu vrea să renunţe la banii europeni; el l-a sprijinit pe Dodon pentru a apăra puterea oligarhilor şi sistemul lor corupt, pe care le ameninţa Maia Sandu, nu pentru a provoca o ruptură definitivă cu UE. Desigur, relaţiile cu UE vor stagna şi se vor răci, probabil, dar nu este încă sigur că se vor rupe - cu condiţia ca puterea de la Chişinău să se comporte raţional. În ceea ce priveşte relaţiile cu România, trebuie să plecăm de la comunicatul preşedintelui Iohannis, care sublinia importanţa parcursului european al R. Moldova, dar nu îi adresa felicitări călduroase preşedintelui ales, fapt care pare să-l fi nemulţumit pe Igor Dodon. Acest mesaj, bine calculat, a fost interpretat de diplomaţi drept un semnal că ajutorul economic al României va fi condiţionat de respectarea exigenţelor europene. Or, Moldova nu rezistă fără UE, FMI şi România, ceea ce înseamnă că încă mai putem influenţa evoluţia situaţiei de la Chişinău. Cu condiţia sine-qua-non ca şi opoziţia moldovenilor de peste Prut faţă de Igor Dodon şi faţă de regimul oligarhic să rămână fermă şi activă. Până la urmă, este vorba de viitorul lor.
- Şi bulgarii şi-au ales un preşedinte cu capul întors către răsărit. România rămâne cam singurică, între atâţia suspinători comunişti. Care ar trebui să fie reacţia noastră oficială: tergiversarea (să vedem cum vor evolua lucrurile) sau activarea relaţiilor cu puţinele ţări de aceeaşi "culoare" cu noi?
- Ce avantaje ne-ar putea aduce o atitudine de expectativă? Ea va fi un semnal pentru Kremlin că România este şovăitoare şi, deci, o pradă uşoară pentru mecanismele sale de propagandă şi intimidare. Aliaţii noştri din NATO, care acum ne respectă, ne vor dispreţui şi vor ezita să ne susţină. Ce vom face singuri în faţa unei - ipotetice - agresiuni a Rusiei? Nu rezistăm nici 24 de ore, pentru că nu avem forţa militară să ne opunem unui colos ca Rusia. Apartenenţa la NATO este singura noastră garanţie de securitate viabilă. Martor în acest sens este toată istoria României. Ultima dată când am scăpat de ruşi nevătămaţi a fost în 1877, şi aceasta, datorită abilităţii diplomatice a Regelui Carol I. Ulterior, însă, nu am avut decât de pierdut - tezaurul, Basarabia şi Bucovina de Nord, petrolul, elita politică şi 45 de ani dezvoltare - pentru că nu ne-a apărat nimeni de cizma sovietică. De altfel, nici Bulgaria nu şi-a anunţat intenţia de a ieşi din NATO, cu toată simpatia pe care noul său preşedinte a arătat-o fratelui mai mare de la Kremlin. Să ne amintim însă că nu generalul Radev, ci premierul demisionar Boiko Borisov l-a pus pe preşedintele Iohannis într-o situaţie penibilă în timpul vizitei sale la Sofia, anunţând pe neaşteptate că Bulgaria nu susţine o forţă navală comună cu România şi alte state NATO în Marea Neagră. Cu alte cuvinte, Bulgaria este de mai multă vreme o vulnerabilitate a NATO, poate pentru că este masiv infiltrată de mafia rusă. Rolul României este să susţină eforturile NATO de a gestiona riscurile din sud-estul Europei, nu să sporească aceste riscuri. Nu este însă suficient ca România să fie loială Alianţei Nord-Atlantice, care a amplasat şi instalaţii militare defensive pe teritoriul ei; ea trebuie să devină pro-activă, adică să demonstreze iniţiativă, seriozitate şi capacitate de coordonare a unor proiecte strategice regionale, pentru a fi nu numai un aliat fidel, ci şi unul valoros. Ceea ce însă nu vom putea fi dacă ajungem să fim conduşi din nou de personaje neserioase, ca Victor Ponta, prietenul lui Plahotniuc şi mascota partidului pro-rus România Unită, care contestă acum angajamentul României de a aloca 2% din buget pentru apărare. Aici nu este vorba de excentricităţi, ci de manifestări ale propagandei pro-ruseşti, care probabil se vor amplifica în viitorul apropiat. Pentru binele ţării, promotorii acestei propagande trebuie stârpiţi de mici (la figurat), ca să nu avem surprize neplăcute mai târziu.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
