- Viitorul depinde de gradul de mobilizare a susținătorilor Maiei Sandu, care au votat împotriva oligarhilor și contestă rezultatul unor alegeri fraudate. Igor Dodon amenință cu contra-manifestații, iritat de protestele lor, dar și de faptul că are de înfruntat o opoziție mai puternică decât a anticipat, și anume, cel puțin 48% din electorat. Îi va fi greu, așadar, lui Igor Dodon să își exercite mandatul, fără să țină cont de opoziția anti-oligarhică. Pe de altă parte, atribuțiile sale constituționale sunt limitate. Astfel, deși s-a lăudat că va anula Acordul de asociere cu UE, nu o va putea face prin decret prezidențial, ci va avea nevoie de ajutorul guvernului, care trebuie să propună o lege în acest sens, și al Parlamentului, care ar trebui să o adopte. Dar dacă renunță la avantajele economice deosebite care decurg din acest acord, guvernul, controlat de magnatul Andrei Plahotniuc, va avea probleme de care nu are nevoie, astfel încât este de așteptat să tempereze elanul președintelui ales. Potrivit experților, UE este un partener comercial de trei ori mai important pentru R. Moldova decât Rusia, cea de la care Dodon promite că vor curge laptele și mierea către Chișinău. Plahotniuc, liderul din umbră, nu vrea să renunțe la banii europeni; el l-a sprijinit pe Dodon pentru a apăra puterea oligarhilor și sistemul lor corupt, pe care le amenința Maia Sandu, nu pentru a provoca o ruptură definitivă cu UE. Desigur, relațiile cu UE vor stagna și se vor răci, probabil, dar nu este încă sigur că se vor rupe - cu condiția ca puterea de la Chișinău să se comporte rațional. În ceea ce privește relațiile cu România, trebuie să plecăm de la comunicatul președintelui Iohannis, care sublinia importanța parcursului european al R. Moldova, dar nu îi adresa felicitări călduroase președintelui ales, fapt care pare să-l fi nemulțumit pe Igor Dodon. Acest mesaj, bine calculat, a fost interpretat de diplomați drept un semnal că ajutorul economic al României va fi condiționat de respectarea exigențelor europene. Or, Moldova nu rezistă fără UE, FMI și România, ceea ce înseamnă că încă mai putem influența evoluția situației de la Chișinău. Cu condiția sine-qua-non ca și opoziția moldovenilor de peste Prut față de Igor Dodon și față de regimul oligarhic să rămână fermă și activă. Până la urmă, este vorba de viitorul lor.
- Și bulgarii și-au ales un președinte cu capul întors către răsărit. România rămâne cam singurică, între atâția suspinători comuniști. Care ar trebui să fie reacția noastră oficială: tergiversarea (să vedem cum vor evolua lucrurile) sau activarea relațiilor cu puținele țări de aceeași "culoare" cu noi?
- Ce avantaje ne-ar putea aduce o atitudine de expectativă? Ea va fi un semnal pentru Kremlin că România este șovăitoare și, deci, o pradă ușoară pentru mecanismele sale de propagandă și intimidare. Aliații noștri din NATO, care acum ne respectă, ne vor disprețui și vor ezita să ne susțină. Ce vom face singuri în fața unei - ipotetice - agresiuni a Rusiei? Nu rezistăm nici 24 de ore, pentru că nu avem forța militară să ne opunem unui colos ca Rusia. Apartenența la NATO este singura noastră garanție de securitate viabilă. Martor în acest sens este toată istoria României. Ultima dată când am scăpat de ruși nevătămați a fost în 1877, și aceasta, datorită abilității diplomatice a Regelui Carol I. Ulterior, însă, nu am avut decât de pierdut - tezaurul, Basarabia și Bucovina de Nord, petrolul, elita politică și 45 de ani dezvoltare - pentru că nu ne-a apărat nimeni de cizma sovietică. De altfel, nici Bulgaria nu și-a anunțat intenția de a ieși din NATO, cu toată simpatia pe care noul său președinte a arătat-o fratelui mai mare de la Kremlin. Să ne amintim însă că nu generalul Radev, ci premierul demisionar Boiko Borisov l-a pus pe președintele Iohannis într-o situație penibilă în timpul vizitei sale la Sofia, anunțând pe neașteptate că Bulgaria nu susține o forță navală comună cu România și alte state NATO în Marea Neagră. Cu alte cuvinte, Bulgaria este de mai multă vreme o vulnerabilitate a NATO, poate pentru că este masiv infiltrată de mafia rusă. Rolul României este să susțină eforturile NATO de a gestiona riscurile din sud-estul Europei, nu să sporească aceste riscuri. Nu este însă suficient ca România să fie loială Alianței Nord-Atlantice, care a amplasat și instalații militare defensive pe teritoriul ei; ea trebuie să devină pro-activă, adică să demonstreze inițiativă, seriozitate și capacitate de coordonare a unor proiecte strategice regionale, pentru a fi nu numai un aliat fidel, ci și unul valoros. Ceea ce însă nu vom putea fi dacă ajungem să fim conduși din nou de personaje neserioase, ca Victor Ponta, prietenul lui Plahotniuc și mascota partidului pro-rus România Unită, care contestă acum angajamentul României de a aloca 2% din buget pentru apărare. Aici nu este vorba de excentricități, ci de manifestări ale propagandei pro-rusești, care probabil se vor amplifica în viitorul apropiat. Pentru binele țării, promotorii acestei propagande trebuie stârpiți de mici (la figurat), ca să nu avem surprize neplăcute mai târziu.