Oboseala de dimineaţă
CAUZE
Greu mai e să porneşti motoarele dimineaţa! Să sari în picioare la primul ţârâit al deşteptătorului. Nu cumva să credeţi însă că sunteţi singurul om chinuit. Statisticile arată că 70% din pământeni au mari probleme cu deşteptatul, în vreme ce numai o minoritate de 30% au şansa genetică de a se trezi şi de a se pune pe picioare uşor. Pentru profesorul Jean-Louis Marco, specialist în problemele oboselii, totul este cât se poate de normal. "Oamenii nu sunt nişte soldăţei gata s-o ia din loc la sfert de cheie, în clipa când sună ceasul deşteptător. Organismul are nevoie de timp pentru a se trezi." Explicaţia? Este cronobiologia. Pe o durată de 24 de ore, omul funcţionează cu o alternanţă veghe/ somn dictată de orologiile sale interioare, plasate în special în creier. Fiind un animal diurn, el se activează ziua şi se recuperează noaptea. Atunci când doarme, temperatura corporală scade, muşchii se relaxează, ritmul cardiac se diminuează, presiunea arterială este mai redusă. Dimineaţa, la deşteptare, motorul maşinii e rece, şi ca să-l faci să funcţioneze, el trebuie încălzit. Responsabili de punerea în funcţiune a organismului sunt hormonii. Primii acţionează la ora 8, pregătind organismul să demareze. Alţii (aşa-numiţii hormoni stimulanţi) intră în joc pe la 10, ajutându-ne să atingem maximum de trezie (activitatea fizică şi cerebrală). Iată de ce e bine să alegeţi această oră pentru a vă fixa întâlnirile importante, orele de matematică, lucrările cu probleme (şi nu la ora 8!).
Revenind la chinul pornirii motoarelor dimineaţa, cercetătorii au ajuns la concluzia că folosind câteva stimulente, într-o ordine crescătoare, ziua poate să pornească uşor.
SOLUŢII

* Nu coborâţi din pat înainte de a bea un pahar cu apă pregătit de cu seara, în care dizolvaţi o tabletă de magneziu sau una de calciu efervescent.
* Faceţi duş: cald la început, ca să vă încălziţi trupul, apoi rece.
* La micul dejun, beţi un ceai sau o cafea, pentru efectul lor stimulent. Adăugaţi obligatoriu un produs lactat (pentru proteine şi calciu), pâine integrală, graham sau grăunţe încolţite (pentru glucide şi mangan).
* Nu uitaţi sucul proaspăt de lămâi, portocale, grepfruit, preparat chiar înainte de a fi consumat (toate aceste fructe au prin excelenţă efect anti-oboseală).
* Folosiţi ultima înghiţitură de suc pentru a lua drajeuri de vitamina B1 şi B2.
Oboseala de la mijlocul zilei
CAUZE

SOLUŢII
* Mâncaţi seara carbohidraţi (paste făinoase, orez, linte, fasole). Acţiunea lor energetică ţine până a doua zi la prânz.
* Mâncaţi un mic dejun consistent (el trebuie să fie masa cea mai importantă din zi), bogat în zaharuri cu asimilare lentă: cereale, pâine integrală.
* Luaţi-vă la birou un sandvici cu brânză şi un fruct, pe care să le mâncaţi la ora 10.
* Ronţăiţi o bucăţică de zahăr sau ciocolată, în caz de aţipeală accentuată, altfel, peste 10 minute, apare riscul real al unei crize de hipoglicemie. Creierul dvs. se simte paralizat.
* Luaţi o pauză (dacă locul de muncă v-o permite). Câteva mişcări de gimnastică (făcute pe scaun) şi 4-5 respiraţii ritmate vă vor ajuta să redemaraţi.
* Mâncaţi câteva nuci (pentru aportul lor în magneziu).
Oboseala de după masa de prânz
CAUZE

SOLUŢII
* Faceţi-vă siesta, dacă sunteţi acasă.
* Mâncaţi echilibrat, în cantităţi mici, dacă lucraţi.
* Mâncaţi încet şi în linişte. Dacă masa este luată într-un context agitat (în fugă, în picioare, pe gălăgie, în timp ce discutaţi afaceri), etapele digestiei nu sunt respectate şi în acest caz ea va fi mai lentă. Dar dacă, efectiv, aveţi timp puţin, mâncaţi doar un singur fel sau - de ce nu - un sandvici, dar nu-l înghiţiţi chiar din două îmbucături.
* Nu uitaţi vitamina C (varză albă, urzici, spanac, pătrunjel). Ea reprezintă o "pocnitură de bici" pe care o reclamă insistent organismul.
* Dacă puteţi, repetaţi şi la prânz cocktailul de citrice de dimineaţă, de data asta diluat cu un ceai negru. Este deosebit de stimulativ.