DACII DIN NORDUL EUROPEI: POLONIA - GERMANIA - DANEMARCA - SUEDIA

"Formula AS" pe urme româneşti

- Şapte mii de kilometri pentru a afla adevărul: dacii sunt printre primii locuitori ai nordului Europei. Urmele lor, certificate de specialişti, se găsesc peste tot, în muzee, în natură, în săpăturile arheologice -

Nu ştiu să spun ce este deosebit în călătoriile noas­tre anua­le, pe urme vechi, româneşti. Frumu­seţea nespusă a dru­mului? Prietenia extraordinară care ne leagă? Emoţia cău­tării? Orice întrebare poate fi, chiar ea, un răspuns. Dar mai presus de toate e bucuria de-a dovedi, an de an, că ceea ce pă­ruse o himeră, un joc de-a istoria, bazat mai mult pe entu­ziasmul unui grup de reporteri dornici de aventuri, a devenit realitate şi adevăr. Scriu, fără să-mi tremure mâna, că în urma celor unsprezece ani de călătorii, şi eu, şi colegii mei de "credinţă", suntem gata să depunem mărturie la tribunalul istoriei, că geţii şi dacii dintre Dunăre şi Carpaţi constituie poporul-matcă al Europei, "aborigenii" ei, care au migrat apoi spre sud, spre vest şi spre nord. Dovezi? Scrierile (com­plet uitate ori neştiute) ale vechilor istorici români şi occidentali (bibliotecile universitare din vest sunt pline de cărţi şi de studii legate de migraţia daci­lor), obiectele dacice, prezente în toate marile muzee ale lu­mii, fol­clorul, mitologia, etnografia, numele de sate, de ape şi de pă­duri şi, mai presus de toate, confirmarea prezenţei "dintîistă­tătoare" a dacilor, făcută de tot mai numeroşi isto­rici şi arheologi.
În expediţia de anul acesta, din nordul Europei şi Scandi­navia, dacii erau peste tot. Toate marile muzee şi arhive din Polonia, Germania, Danemarca şi Suedia au în tezaurul lor ceramică dacică (ceşti, ulcioare, vase de cult), arme (cele­brele săbii îndoite şi "împăturite"), podoabe de aur, de argint şi de bronz ("mormane" de brăţări, pandantive, colane), urne funerare din lut, reprezentări sculpturale ale cavalerului trac - toate însoţite de-o cercetare locală pasionată şi com­petentă, care schimbă, după cum declară chiar oamenii de ştiinţă cu care am vorbit, extrem de binevoitori şi amabili, începu­turile istoriei Europei. Pare de necrezut? Tot ce afirm va fi dovedit în textele publicate în revistă. Mai puţin bucuria de dincolo de cuvinte, care, efectiv, nu se poate exprima. Clipa în care un arheolog (de exemplu) te priveşte în ochi, cât se poate de grav, zicându-ţi: "Da, sigur, brăţara aceasta expusă în muzeu este dacică", pentru ca apoi să te ducă departe, în mijlocul unui câmp abia secerat, ca să-ţi arate, sub cerul albastru al Danemarcei, locul găsirii ei. "Hier!". A săpat o viaţă acolo şi ştie ce i-a trecut prin mâini. Printre altele, şi o foarte frumoasă brăţară de argint, termi­nată în­tr-un cap de şarpe floral, care a împodobit, cândva, o femeie. O brăţară ajunsă acolo, de pe Dunăre sau din Munţii Carpaţi ori, poate, chiar creată acolo, după ce dacii au transformat nordul Europei în... patrie.
Iluzii? Poveşti? Dragi cititori, vă poftim să citiţi serialul de reportaje pe care îl pornim chiar azi, în revistă, pentru a desprinde, după puterile dvs., magia de adevăr. În ce priveşte rodul călă­toriei noastre din toamna aceasta, îl dedicăm, cu mândrie şi bucurie, împlinirii a 25 de ani de la înfiinţarea revistei "Formula AS".
La mulţi ani!

Fotografii de Cătălin Manole (2), Florentin Popa (2)