Este cel mai bine vândut produs muzical al Italiei pe mapamond. Nu-i de mirare! Chiar dacă la înfăţişare seamănă mai degrabă cu Sancho Panza (însoţitorul lui Don Quichote), a fost dăruit cu o voce dumnezeiască, puternică şi pătrunzătoare, care-i face pe spectatori să plângă (când cântă, de pildă, "Ave Maria"). Prezent pe scena muzicală de peste 40 de ani, Zucchero are un public fidel. Le-a adus italienilor în suflet bluesul, a vândut milioane de discuri în întreaga lume, a câştigat zeci de premii naţionale şi internaţionale, printre care şi două "World Music Awards", dar şi rangul de cavaler în ţara lui natală (Cavaliere di Gran Croce OMRI). Iar dacă italienii îl aplaudă şi îl iubesc încă din anii '80, restul lumii şi-a deschis inima şi urechile către el de prin anii 2000, prin şlagăre cuceritoare, precum "Baila Morena", "Il volo", "Diamante" sau "Senza una donna" (cântată în duet cu Paul Young). ?n lunga lui carieră a avut colaborări cu mulţi alţi muzicieni de marcă, precum: Eric Clapton, Miles Davis, Ray Charles, B. B. King, Sting, Bono, Jeff Beck, Stevie Ray Vaughan, Brian May, Peter Gabriel, Luciano Pavarotti, Andrea Bocelli şi mulţi alţii. Dar până la glorie a fost drum lung. Viaţa şi cariera lui Zucchero nu au fost numai "zahăr" (aşa cum sugerează numele lui de artist), căci începuturile n-au fost deloc uşoare. Fiu al unei familii de ţărani italieni, Adelmo Fornaciari s-a născut pe 25 septembrie 1955, în sătucul Roncocesi, din nordul Italei (regiunea Emilia) şi a crescut în orăşelul Forte dei Marmi din Toscana. A început să cânte în corul şi la orga bisericii, iar la 12-13 ani îşi compunea deja propriile melodii. Şi tot cam pe atunci, a luat pentru prima dată contact cu bluesul, când s-a împrietenit cu un american de culoare, aflat la studii în Bologna. "Cea care mi-a dat porecla «Zucchero» a fost una dintre profesoarele mele de la şcoala primară. Mă iubea enorm, căci eram un copil cuminte şi la locul lui. Ea a început să mă alinte şi să mă strige «mio zuccherino». Apoi au preluat porecla şi colegii mei (mai întâi în glumă), şi într-un final, chiar şi membrii familiei mele. Şi numele ăsta s-a «lipit» şi mă urmăreşte şi astăzi", povestea el.
Zucchero a învăţat să cânte de unul singur la chitară, saxofon şi tobe, dar nici părinţii, nici mai târziu iubita şi viitoarea lui soţie, Angela Figlie, nu prea erau de acord cu pasiunea asta arzătoare a lui pentru muzică. Atât de arzătoare, încât în 1975, renunţă la Facultatea de Medicină Veterinară, ca să se dedice exclusiv muzicii, după un adevărat război cu familia, care l-a costat, în final, căsnicia. "Dragostea mea pentru Angela este şi azi sursă de inspiraţie. Nimeni nu m-a făcut să sufăr atât de mult ca fosta mea soţie... Povestea noastră a fost una clasică... ne-am căsătorit prea tineri. La 26 de ani, aveam deja o fetiţă. Eu cântam cu diverse trupe ca să câştig nişte bani, iar ea nu făcea altceva decât să se plângă. Pe lângă asta, mai era şi posesivă şi geloasă. ?n viaţă nu e ca în filmele americane, unde femeia îşi încurajează bărbatul şi îi spune «Ai să vezi c-o să fie bine!»... Din nefericire sau din fericire, a fost o mare iubire, chinuitoare şi distructivă, dar o mare iubire de ambele părţi", se confesa el într-un interviu acordat anul acesta.
Mai certându-se, mai împăcându-se, s-au scurs primii ani ai carierei sale. ?n 1983, artistul italian lansa primul disc - "Un po' di Zucchero" (un strop de zahăr). Gustase deja din succes în 1981, când alături de trupa italiană Taxi, câştigase primul lui premiu la Festivalul Muzical Castrocaro şi apoi, din nou, un an mai târziu, pe scena de la Sanremo, unde Stefano Sani lua premiul cel mare cu melodia - "Lisa", scrisă de Zucchero special pentru el. A fost un succes dulce-amar, căci şi Zucchero participase în acel an la Festivalul de la Sanremo cu o altă compoziţie proprie, fără să convingă juriul.
Faima lui adevărată a început abia în anii '90, după despărţirea de Angela. Aveau deja două fete, pe Alice (născută în 1981) şi pe Irene (născută în 1984), dar nici ele nu au putut să domolească gelozia soţiei, amplificată deodată cu faima artistului. Despărţirea a fost dureroasă, şi Zucchero a suferit enorm. "Şase luni abia dacă am ieşit din casă. Luam tranchilizante şi sufeream în tăcere. Avam atacuri de panică de fiecare dată când puneam piciorul pe scenă", se confesa el. Dar terapia cea mai bună pentru a ieşi din această mare depresie a fost tot muzica. Din cenuşa fostei iubiri pentru Angela s-a născut celebra lui melodie "Senza una donna", dar şi unele dintre cântecele lui nou-nouţe, cuprinse pe discul lansat în 2016. Actuala lui soţie, Francesca Mozer, cu care are un fiu, pe Adelmo Blue (născut în 1998), nu pare deloc invidioasă pe trecutul amoros al lui Zucchero. Echilibrată şi înţeleaptă, îşi susţine soţul din umbră, oferindu-i stabilitatea de care el are nevoie. ?l urmează în turnee doar atunci când acesta i-o cere şi stă cuminte acasă, în vila lor din Toscana, urmând modelul clasic al Penelopei. Iar viaţa asta idilică, o combinaţie de linişte patriarhală şi nebunie a reflectoarelor, pare să-i prindă bine lui Zucchero. Dovadă este şi noul lui disc, lansat cu doar câteva luni înainte de-a împlini 61 de ani. "Black Cat" (Pisica neagră) este cel de-al 16-lea album de studio din cariera artistului şi se află deja în fruntea topurilor muzicale din Italia, Austria şi Elveţia. Iar printre cele mai apreciate melodii sunt dueturile lui cu Avicii (un DJ şi producător suedez în vogă), alături de care a cântat "Ten more days", şi cel cu Bono, pentru "Streets of Surrender". Albumul "Black Cat" este dovada clară că artistul din Toscana este în continuare plin de vitalitate şi creativitate şi că mai are încă multe de spus în muzică. "Am aceeaşi poftă de-a face muzică, de-a merge în turnee, ca în tinereţe. De data asta, însă, îmi va fi ceva mai greu să interpretez unele melodii live, căci am în compoziţii şi fragmente făcute pe calculator. De aceea am nevoie alături de mine pe scenă şi de doi baterişti, doi clăpari, doi suflători, cor etc... Vom fi în total cam 13-14 persoane", se confesa el într-un interviu chiar înainte să-şi înceapă şirul de spectacole dedicate promovării albumului.
Turneul de anul acesta pentru "Black Cat" l-a purtat pe Zucchero prin 30 de mari oraşe din Europa, unde a susţinut uneori şi câte două concerte consecutiv. Dar supremaţia absolută la numărul de spectacole o deţine oraşul italian Verona, unde Zucchero a cântat în luna septembrie pe Arena di Verona, unsprezece (!) zile la rând (din 16 până pe 28), inclusiv de ziua lui, un gest ce nu poate fi uitat repede de italieni. La şase dintre aceste concerte, arena a fost plină-ochi, cu toate bilete vândute, şi ăsta nu e lucru puţin, având în vedere că Arena din Verona are 15.000 de locuri...
(Zucchero cântă la Cluj, pe 12 noiembrie, şi la Bucureşti, pe 14 noiembrie. Bilete pentru concerte se mai pot găsi în reţeaua Eventim. Pentru spectacolul de la Sala Polivalentă din Cluj găsiţi bilete cu preţuri cuprinse între 98 şi 229 lei. La Bucureşti biletele au preţuri cuprinse între 138 şi 348 lei.)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
