- Șapte mii de kilometri pentru a afla adevărul: dacii sunt printre primii locuitori ai nordului Europei. Urmele lor, certificate de specialiști, se găsesc peste tot, în muzee, în natură, în săpăturile arheologice -
Nu știu să spun ce este deosebit în călătoriile noastre anuale, pe urme vechi, românești. Frumusețea nespusă a drumului? Prietenia extraordinară care ne leagă? Emoția căutării? Orice întrebare poate fi, chiar ea, un răspuns. Dar mai presus de toate e bucuria de-a dovedi, an de an, că ceea ce păruse o himeră, un joc de-a istoria, bazat mai mult pe entuziasmul unui grup de reporteri dornici de aventuri, a devenit realitate și adevăr. Scriu, fără să-mi tremure mâna, că în urma celor unsprezece ani de călătorii, și eu, și colegii mei de "credință", suntem gata să depunem mărturie la tribunalul istoriei, că geții și dacii dintre Dunăre și Carpați constituie poporul-matcă al Europei, "aborigenii" ei, care au migrat apoi spre sud, spre vest și spre nord. Dovezi? Scrierile (complet uitate ori neștiute) ale vechilor istorici români și occidentali (bibliotecile universitare din vest sunt pline de cărți și de studii legate de migrația dacilor), obiectele dacice, prezente în toate marile muzee ale lumii, folclorul, mitologia, etnografia, numele de sate, de ape și de păduri și, mai presus de toate, confirmarea prezenței "dintîistătătoare" a dacilor, făcută de tot mai numeroși istorici și arheologi.
În expediția de anul acesta, din nordul Europei și Scandinavia, dacii erau peste tot. Toate marile muzee și arhive din Polonia, Germania, Danemarca și Suedia au în tezaurul lor ceramică dacică (cești, ulcioare, vase de cult), arme (celebrele săbii îndoite și "împăturite"), podoabe de aur, de argint și de bronz ("mormane" de brățări, pandantive, colane), urne funerare din lut, reprezentări sculpturale ale cavalerului trac - toate însoțite de-o cercetare locală pasionată și competentă, care schimbă, după cum declară chiar oamenii de știință cu care am vorbit, extrem de binevoitori și amabili, începuturile istoriei Europei. Pare de necrezut? Tot ce afirm va fi dovedit în textele publicate în revistă. Mai puțin bucuria de dincolo de cuvinte, care, efectiv, nu se poate exprima. Clipa în care un arheolog (de exemplu) te privește în ochi, cât se poate de grav, zicându-ți: "Da, sigur, brățara aceasta expusă în muzeu este dacică", pentru ca apoi să te ducă departe, în mijlocul unui câmp abia secerat, ca să-ți arate, sub cerul albastru al Danemarcei, locul găsirii ei. "Hier!". A săpat o viață acolo și știe ce i-a trecut prin mâini. Printre altele, și o foarte frumoasă brățară de argint, terminată într-un cap de șarpe floral, care a împodobit, cândva, o femeie. O brățară ajunsă acolo, de pe Dunăre sau din Munții Carpați ori, poate, chiar creată acolo, după ce dacii au transformat nordul Europei în... patrie.
Iluzii? Povești? Dragi cititori, vă poftim să citiți serialul de reportaje pe care îl pornim chiar azi, în revistă, pentru a desprinde, după puterile dvs., magia de adevăr. În ce privește rodul călătoriei noastre din toamna aceasta, îl dedicăm, cu mândrie și bucurie, împlinirii a 25 de ani de la înființarea revistei "Formula AS".
La mulți ani!
Fotografii de Cătălin Manole (2), Florentin Popa (2)