TIA ŞERBĂNESCU - "Declaraţiile politicienilor sunt cea mai bună probă că nu mai trebuie aleşi"

Analiza politică a lunii SEPTEMBRIE

"Cioloş şi tehnocraţii mi-au mâncat ficaţii"

- Vă propun ca la începutul interviului nostru lunar să ne oprim asupra unor aspecte derutante pen­tru opinia publică: declaraţiile făcute de unii po­li­ticieni, care, odată cu apropierea ale­ge­rilor par­la­men­tare, se înmulţesc, devenind explozive sau de-a drep­tul halucinante. Au ele, oare, forţă de in­flu­enţare?

- În lipsă de soluţii şi idei, politicienii noştri fac ce ştiu mai bine: marea trăncăneală. Este un carnaval de vorbe declanşat şi întreţinut, doar aparent paradoxal, tocmai pentru că n-au ce spune. Totuşi, în spatele mul­tor spuse fără rost sau de-a dreptul smintite stau in­te­rese bine conturate. Deci, să nu credem că se da­to­rează numai bravadei sau pierderii temporare a min­ţilor. Izvorăsc şi din teama că balanţa Justiţiei se apro­pie şi de ei. Altfel, nu-ţi poţi explica de ce, de pildă, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, spune că Ro­mânia e condusă de forţe oculte. Care şi de când? Că şi el a condus, ca premier, şi conduce, ca şef al Sena­tului, ţara asta. E al doilea om în stat, totuşi. Este res­pon­sabil când face asemenea afirmaţii? Tot dumnealui cere să se ancheteze cum a ajuns Cabinetul Cioloş la pu­tere, su­gerând că la mijloc a fost o mişcare nede­mo­cratică. Păi, guvernul Ponta a demisionat de frica străzii, par­tidele parlamentare nu au vrut să-şi asume răspunderea de a guverna, tot de frică, şi au votat cu două mâini guvernul de tehnocraţi. Probabil că Tăriceanu nu ştie ce e democraţia, sau, mai sigur, ştie că va da şi el cu subsemnatul pe la DNA. Şi atacă preventiv, ca să spună pe urmă că l-au luat procurorii, pentru că are gu­ra mare, nu pentru niscaiva fapte penale. Aceeaşi tac­tică o găsim şi la fostul preşedinte Traian Băsescu, care, de când fiica sa, Ioana, şi Elena Udrea au ajuns iar în anchetă la DNA, şi-a înteţit atacurile la adresa Justiţiei. Băsescu se plânge că procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, i-a distrus familia. Şi s-a declarat ad­versarul acesteia, pe viaţă şi pe moarte. Nu Kovesi i-a distrus familia, ci afacerile dubioase în care au intrat unii membri ai familiei sale. Altfel, orice in­frac­tor se poate plânge că îi suferă familia, pentru că a fost prins. Ce argumente sunt astea? Îmi aduc aminte că Tra­ian Băsescu avea altă abordare pe când era pre­şedinte. Citez: "Între fratele meu şi Justiţie aleg Jus­ti­ţia". Aşa şi noi, cetăţenii, între Băsescu, Ponta, Tă­ri­ceanu, Udrea, Oprea şi Justiţie, alegem Justiţia. La rândul lui, Victor Ponta e urmărit într-un nou dosar la DNA, alături de Sebastian Ghiţă, într-o operaţiune de cum­părare de imagine, gen "Trofeul calităţii" (caz pentru care Adrian Năstase a făcut închisoare). Şi, bineînţeles că şi-a reluat şi el atacurile mai cu aplomb. În treacăt fie spus, nu ştim încă unde se contabilizează prestaţia lui Ponta, pentru că, de puţină vreme, el a început să apară concomitent în tablourile de familie a două formaţiuni politice, PSD - pe care l-a condus şi din partea căruia a fost prim-ministru - şi PRU - pro­venit din PSD, care pare o barcă de salvare pregătită din timp. Drept care, declaraţiile sale sunt - când în tonul celor ale socialismului PSD, când în nuanţele naţio­na­lismului PRU. Victor Ponta şi-a trimis mobilie­rul îna­inte în PRU, ca să se simtă bine când s-o hotărî să mear­gă acolo definitiv: pe Mirel Palada, Sebastian Ghiţă, Daniel Savu, Mihai Sturzu, Lucian Bolcaş - toţi pesedişti de mâna a doua şi a treia, un fel de echipă din divizia "Onoare" a campionatului de fotbal. Apro­po, de ce-ar vota cineva aşa ceva? Doar că îl are pe Vlad Ţepeş pe siglă? Păi, un partid al corup­ţilor cu Vlad Ţepeş simbol ne mai lipsea. De altfel, Ponta a trecut la declaraţii de susţinere a PRU: că aces­ta e ne­ce­sar pentru a apăra ţara de mafiile străine şi de ONG-iştii lui Soros... Asta din urmă e venită pe filiera Mos­covei, unde fundaţiile finanţate de Soros au fost in­terzise, ca nu cumva să le bage în cap ruşilor vreo idee democratică. Stilul ăsta de a găsi pericolul în străini, în "cei cu nume neromânesc" - după spusa lui Ponta, cu referire la preşedintele Klaus Iohannis - aminteşte de vremuri pe care le credeam demult apuse. În fine, Daniel Barbu de la ALDE, fost ministru al Cul­turii, a lansat şi el o trăsnaie: că meseria de politician este mai riscantă decât cea de soldat în Afganistan. Ce riscă politicienii? Nimic. Nici măcar să fie deranjaţi din somn în Parlament. A, unii riscă să facă închi­soa­re? Da, dar pentru că au furat. Afirmaţiile acestor domni ar stârni mai degrabă ilaritate, când nu dezgust, dacă n-ar fi ale unor oameni care au condus România. Aşa, iscă groază, pentru că pot crea dezechilibre în insti­tu­ţiile statului şi pentru că realizăm acum că ne-am aflat într-o primejdie permanentă cu ei la cârma ţării. De­claraţiile lor sunt cea mai bună probă că nu mai trebuie aleşi în veci de veci.

"Partidele parlamentare îşi fac campanie pe seama guvernului tehnocrat, care e găsit vinovat de toate relele pământului"

- De câţiva ani încoace, sistemul de Justiţie re­for­mează, vrând-nevrând, sistemul politic, prin des­coperirea şi pedepsirea unor mari cazuri de corupţie. Succesele magistraţilor au început să curgă imediat după ce au căpătat un statut profesional de invidiat, de oameni bine plătiţi şi bine apăraţi de lege. Cu toa­te acestea, în luna care a trecut, s-a înregistrat o ma­si­vă mişcare revendicativă a judecătorilor, procu­ro­rilor şi grefierilor, care vor salarii mai mari şi condiţii de lucru mai bune. Au vreun temei solicitările lor, sau asistăm la o acţiune cu iz politic?

- În preajma alegerilor, nu doar magistraţii s-au trezit că nu le mai convin condiţiile de muncă şi le­fu­rile, ci şi medicii şi asistenţii medicali, ba chiar şi trans­portatorii s-au răsculat contra taxelor mari. Ce mai, toată lumea a descoperit că aşa nu se mai poate! Motivaţia e politică. Partidele parlamentare îşi fac campanie pe seama guvernului tehnocrat, care e găsit vinovat de toate relele pământului şi incită la astfel de ieşiri. Reiese că Dacian Cioloş a distrus ţara în nouă luni, după ce toţi politicienii ăştia vocali au jefuit-o, au administrat-o prost şi au copleşit-o cu legi strâmbe, timp de 25 de ani. Cioloş este ţapul ispăşitor. N-au ni­ciun dram de responsabilitate şi nicio ruşine. Un sfert de veac au fost la putere în toate formulele posibile, dar l-au găsit pe acarul Păun într-un om care a gu­ver­nat un an. Şi încurajează protestele de stradă, fac pro­tocoale cu diverse sindicate şi patronate în acest sens etc. To­tuşi, menţin în funcţiune acest guvern. Dacă e un guvern rău, au posibilitatea să-l schimbe oricând. Dar ei vor să aibă în cine să tragă cu praştia în cam­pa­nia electorală. Speră că astfel vor face uitate propriile lor eşecuri şi nelegiuiri.

"România «lucrului bine făcut», în vorbe"

- Preşedinele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu can­celarul german Angela Merkel, la Berlin şi l-a primit pe preşedintele francez François Hollande, la Bucu­reşti. Cu ce rezultate importante s-au soldat aceste întrevederi?

- Astfel de vizite sunt extrem de importante prin ele însele, având în vedere că Uniunea Europeană se bazează pe motorul franco-german. Sunt un mod de a reafirma cooperarea cu statele care imprimă politica UE. Unde mai pui că, atunci când primim vreun şef de stat, ne alegem şi cu câte o lucrare edilitară realizată în timp-record. Cu prilejul vizitei preşedintelui Hollande, s-a asfaltat drumul de la Bucureşti la Măgurele, unde delegaţia franceză a mers să vadă marele laser care se construieşte acolo, cu o participare franceză semnifi­ca­tivă. Las' că-i bine să se facă drumurile, măcar când ne vizitează străinii; să ne rugăm să ne viziteze mai des şi să aibă trasee cât mai diferite, poate căpătăm drumuri mai bune. Dar asta numai în teorie. Căci în practică, drumul spre Măgurele a fost făcut în pripă, peste noap­te, deci, inevitabil, prost, iar după trecerea lui Hollande, constructorii l-au luat la spart, pentru a-l reface. Un alt exemplu din ciclul "România lucrului bine făcut" - în vorbe, nu în fapte - este şi înfiinţarea unei comisii de specialişti la Cotroceni, pentru arti­cularea unui nou proiect de ţară. Ceva mai aproape de "cooperativa în zadar" n-am văzut. Întâi că nu se va face nimic. Al doilea: dacă se vor face desene şi pro­poziţii, sub titlul pompos de "Proiect de Ţară", va fi de­geaba. În timpul mandatelor lui Traian Băsescu s-au constituit la Cotroceni comisii de specialişti pe do­menii, care au identificat hibele şi cauzele şi au propus soluţii. Au fost comisii pentru educaţie, agricultură, calitatea vieţii..., care au scris rapoarte serioase, de care, din păcate, nu s-a ales nimic. Deci, atunci când se făceau proiecte sectoriale era mai logic şi tot nu s-a pus nimic în practică. Ce putem spera acum, de la o co­misie care vrea să exprime o viziune integrală? Ad­miţând că ar reuşi să creioneze ceva, un astfel de pro­iect de ţară nu ar fi aplicat de niciun guvern - căci ni­meni nu vrea să lucreze pentru imaginea altuia, deci, nici posibilii premieri pentru cea a preşedintelui.

"Întrebarea este dacă, după alegeri, SUA îşi schimbă politica în sud-estul Europei şi, implicit, faţă de România"

- Spuneţi că strângem relaţiile cu statele care au cea mai mare influenţă în UE, Germania şi Franţa. Dar relaţiile cu SUA cum vor evolua, dacă luăm în considerare gesturile, cel puţin inadecvate, ca să nu spunem inamicale, comise de ambasadorii americani de la Chişinău şi Bucureşti?

- Vă referiţi la declaraţia ambasadorului James Pettit, potrivit căreia, unirea Republicii Moldova cu Ro­mânia ar fi o greşeală, şi la faptul că ambasadorul Hans Klemm s-a fotografiat alături de steagul secu­iesc? Ei bine, eu cred că relaţiile cu SUA sunt într-o fază de reaşezare. În general, în epoca Obama, Statele Unite au fost mai ambigue şi mai rezervate faţă de sud-estul european şi, implicit, faţă de România. În acest context şi pe fondul alegerilor de preşedinte din SUA, au apărut şi aceste atitudini, cel puţin neinspirate, ale ambasadorilor respectivi. La ambasadorul american la Bucu­reşti, Hans Klemm, e prima dată când se întâm­plă, şi de aceea e cu atât mai surprinzător. A explicat ulterior că a fost un gest de politeţe, că s-a trezit pus la poză cu steagul în mână. Dacă e aşa, înseamnă că e un diplomat inabil. Şi e straniu ca un diplomat de an­ver­gură să fie păcălit de nişte politicieni provinciali din Sfântu Gheorghe. Pe de altă parte, nu avea cum să nu ştie ce discuţii sunt cu "Ţinutul secuiesc", deci, tot nu are nicio scuză. Mai ales că, inevitabil, postura sa, de aparentă susţinere a autonomiei secuilor, a fost pusă imediat în legătură cu declaraţiile ambasadorului american de la Chişinău, James Pettit, împotriva unirii românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Întrebarea este dacă aceste incidente sunt pricinuite de gafele de tranziţie ale unor diplomaţi sau arată că se schimbă politica americană pentru această zonă, inclusiv pe relaţia cu Rusia. Cred, mai degrabă, că e un fel de confuzie politică, specifică unui final de mandat şi unei campanii electorale americane complet dezamăgitoare, scăpată de sub orice control. Ce se întâmplă la vârful politicii americane, unde au ajuns să se înfrunte Trump şi Clinton, nu poate să nu aibă efecte şi în diplomaţie.

Maneaua corupţiei: "Of, viaţa mea, Kovesi şi DNA mi-au distrus familia"

- Surpriza lunii este demisia din fruntea Ser­vi­ciului de Informaţii Externe a lui Mihai Răzvan Un­gu­reanu. Un act nemotivat până în acest moment şi care lasă loc speculaţiilor. Este o demisie forţată de erorile sale, între care şi un război cu DNA, despre care s-a vorbit şi care ar fi atras mânia preşedintelui Iohannis, sau o retragere dictată de alte ambiţii po­li­tice, ale celui care a condus nu doar SIE, ci şi Mi­nis­terul de Externe şi Guvernul, la un moment dat?

- Nu avem prea multe elemente pentru a ieşi din zona speculaţiilor. Posibil ca MRU să fi fost obligat să demisioneze, fiindcă şi-a depăşit competenţele, a­mes­­te­cându-se în evenimente interne, aşa cum se zvo­nea la un moment dat, când i se atribuia afirmaţia că va can­dida la proximele alegeri prezidenţiale. Orice e posibil, având în vedere dezvăluirile din ultima vreme, din care reiese că mai toţi liderii politici sunt ofiţeri acoperiţi ai unor servicii de informaţii şi că politica însăşi a devenit arta sau kitsch-ul spionajului şi ma­nea­ua corupţiei: "Of, viaţa mea, Kovesi şi DNA mi-au distrus familia, iar Cioloş şi tehnocraţii, mi-au mâncat ficaţii. Of, viaţa mea!".