Erau anii unei tranziții cenușii și ciudate, cu o țară anapoda, cu Iliescu mereu câștigător, chiar și atunci când pierdea, cu valorile amestecate, făcute una cu pământul, o clisă din care te puteai desprinde foarte greu. Și în vânzoleala aceea, un zâmbet... Sălile pline, oameni fericiți pentru un ceas.
Grupul Divertis apăruse ca să taie apele, să le despartă, să așeze lumea la loc cu ironii fine, să ne arate că foștii comuniști deveniți, brusc, oameni de afaceri și șefi de partid, erau goi și penibili. Între zoaiele pe care le aruncau ceilalți, umorul lor era altfel, așa cum trebuie să fie orice umor - fin, inteligent, țintit, capabil să demaște urâtul, să-l arunce peste bord. Dintr-odată, te simțeai înțeles, solidar, normal. Râzând cu ceilalți, ieșeai din singurătate. Și în tot corul acela de spirite, Ioan Gyuri Pascu era un soi de diapazon, după care se regla totul. El dădea tonul.
Avea ceva exploziv în ființa lui, un soi de strălucire care te făcea să-l îndrăgești. Zâmbetul său nu avea nimic răutăcios. Mi s-a părut totdeauna că nu ataca pe nimeni. O inocență veselă, care primenea și care te molipsea mereu de o bucurie de durată.
Când Divertis-ul a început să se transforme și să apară fără Ioan Gyuri Pascu, mi-am zis că steaua lor se stinsese. Așa a și fost. Deși Toni Grecu a rămas mereu la cârmă, brav căpitan, fără Gyuri, spectacolele nu mai aveau niciun zvâc. O mână nevăzută le luase lumina. Din clipa aceea, am încetat să-i mai urmăresc și mi-am zis că odată cu plecarea lui Gyuri, mi se încheiase adolescența.
L-am redescoperit însă pe Gyuri ca un artist total. Cânta superb, juca admirabil. Am ascultat cu nepoțeii mei o piesă de teatru pentru copii, în care el se împielița în mai multe personaje și cânta mai tot timpul. Era, el însuși, un spectacol în sine. Și în piesa aceea, ale cărei cântece nepoții mei le fredonau pe de rost, i-am simțit, cred, pentru o clipă, sufletul - inocent, modest, cald, simplu. Foarte aproape de copii.
Când am citit știrea plecării sale din lume, nu mi-a venit să cred. Trăiesc rar starea asta. Sunt unii oameni pe care îi simt atât de plini de viață, încât îmi e imposibil să cred că ar putea și muri. Printre ei se află și Gyuri Pascu, băiatul cel modest din Agnita, pornit în lume ca să ne facă, neapărat, fericiți.