- Este foarte greu să vorbim de schimbări, atâta vreme cât 1. Nici unul din noile partide nu a luat naştere ca urmare a unei presiuni din partea electoratului şi nu este rezultatul unei mişcări civice care să militeze pentru un proiect de reformare a României, în sensul consolidării statului de drept şi al unei construcţii democratice autentice, şi 2. Nici unul din noile partide nu-şi propune, practic, să fie decât, cel mult, un partid-balama, care să participe la o eventuală coaliţie de guvernământ. Nemulţumit de clasa politică românească, electoratul nu mai merge la vot şi nu mai are încredere în nici un partid politic. Şi de ce ar avea? PMP, partidul creat de Traian Băsescu pentru Elena Udrea, este un partid de traseişti, reciclaţi din fostul PDL şi din UNPR. Vizibilitatea sa este asigurată exclusiv de Traian Băsescu, ceea ce nu este neapărat un avantaj, iar idei şi programe interesante încă nu a generat. Potrivit sondajelor, ar fi mare minune dacă ar intra în Parlament. Uniunea Salvaţi România, derivată din fuziunile Uniunii Salvaţi Bucureştiul cu diferite grupuri şi grupuscule locale, refuză să-şi asume o opţiune ideologică, preferând să plutească în zona vagă a politicii anti-sistem, care nu ne garantează deocamdată nimic - cum nimic semnificativ nu se poate spune nici depre prestaţia sa în consiliile locale din Capitală. De altfel, iniţiatorii partidului nici nu sunt preocupaţi de rezultatul pe care îl vor obţine la parlamentare, cultivând un mister total asupra planurilor de viitor ale USR. Un mare semn de întrebare este faptul că Nicuşor Dan nu a ezitat să se afişeze în campania pentru locale, alături de Liviu Mihaiu, cel pentru care, potrivit DNA, Sorin Ovidiu Vântu a plătit un milion de euro ca să-l vadă numit guvernator al Deltei Dunării. Nedumeriri a trezit şi simpatia manifestată de organizatorul campaniei, Matei Păun, pentru Vladimir Putin, dar prea puţini jurnalişti şi prea puţine ONG au insistat asupra ei. Şi totuşi, cum a demonstrat jurnalista Marilena Cincea, Rusia lui Putin este activă în politica românească, dispunând deja de două vehicule nou create pentru promovarea interesului ei de a submina UE prin susţinerea în toate ţările membre ale Uniunii a unor formaţiuni ultranaţionaliste, xenofobe, anti-UE şi anti-NATO - aşa cum se manifestă de altfel şi Partidul România Unită, către care au migrat o serie de amici ai lui Victor Ponta şi care este condus de Bogdan Diaconu, activ colaborator la Vocea Rusiei. Chiar dacă nu susţine pe faţă cauza Kremlinului, ca PRU, Alianţa Noastră, iniţiată de controversatul Marian Munteanu, este tot anti-occidentală şi utranaţionalistă, servind astfel cauza subminării UE şi NATO, atât de dragă Kremlinului. Cu o astfel de ofertă alternativă, partidele consacrate ar putea părea aproape decente, dacă nu am şti cât sunt de putrede şi de corupte. Acum, însă, mai ştim, în plus, că naţionalismul nu este echivalent cu patriotismul, nici noutatea, cu reforma şi progresul.
- Deşi guvernul Cioloş are la dispoziţie mai puţin de patru luni de mandat, miniştrii săi au devenit tot mai activi şi lansează pe bandă rulantă proiecte a căror finalizare nu o pot asigura. Cum explicaţi?
- O primă explicaţie ar putea fi dorinţa de a convinge electoratul că actuala echipă guvernamenală ar trebui să fie lăsată să continue ce a început. Totuşi, deşi unii dintre miniştri, cum ar fi de pildă Cristian Ghinea, nu fac un secret din intenţiile lor de a participa la un viitor guvern, deşi PNL s-a rugat cu cerul şi pământul de Dacian Cioloş, iar USB i-a lansat o invitaţie deschisă să i se alăture, premierul a refuzat ferm să se înscrie într-un partid politic, ceea ce contrazice activismul său, atipic pentru calitatea de prim ministru al unui guvern interimar, însărcinat până la urmă doar cu gestionarea chestiunilor curente şi cu organizarea alegerilor. Trebuie, deci, să căutăm o altă explicaţie, ceea ce ne îndeamnă să privim spre Cotroceni, unde Klaus Iohannis a început să-şi facă griji pentru popularitatea sa, în perspectiva alegerilor din 2019. Cum guvernul technocrat al lui Dacian Cioloş a fost soluţia găsită de preşedinte la criza politică de după tragedia de la Colectiv, performanţa actualului executiv este contabilizată direct în contul său. Iniţial, ea nu a fost deloc strălucită, situându-se sub nivelul aşteptărilor generate după îndepărtarea guvernului Ponta. Cetăţenii au început să-şi manifeste nemulţumirea faţă de lipsa schimbărilor aşteptate şi de răspunsurile slabe la problemele grave apărute - infecţiile cu E.coli, cazul Hexifarma, deţinuţii-scriitori şi plagiatele la nivel înalt, printre altele. Operaţiunile marginale de imagine, cum a fost "comisia de tăiat hârtii" nu au păcălit pe nimeni. Şi atunci, preşedintele Iohannis a schimbat din mers fişa de post a premierului, cerându-i să facă mai mult. Loial preşedintelui, premierul a turat motoarele, a mai schimbat câte un ministru şi a devenit mai activ în comunicare, dar în politică nu a intrat. Este posibil ca preşedintele să-l păstreze ca opţiune pentru viitorul guvern, pe care şi-l doreşte de mare coaliţie, deşi, având în vedere prevederile constituţionale, şansele acestui plan nu sunt foarte mari. În plus, experienţa guvernelor de mare coaliţie în România postcomunistă nu este încurajatoare, dacă ne gândim la guvernul Boc, din 2009, sau la guvernarea CDR, din 1996-2000. Deşi speculaţiile pe tema viitorului guvern se ţin lanţ, nu există nici o certitudine. În aceste condiţii, premierul se străduieşte cât poate să-şi ajute preşedintele să nu cadă complet în irelevanţă. Din păcate, nu-l poate salva pe Klaus Iohannis de sine însuşi.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
