- Este foarte greu să vorbim de schimbări, atâta vreme cât 1. Nici unul din noile partide nu a luat naștere ca urmare a unei presiuni din partea electoratului și nu este rezultatul unei mișcări civice care să militeze pentru un proiect de reformare a României, în sensul consolidării statului de drept și al unei construcții democratice autentice, și 2. Nici unul din noile partide nu-și propune, practic, să fie decât, cel mult, un partid-balama, care să participe la o eventuală coaliție de guvernământ. Nemulțumit de clasa politică românească, electoratul nu mai merge la vot și nu mai are încredere în nici un partid politic. Și de ce ar avea? PMP, partidul creat de Traian Băsescu pentru Elena Udrea, este un partid de traseiști, reciclați din fostul PDL și din UNPR. Vizibilitatea sa este asigurată exclusiv de Traian Băsescu, ceea ce nu este neapărat un avantaj, iar idei și programe interesante încă nu a generat. Potrivit sondajelor, ar fi mare minune dacă ar intra în Parlament. Uniunea Salvați România, derivată din fuziunile Uniunii Salvați Bucureștiul cu diferite grupuri și grupuscule locale, refuză să-și asume o opțiune ideologică, preferând să plutească în zona vagă a politicii anti-sistem, care nu ne garantează deocamdată nimic - cum nimic semnificativ nu se poate spune nici depre prestația sa în consiliile locale din Capitală. De altfel, inițiatorii partidului nici nu sunt preocupați de rezultatul pe care îl vor obține la parlamentare, cultivând un mister total asupra planurilor de viitor ale USR. Un mare semn de întrebare este faptul că Nicușor Dan nu a ezitat să se afișeze în campania pentru locale, alături de Liviu Mihaiu, cel pentru care, potrivit DNA, Sorin Ovidiu Vântu a plătit un milion de euro ca să-l vadă numit guvernator al Deltei Dunării. Nedumeriri a trezit și simpatia manifestată de organizatorul campaniei, Matei Păun, pentru Vladimir Putin, dar prea puțini jurnaliști și prea puține ONG au insistat asupra ei. Și totuși, cum a demonstrat jurnalista Marilena Cincea, Rusia lui Putin este activă în politica românească, dispunând deja de două vehicule nou create pentru promovarea interesului ei de a submina UE prin susținerea în toate țările membre ale Uniunii a unor formațiuni ultranaționaliste, xenofobe, anti-UE și anti-NATO - așa cum se manifestă de altfel și Partidul România Unită, către care au migrat o serie de amici ai lui Victor Ponta și care este condus de Bogdan Diaconu, activ colaborator la Vocea Rusiei. Chiar dacă nu susține pe față cauza Kremlinului, ca PRU, Alianța Noastră, inițiată de controversatul Marian Munteanu, este tot anti-occidentală și utranaționalistă, servind astfel cauza subminării UE și NATO, atât de dragă Kremlinului. Cu o astfel de ofertă alternativă, partidele consacrate ar putea părea aproape decente, dacă nu am ști cât sunt de putrede și de corupte. Acum, însă, mai știm, în plus, că naționalismul nu este echivalent cu patriotismul, nici noutatea, cu reforma și progresul.
- Deși guvernul Cioloș are la dispoziție mai puțin de patru luni de mandat, miniștrii săi au devenit tot mai activi și lansează pe bandă rulantă proiecte a căror finalizare nu o pot asigura. Cum explicați?
- O primă explicație ar putea fi dorința de a convinge electoratul că actuala echipă guvernamenală ar trebui să fie lăsată să continue ce a început. Totuși, deși unii dintre miniștri, cum ar fi de pildă Cristian Ghinea, nu fac un secret din intențiile lor de a participa la un viitor guvern, deși PNL s-a rugat cu cerul și pământul de Dacian Cioloș, iar USB i-a lansat o invitație deschisă să i se alăture, premierul a refuzat ferm să se înscrie într-un partid politic, ceea ce contrazice activismul său, atipic pentru calitatea de prim ministru al unui guvern interimar, însărcinat până la urmă doar cu gestionarea chestiunilor curente și cu organizarea alegerilor. Trebuie, deci, să căutăm o altă explicație, ceea ce ne îndeamnă să privim spre Cotroceni, unde Klaus Iohannis a început să-și facă griji pentru popularitatea sa, în perspectiva alegerilor din 2019. Cum guvernul technocrat al lui Dacian Cioloș a fost soluția găsită de președinte la criza politică de după tragedia de la Colectiv, performanța actualului executiv este contabilizată direct în contul său. Inițial, ea nu a fost deloc strălucită, situându-se sub nivelul așteptărilor generate după îndepărtarea guvernului Ponta. Cetățenii au început să-și manifeste nemulțumirea față de lipsa schimbărilor așteptate și de răspunsurile slabe la problemele grave apărute - infecțiile cu E.coli, cazul Hexifarma, deținuții-scriitori și plagiatele la nivel înalt, printre altele. Operațiunile marginale de imagine, cum a fost "comisia de tăiat hârtii" nu au păcălit pe nimeni. Și atunci, președintele Iohannis a schimbat din mers fișa de post a premierului, cerându-i să facă mai mult. Loial președintelui, premierul a turat motoarele, a mai schimbat câte un ministru și a devenit mai activ în comunicare, dar în politică nu a intrat. Este posibil ca președintele să-l păstreze ca opțiune pentru viitorul guvern, pe care și-l dorește de mare coaliție, deși, având în vedere prevederile constituționale, șansele acestui plan nu sunt foarte mari. În plus, experiența guvernelor de mare coaliție în România postcomunistă nu este încurajatoare, dacă ne gândim la guvernul Boc, din 2009, sau la guvernarea CDR, din 1996-2000. Deși speculațiile pe tema viitorului guvern se țin lanț, nu există nici o certitudine. În aceste condiții, premierul se străduiește cât poate să-și ajute președintele să nu cadă complet în irelevanță. Din păcate, nu-l poate salva pe Klaus Iohannis de sine însuși.