Biertan. Inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO din 1993. Un sat săsesc ascuns printre dealuri. 3100 de suflete. Peste 40.000 de turişti anual. O comună bogată, nu financiar, ci prin ceea ce are de arătat lumii. Despre problemele mai mici sau mai mari ale unei comunităţi vestite în întreaga lume ne-a vorbit Mircea Mihai Dragomir (PNL), primarul Comunei Biertan din judeţul Sibiu.
"Cea mai importantă este răbdarea"
- Domnule primar, sunteţi abia la începutul celui de-al doilea mandat în această funcţie. Cum se vede administraţia publică din biroul primarului unei comunităţi din judeţul Sibiu?
- E foarte greu, pentru că sunt foarte multe domenii pe care trebuie să le acoperi şi nimeni nu te pregăteşte pentru ceea ce ai de făcut. Trebuie să ştii asistenţă socială, fond funciar, achiziţii publice, contabilitate, de toate. Dacă nu ştii, ai un minus pe care trebuie să-l gestionezi. Dar, dincolo de toate astea, cel mai pregătit trebuie să fii cu răbdarea pe care o cere orice lucru cu oamenii. Mai ales la ţară, nu contează că e o problemă ce ţine de Electrica. Dacă nu vine autobuzul, dacă se ceartă cu vecinul, lumea îl sună pe primar, primarul trebuie să vină, să rezolve. Cel mai greu e să-i mulţumeşti pe oameni şi să le demonstrezi că ce faci tu e în folosul lor. Oamenii tind să despice firul în patru: de ce ai făcut aşa, nu se putea altfel? Nu prea văd partea bună a lucrurilor niciodată. Cred că asta vine şi de la politicul care a intrat peste tot, în fiecare casă, la fiecare vecin, rudă, totul se pune sub lupa politicii. Nu contează dacă faci bine, dacă eşti de la alt partid, e rău, iar dacă eşti din acelaşi partid cu ei, şi ce faci rău e bine. Astea îi influenţează foarte mult pe oameni, şi nu în bine. La oraş nu ştiu cum e, dar pentru administraţia publică locală, la sat, la nivel de comună, acesta e unul din cele mai rele lucruri ce pot exista. Cred că administraţia publică ar trebui scoasă în afara politicului.
- Biertan a fost inclus, în 1993, pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Dincolo de a fi o onoare, e asta ceva ce ajută concret comunitatea?
- Fiind o zonă protejată UNESCO, sigur că există nişte restricţii la renovarea caselor, de exemplu, mai ales la faţade, la acoperiş... Casele vechi sunt foarte frumoase şi mi se pare normal să nu fim de acord cu modificarea acestora, pentru a păstra un autentic, un farmec al locului, certificat de includerea în patrimoniul Mondial UNESCO. Dar oamenii pricep mai greu, nu înţeleg interdicţiile pe care noi le impunem, unii vor să-şi etaleze cât mai la vedere potenţa financiară: să pună termopane, să placheze cu gresie soclul casei, să coloreze exteriorul cât mai ţipător. Unii chiar se întreabă: ce câştig am de pe urma UNESCO? Păi, UNESCO nu e o firmă care să te plătească să faci sau nu ceva, dar atestarea aceasta ridică, în mod cert, valoarea turistică a zonei şi, în cele din urmă, de pe urma turiştilor care ajung aici anual fiecare localnic ar putea câştiga, dacă ar vrea cu adevărat.
"Sunt peste 40.000 de turişti care au ajuns în Biertan doar în cursul acestui an"
- Cam câţi turişti vă trec, anual, pragul?
- Sunt peste 40.000 de turişti care au ajuns în Biertan, doar în cursul acestui an. Sigur, ne-a ajutat foarte mult declararea Transilvaniei, drept destinaţia turistică a anului, de către publicaţia "Lonely Planet". Din păcate, turiştii nu prea stau în zonă. Vizitează şi apoi pleacă. Mai merg şi la Copşa Mare, şi la Richiş, unde este o biserică fortificată, ceva mai veche decât cea din Biertan.
- Se poate spune că Biertan e o comună bogată?
- Se poate spune că e o comună foarte frumoasă, cea mai frumoasă şi cea mai bogată, prin ceea ce ai de văzut aici, dar nu din punct de vedere al banilor. Sigur, nu suntem o comună săracă, dar în bugetul local, afluxul de turişti se simte prea puţin. Marele nostru năcaz e că oamenii cu putere de muncă sunt plecaţi, asta e o problemă reală. Nu mai sunt oameni cu iniţiativă, nu mai e cine să facă câte ceva. Pe strada principală, de exemplu, e locuită tot a treia - a patra casă; proprietarii, fie sunt plecaţi la muncă în străinătate, fie sunt case ale saşilor, care vin aici doar în vacanţe. Locurile de muncă nu sunt o problemă, dar nu sunt oameni, avem câţiva fermieri care nu găsesc oameni să-i ajute la muncă. Am ajuns în situaţia când în loc să ne plângem de şomaj, ne plângem că nu avem forţă de muncă.
- De unde vine farmecul şi renumele acestei localităţi, ascunse oarecum printre dealurile de pe Valea Târnavei?
Proiecte cu Fundaţia Prinţului Charles
- Da, colaborăm foarte bine cu cei de la fundaţie. Sunt o asociaţie foarte puternică, cea mai tare din Transilvania, au proiecte peste tot. Am avut împreună proiecte cu implicarea oamenilor în activităţi ecologice, economice, cursuri de limba engleză, educaţie sanitară, de gătit, ghizi locali, de plantat pomi fructiferi, multe activităţi culturale, diverse acţiuni de voluntariat, am încercat să-i mişcăm pe cei din sat, să-i facem să se implice. Încă ezită, trebuie împinşi, li se pare ciudat. Dar dacă au văzut că şi eu am luat tricoul de voluntar, şi Caroline Fernolend, preşedinta Fundaţiei "Mihai Eminescu Trust", şi câţiva profesori, încet, ni s-au alăturat şi alţi oameni, s-au mobilizat. La Richiş, am plantat 60 pomi, în Biertan, am amenajat un traseu turistic, cu semne, hărţi, în Copşa Mare s-a făcut o punte peste vale - Fundaţia a asigurat materialul, localnicii au făcut-o. E bine când lucrezi cu oameni care au implementat proiecte în mai multe locuri, pentru că cunosc psihologia oamenilor, ştiu cum să-i mobilizeze, să umble cu ei, ca să scoată ce-i bun în fiecare.
- Care sunt domeniile cu cel mai mare succes?
- Tot ce-am făcut pe domeniile educaţie şi sănătate a avut succes. Acum, am vrea să insistăm pe partea culturală, să-i conştientizăm pe oameni asupra valorilor pe care le deţin: casele, căruţa cu cai, meşteşugurile, pe care unii dintre ei le mai practică. Ne gândeam să-i conştientizăm pe tineri, pe copii, ce valoros e ceea ce au, tradiţia locului. Cred că astfel vom reuşi să creştem respectul de sine, respectul nostru faţă de casa în care locuim, faţă de comună, să apreciem, să păstrăm ceea ce avem, nu doar să ne mirăm când alţii o fac. Vrem să-i facem pe oameni să se implice mai mult din punct de vedere economic în turism. Turiştii cumpără, nu doar suveniruri din Biertan, ci şi obiecte care ştiu că sunt făcute artizanal, cum astăzi nu prea se mai găsesc.
"Nu există o colaborare cu Bucureştiul"
- Cât de bine colaboraţi cu instituţiile statului de la Bucureşti?
- Nu există o colaborare cu Bucureştiul. Mergem foarte rar, n-am prea bătut la uşi după bani. Când se întâmplă să avem nevoie, solicităm bani pe căile legale, prin Ministerul de Finanţe, prin Consiliul Judeţean. Lucrăm foarte mult pe fonduri europene. Tocmai avem în derulare un proiect pe Măsura 125A, se lucrează la drumurile agricole. Urmează să semnăm curând un alt contract de finanţare, în valoare de 1,5 milioane euro, un proiect cu ajutorul căruia vom asfalta drumul comunal Biertan-Copşa Mare, străzile din Biertan şi două străzi din Richiş. Pregătim, de asemenea, un proiect de reamenajare a zonei centrale, pentru că străzile din jurul cetăţii nu se pot asfalta, trebuie pavate şi au alt regim.
- Multe primării se plâng că le sunt respinse proiectele depuse pentru accesarea de fonduri europene. V-aţi lovit de astfel de situaţii?
- Nu, nu am avut nici un proiect respins. Cred că depinde cu cine lucrezi. Noi colaborăm cu o firmă de consultanţă care-şi face foarte bine treaba, iar asta se vede.
- De câteva zile, a început un nou an şcolar. Care e situaţia unităţilor de învăţământ din comuna Biertan?
- În Biertan avem două şcoli: una cu clasele I-IV şi una cu clasele V-VIII, şi o grădiniţă; la Copşa Mare şi la Richiş, avem câte o grădiniţă şi câte o şcoală cu clasele I-IV. Sunt toate în regulă, administrativ vorbind. Probleme sunt la ceea ce am putea numi abandon şcolar. Sunt mulţi copii care nu mai vin la şcoală, majoritatea de etnie romă. Cei mai mulţi au părinţii plecaţi la muncă în străinătate şi îi scapă din mâini. Iar părinţii, care nici ei nu prea au şcoală, când vin, vin cu bani mulţi, şi atunci copiii văd că se pot descurca şi fără şcoală. Eu cred, însă, că doar dacă îi educăm se pot dezvolta. De aceea şi încercăm să-i ţinem mai mult la şcoală. Printr-un proiect pe fonduri europene, "Şcoală după şcoală", încercăm să le dăm o masă caldă, să-i ajutăm la teme. Chiar dacă nu învaţă cât să aibă rezultate notabile, cel puţin învaţă să se adapteze unui program, unor reguli. Asta e problema când se angajează: că nu se pot acomoda la program. Încercăm să-i învăţăm măcar asta: să respecte un program, să socializeze, să accepte idei, să nu sară imediat la bătaie.
- Dincolo de celebritatea Biertanului prin Biserica Fortificată, unii dintre noi îşi mai amintesc de lecţiile de istorie în care învăţasem despre Donariul cu inscripţia: "Ego Zenovius votum posui". Există, în vreun fel, marcat acel loc?
- Ştim zona în care Donariul a fost descoperit, dar nu şi locul exact. Se numeşte Chinedru, la 3 km după ieşirea din Copşa Mare, pe o vale. Erau câteva case româneşti în zonă, acum mai e doar una. Inscripţia atestă existenţa unei populaţii creştine vorbitoare de limbă latină în Dacia, după retragerea romanilor, din anul 271 d. H. În urmă cu trei ani, preoţii ortodocşi de la Mânăstirea Sighişoara au purtat discuţii cu proprietarul terenului, pentru a ridica o mânăstire în acel loc. Deocamdată, a fost amplasată o cruce şi avem un traseu turistic pentru cine doreşte să ajungă acolo, avem hărţi pe care e marcat locul.
- Să nu mai plece dincolo, să stea aici, să fie mai bătăioşi, să nu renunţe uşor dacă îşi doresc să facă ceva. Dacă vrei să faci, apucă-te şi fă, nu te plânge că n-ai ba una, ba alta! Vrei să ari, nu aştepta să ai bani de tractor, apucă-te şi ară cu ce ai! Tinerii ar trebui să fie mai determinaţi, să nu aştepte să facă altcineva primul pas. Fii tu cel care-l face, fii tu modelul pentru ceilalţi!
Foto: Mircea Hodârnău
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
