CONSTANTIN BRÂNCUŞI - "Viaţa mea nu a fost decât un şir de minuni"

Un "Genius loci" al României

- Vâlva iscată de intenţia cumpărării de către statul român a capodoperei lui Brâncuşi, "Cuminţenia pământului", l-a readus pe marele sculptor în atenţia generală. Cunoscute pe dinafară de istoricii artei, viaţa şi opera sa merită, totuşi, a fi repovestite continuu, nu doar din imbold cultural, ci şi din mândrie naţională. Într-o epocă tot mai pauperă spiritual, Brâncuşi este un etalon absolut de valoare. Un geniu. O marcă superbă a României, în cea mai nobilă expresie a ei. Fără ambiţia unei exegeze artistice, textul care urmează este o mică antologie, compusă din "clipe" de viaţă doveditoare pentru preţuirea uriaşă de care s-a bucurat -

Ce-ar mai fi de spus despre Constantin Brân­cuşi, artistul român considerat de majo­ritatea criticilor contemporani drept cel mai mare sculptor al seco­lului XX? Născut pe 19 fe­bruarie 1876 în satul Ho­biţa din Gorj şi mort la Paris, pe 16 martie 1957, este, fără îndoială, cel mai de seamă artist pe care Româ­nia l-a dat omenirii. După plecarea din ţară, lucrările sale, expuse în cele mai mari saloane şi expoziţii de artă din Europa şi A­merica, au fost achi­ziţio­nate de galerii şi de co­lecţio­nari celebri, oameni bogaţi, care au chel­tuit averi pentru a intra în po­sesia statuilor lui Brâncuşi. Situaţia se repetă şi în prezent, când capo­dopera marelui sculptor, "Cumin­ţenia pământului", aş­teaptă să fie cumpărată - nu de o per­soană - ci de însuşi statul român (spre mare lauda sa), preţul cerut de proprie­tarul lucrării fiind de 11 milioane de euro. (Celebritatea e scumpă, dar nu şi pentru un artist ca Brân­cuşi.) De altfel, deşi a murit depar­te de ţară, în Franţa, sub un nume francez, el n-a încetat niciodată să fie consi­derat, şi acasă, o valoare naţională. Astfel, la 15 mar­tie 2001, la 125 de ani de la naşterea sa, Ban­ca Na­ţională a României a pus în circulaţie o monedă comemora­tivă de aur, cu titlul de 999/1000, având valoarea nominală de 5000 de lei. Cu acelaşi prilej, şi Banca Naţională a Republicii Moldova (spre cinstea ei), a pus în circulaţie o monedă come­mo­rativă de argint, cu titlul de 925/1000 având va­loa­rea nominală de 50 de lei.
Nici comuniştii nu au reuşit să-l extirpe pe Brân­cuşi din memoria colectivă. În România există nu­me­roase străzi şi bulevarde care îi poartă numele, iar citate din afirmaţiile sale, publicate în presă sau adu­nate în cărţi comemorative, împânzesc internetul, pri­mind sute de mii de like-uri.

"Nu există un artist mai iubit, mai respectat şi mai apreciat decât Brâncuşi"

Deşi s-a născut în România şi tot aici a făcut primii paşi în sculp­tură, Brâncuşi s-a afirmat cu ade­vărat în Franţa, unde a realizat cele mai multe dintre operele sale. "Niciun critic de autoritate nu-şi poate permite decât să-i onoreze geniul. Compozitori, dan­satori, pictori, sculptori, scriitori, muzicieni, colec­ţionari, actori şi actriţe, gazetari şi iubitori ai lucru­rilor frumoase şi-au făcut drum obligatoriu prin atelierul lui Brâncuşi din Impasse Ronsin din Paris. Nu există, poate, un ar­tist mai iubit, mai res­pec­tat şi mai apreciat de­cât Brâncuşi", spunea Ann Temkin, curator la Muzeul de Artă Modernă din New York.

"Un ţăran şi un mare sculptor"

Uimirea în ceea ce priveşte atelierul lui Brâncuşi este ex­primată şi de una dintre multele lui vi­zi­tatoare, poeta şi scri­itoarea ame­ri­cană Edna Millay: "Este cel mai mare şi mai neîmpodobit atelier pe care l-ai văzut vreodată, totul nu­mai grinzi albe şi blocuri de marmură albă, totul acoperit cu praf alb, ca într-o moară de făină, iar noi am luat dineul pe ceva rotund, de mar­mură, ca o enormă piatră de moară, pli­nă de mici adân­ci­turi şi urme de lo­vituri, în locurile unde el a spart şi a ciocănit la lucrările sale. Nu tu faţă de masă, şi în întreaga încăpere, nici mă­car o bucată de mate­rial fabricat de vreun fel, dra­perii care să atâr­ne, nu tu ki­monouri arun­cate peste şeva­lete, nu tu fotografii, absolut ni­mic, doar nişte minu­nate figuri cio­plite, stând pe piedes­tale, ară­tând alt­fel decât orice ai văzut vreodată pe acest pă­mânt, lucruri atât de complexe, dar fasonate într-o simplitate care înşeală, şi, lângă ele, mi­cuţul Brân­cuşi cu capul său de­licat, cu părul întunecat, cu fire cărunte, zburlit, cu minu­naţii ochi negri, îmbrăcat în pan­ta­loni largi şi pantofi grei, un ţă­ran şi un mare sculptor, în ace­laşi timp, deplasându-se târşit de la bucătărie, cu castroane de supă şi friptură de găină, pe care a pregătit-o el însuşi, şi înteţind focul în marele, asprul cuptor de piatră albă, pe care şi l-a făcut singur, şi noi doi, stând la taclale în două feluri de franceză, şi mâncând hrean alb, tăiat cum tăiem noi rapiţa, şi bând vin alb dulce".

"Am făcut mai multe coloane, dar numai una a reuşit să se urce la cer"

Procesul cunoscut în presa timpului ca Brâncuşi contra Statelor Unite a fost extrem de important în istoria artei, pentru că a fost o împrejurare care a înce­put să schimbe formele prin care era legiferată arta modernă. În 1926, când Brâncuşi îşi ducea lucră­rile pentru expoziţia de la Galeria Brummer, din New York, s-a declanşat un scandal, deoarece vame­şii americani au refuzat să creadă că lucrarea "Pasăre în văzduh" era o sculptură, era prea abstractă. Ajuns în tribunal, după doi ani, procesul a fost câştigat de Brâncuşi.
Într-un interviu acordat unui ziar al vremii, artis­tul spunea: "Sunt imbecili cei care spun despre lu­cră­rile mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor... Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată - poate în singura realitate valabilă".
Brâncuşi îşi dorea să ridice opere şi în ţara natală, dorea să ridice "Coloana fără sfârşit", dar această idee prinde contur abia când Liga Naţională a Femei­lor din judeţul Gorj îi propune să-şi realizeze proiec­tul la Târgu Jiu, ca monument în cinstea eroilor români căzuţi în primul război mondial, opera sa fiind finalizată în 1937, alături de alte realizări de excepţie, ca "Poarta sărutului" şi "Masa tăcerii".
Cele 16 module din care este alcă­tuită coloana reprezintă, simbolic, anul 1916, când România a intrat în primul război mondial şi se termină cu o jumă­tate de modul, reprezen­tând jumătatea anului respectiv. Fiecare modul are o înăl­ţime de 180 de centimetri şi în to­tal, coloana atinge 29,35 metri.
La baza creaţiei lui Constantin Brân­cuşi au stat arta populară românească şi natura. Unul dintre elementele tradiţio­nale care l-au marcat pe marele sculptor este motivul "funiei răsu­cite", întâlnit la "Coloana infinită".
"Am fost trimis şi eu de mic copil la pro­copseală în lume. N-am pierdut legă­tura şi nu mi-am scos rădăcinile pentru a umbla năuc pe Glob. A profitat şi arta mea. M-am salvat, ca om", spunea artis­tul. "Anticii spuneau să-ţi iubeşti des­tinul? Eu mi-am iubit şi nu mi-am pără­sit nicio clipă strămoşii şi filosofia lor, a naturalităţii. Nu sunt străbunii desti­nului nostru? (...) Împăcarea de sine se instaurează în sufletul tău când te priveşti ca un inel din­tr-un lanţ nesfârşit al înaintaşilor şi când nu calci cu o iotă prescripţiile naturalităţii eterne (...) Ţăranii ştiu, de la mic la mare, ceea ce este bine şi rău. Tablele de valori sunt cuprin­se în proverbe, în datini, în doctrina străbu­nilor şi în filosofia naturalităţii". Acestea sunt câte­va dintre aforismele lui Brâncuşi, consemnate de scriitorul Petre Pandrea, în lucrarea "Brâncuşi, amin­tiri şi exegeze".
"Viaţa mea nu a fost decât un şir de mi­nuni", spunea sculptorul român Constantin Brâncuşi, iar una din minunile pe care le-a lăsat în urma sa este, fără îndoială, Coloana infinită.
Tema "Coloanei infinite" l-a obsedat mult pe sculptor, care a cioplit-o mai întâi în lemn. Este o structură specială, care se deosebeşte de coloanele clasice cu soclu şi capitel, întrucât ea nu are nici început şi nici sfârşit. Până la ridicarea Coloanei de la Târgu Jiu, Brâncuşi mai realizase alte lucrări asemănătoare, din lemn şi din gips, dar cel mai mândru a fost de cea din oraşul său. "Am făcut mai multe coloa­ne, dar numai una a reuşit să se înalţe la cer", afirma sculptorul. Brâncuşi spunea despre lucrare că este inspirată din natură: "Natura zămisleşte plante care cresc din pământ, drep­te şi vânjoase. Iată coloana mea [...], formele ei sunt aceleaşi de jos şi până sus, nu are nevoie de piedestal sau soclu ca s-o susţină, vântul nu o distruge, ea se menţine prin pro­pria-i putere".

Model pentru arhitecţii americani

Clădirea Universităţii Roosevelt din Chi­cago, cu o înălţime de 143 m, are o arhitectură inspirată de structura Coloanei infinite a lui Brâncuşi. Ea a fost construită din 2010 până în 2012 şi este cea mai im­por­tantă schimbare a imagi­nii Uni­versităţii Roosevelt, ce a avut loc în ultimele decenii. Asemă­narea dintre aceste două construcţii: clădirea universi­tăţii şi Coloana infinită se ob­servă cel mai bine din modul în care sunt realizate canturile laterale. Acestea sunt alcătuite din elemente de metal şi sti­clă, aranjate şi îmbinate exact ca modulii din sculp­tura de la Târgu Jiu. Ase­mănarea nu este greu de observat, simbolizând creş­tere infinită, stabilitate şi prezenţă unică. În cele 32 de etaje ale sale, Coloana Infinitului Educaţiei Supe­rioare, aşa cum au denu­mit-o cei de la onewaystreet. typepad.com, găzduieş­te 7 săli de curs, cu câte 36 de locuri, 3 săli cu 60-80 de locuri şi 3 aule care înglo­bează între 78 şi 108 locuri. Un total de 16 etaje este dedicat cazării celor 633 de studenţi, în ceea ce se numeşte "campusul vertical".
Dar nu doar arhitecţii americani se inspiră din opera lui Brâncuşi. La Madrid, sculptorul Santiago Calatrava a ridicat un obelisc cu înălţimea de 120 m, amplasat în Plaza de Castilla, între turnurile "Puerta Europa", format din 12 elemenţi din bronz şi oţel, care realizează o mişcare circulară. Proiectul a fost caracterizat de însuşi Santiago Calatrava drept o operă care îmbină arhitectura, sculptura şi ingineria. Cele 12 inele se rotesc într-un ritm oarecum neregu­lat, pe un tub central, susţinut pe o bază de beton, creând astfel impresia urcării. Santiago Calatrava a precizat că dacă ar trebui să numească o sursă de inspiraţie, aceea ar fi tema Coloanei fără sfârşit a lui Constantin Brâncuşi, de la Târgu Jiu.
În SUA, artiştii l-au considerat întotdeauna pe Brâncuşi pionierul artei moderne americane, iar mo­mentul care a impus conceptul de artă modernă a fost chiar câştigarea procesului cu vama americană.
Prin descendenţa sa din mediul rural, Brâncuşi şi-a exprimat ideile folosind elemente din arhitectura şi cultura populară şi le-a făcut astfel cunoscute şi dincolo de graniţele geografice ale ţării. De aceea, Giulio Carlo Argon l-a numit "Genius loci al Ro­mâ­niei".
Brâncuşi a fost unul dintre cei mai cunoscuţi artişti modernişti care au căutat să surprindă esenţa emoţiilor şi obiectelor pe care le înfăţişează, fie că e vorba de iubire şi senzualitate, sau eroism şi curaj.
Conchid cu un citat care îi aparţine marelui Con­stantin Brâncuşi: "Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte de­parte... Şi merită să încerci să faci totul, în speranţa că vei putea odată să intri în împărăţia celor înalte".

ANDREEA STATE