Dat fiind faptul că dvs. vă aflaţi, practic, în condiţia de menopauză chirurgicală, iar osteoporoza este o urmare directă a acestei situaţii, următoarea schemă de tratament vă poate ajuta să aveţi un control satisfăcător asupra procesului de demineralizare osoasă:
* Osteonat (pulbere) este un produs natural obţinut prin asocierea unor săruri de calciu şi magneziu, uşor absorbabile, provenite din surse naturale (alge marine calcaroase) cu vitamina D, plante cu conţinut ridicat de fitoestrogeni şi fructe de pădure bogate în vitamina C. Produsul este recomandat femeilor aflate în menopauză, cu scopul restabilirii densităţii osoase şi al reîntineririi ţesuturilor corporale (osteo-ligamentare, pielii, arterelor), printr-un aport important de siliciu organic.
Se administrează câte o linguriţă dozatoare, de două ori pe zi, în cure de 2-3 luni, urmate de o lună pauză.
* L-Lysina - aminoacid esenţial, important în reglarea metabolismului calciului, stimulează refacerea ţesuturilor osoase, a tendoanelor şi cartilajelor, prin inhibarea colagenazei (enzima proteolitică implicată în degradarea fibrelor de colagen).
Se administrează 1-3 capsule pe zi, preferabil pe stomacul gol.
* Uleiul de cânepă - creşte absorbţia intestinală a calciului şi reface densitatea ţesutului osos, fiind foarte util în combaterea durerilor, tendinţei de curbare a coloanei şi fragilităţii osoase.
Se administrează câte 1 capsulă, de 2 ori pe zi.
* Resveratrolul - este unul dintre cele mai bune remedii cu efect fitoestrogenic şi joacă un rol foarte important în fixarea calciului în oase.
Se administrează zilnic o doză de 200 mg.
* Uleiul de mac - are acţiune antiinflamatorie, ajută la fixarea calciului, fiind foarte eficient în tratarea osteoporozei.
Se administrează câte o linguriţă, de două ori pe zi.
Bune rezultate în managementul osteoporozei se obţin, de asemenea, prin administrarea de produse precum Osteogen sau Calcidin.
* Dieta femeilor cu osteoporoză trebuie să fie bogată în alimente care conţin calciu, vitamina D, bioflavonoizi, vitamina K şi magneziu.
Pentru calciu - consumaţi lactate cu un conţinut mic de grăsimi, nuci, susan, sardine; pentru vitamina D - consumaţi peşte gras şi ouă; pentru vitamina C şi bioflavonoizi - consumaţi coacăze, citrice şi afine; pentru vitamina K - consumaţi spanac, broccoli, varză, iar pentru magneziu - consumaţi tofu şi migdale.
* Totodată, sunt utile în tratamentul osteoporozei băile cu sare de Bazna, flori de fân sau paie de ovăz, şi aromaterapia cu uleiuri esenţiale de fenicul, rozmarin, piper negru, levănţică şi sovârv.
* În sfârşit, consumul regulat de fructe uscate (prune, caise etc.) aduce o cantitate importantă de bor în organism, element esenţial în procesul de ameliorare a sănătăţii ţesutului osos.
Să auzim numai de bine!
Centrul de Medicină Integrativă "SECOM(R)" Bucureşti, str. Ştirbei Vodă nr. 150, bl. 26C, tel. 021/316.43.92, 0733/35.40.00, e-mail: consultanta@secom.ro, www.secom.ro
"Vă rog, ajutaţi-l pe tata! Are neoplasm bucal"
(Răspuns pentru CORINA - Satu Mare, F. AS nr. 1224)
Cancerele cavităţii bucale (orale) fac parte din categoria cancerelor naso-faringiene şi se pot dezvolta în orice zonă a cavităţii bucale (limbă, gingii, cerul gurii, sub limbă, mucoasa gurii sau a buzelor) şi sunt, în procent de 90%, carcinoame scuamoase, restul putând fi carcinoame bazocelulare, melanoame, limfoame ale amigdalelor, carcinoame ale glandelor salivare, sarcom Kaposi. Cancerul bucal poate fi primar (are originea în ţesuturile bucale) sau poate fi o metastază a unei tumori situate în alt organ.
Factorii de risc predispozanţi (cu efect cancerigen) pentru acest tip de cancer sunt următorii: genetici (în 8% dintre tumori), fumatul (75% dintre cazuri), expunerea exagerată la soare, radiaţiile ultraviolete, radiaţii ionizante, substanţele carcinogene, inflamaţiile, arsurile, cicatricele cauzate de ulcere varicoase, lupusul eritematos cutaneo-mucos, lichenul plan, sclerodermia, tratamentele imunosupresoare după transplantul de organe, igiena orală necorespunzătoare. Cancerul cavităţii bucale este a 8-a tumoare malignă din punct de vedere al frecvenţei de apariţie.
Tratamentele alopate includ chirurgia, chimioterapia, radioterapia, terapia biologică, terapia fotodinamică, utilizate singure sau în asociere. Alegerea tipului de tratament se face de medicul oncolog şi depinde de tipul celulei tumorale, localizarea, stadiul bolii, gradul de metastazare în ganglionii limfatici, afectarea ţesuturilor sănătoase din jurul tumorii. Consecinţele neplăcute ale acestor tratamente pot fi gura uscată (xerostomia), carii dentare, dificultăţi de vorbire şi dificultăţi de înghiţire a alimentelor, senzaţia de gură arsă, candidoză orală, ulceraţii şi inflamaţii dureroase, lipsa gustului, modificarea vocii, afectarea funcţiei tiroidiene, osteonecroză, greaţă, vomă, modificarea unor parametri sanguini.
Tratamente naturale, complementare celor alopate, pot contribui la reducerea riscului de apariţie a recidivelor, a metastazelor, la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi prelungirea timpului de supravieţuire a bolnavului.
Fiecare pacient este unic, de aceea, în Centrul de Medicină Integrativă Secom(R), aplicăm principiul oncologiei integrative conform căreia pacientul este analizat holistic, iar tratamentele naturale elaborate sunt asociate eficient tratamentelor convenţionale urmate.
Pe baza acestei abordări, în Centrul de Medicină Integrativă Secom(R) sunt elaborate programe personalizate de tratament natural pentru: reducerea unor mecanisme biologice şi a unor factori implicaţi în apariţia şi evoluţia cancerului, cum ar fi infecţiile, stresul, depresia, dezechilibrele hormonale, obezitatea, permeabilitatea intestinală, stresul oxidativ etc.; susţinerea capacităţii de apărare imunitară a organismului; reducerea consecinţelor neplăcute ale chimio şi radioterapiei; îmbunătăţirea calităţii vieţii bolnavului.
Având la dispoziţie peste 300 de tipuri de produse naturale cu calitate superioară, importate de firma noastră de la producători internaţionali de prestigiu, vă putem întocmi programe de tratament strict adecvate problemelor descrise, respectând totodată indicaţiile literaturii de specialitate. De exemplu, pentru reducerea afectării mucoaselor bucale şi menţinerea funcţiilor acesteia recomandăm Jarro-Dophilus EPS(R), care conţine 5 miliarde de bacterii probiotice. Bacteriile "prietenoase" din Jarro-Dophilus EPS(R) au capacitatea de a se reactiva în procent de peste 90% în 20-90 de minute după administrare, rezistă la peristaltismul intestinal şi colonizează mucoasa intestinală, rezistă la acţiunea antibioticelor, au acţiune antagonistă asupra agenţilor patogeni (care produc boli).
Ing. BOGDAN VICTOR - specialist în fitoterapie, reflexoterapie şi bioenergie - Bucureşti, tel. 021/242.67.36, 0723/74.23.98 (între orele 20-22)
"Am arterită obliterantă şi nu mi se poate monta by-pass"
(Răspuns pentru IULIA - Braşov, F. AS nr. 1214)
Arterita obliterantă de care suferiţi se poate ameliora şi chiar vindeca, dacă veţi ţine, un timp mai îndelungat, următorul regim alimentar şi dacă veţi aplica următoarele măsuri naturiste:
* Alimente recomandate: grâu (pâine, paste făinoase, griş), orez, orz, lapte cu apă (50% lapte + 50% apă), unt de ţară, slănină crudă în cantitate foarte mică (o bucăţică cât unghia), legume fierte (sfeclă, ţelină, pătrunjel, gulie, ardei), morcov, ridiche, păstârnac, praz, ceapă, castravete, varză, conopidă, roşie, salată, vânătă, portocală, măr, lămâie, supă de fasole, suc de fructe.
* Alimente interzise: băuturi fierbinţi, inclusiv ceai, alcool, cafea, carne, peşte, alimente fripte sau prăjite, oţet, mâncăruri grase, condimente iuţi (muştar, ardei iute), fasole, soia şi produse din soia, cartofi, murături.
* Restul alimentelor. Alimentele nemenţionate în grupele de mai sus sunt tot interzise pe perioada tratamentului.
Reţete naturiste contra arteritei obliterante
Tinctură de spânz
Se introduce într-o sticlă de culoare albastră rădăcină de spânz rasă, peste care se toarnă alcool de 60 grade şi se lasă la macerat 30 de zile. La o parte de spânz se adaugă 6 părţi alcool. Se foloseşte extern, în comprese sau în masaje uşoare. După folosire, spălaţi-vă bine mâinile, tinctura este foarte toxică.
Tinctură complexă
Se pun la macerat timp de 14 zile, în 750 ml alcool de secară (sau alcool de 38-40 grade), următoarele: 10 g aloe frunze zdrobite, 5 g răşină de brad, 2 g şofran, 10 g flori de salcâm, 10 g foi de dafin, 10 g troscot, 10 g genţiană, 10 g frunze de frasin, 5 g fenicul, 5 g rădăcină de scaiete, 10 g angelică, 10 g boabe de ienupăr pisate. Sticla se pune aproape de o sursă de căldură şi se agită zilnic. După 14 zile, se strecoară şi se pune în sticluţe mici, de culoare închisă. Se ia câte o linguriţă, de 3 ori pe zi, înainte cu 15-20 de minute de mesele principale. Se ţine regim fără carne de porc, grăsimi, alcool, cafea, tutun, oţet, zahăr, pâine albă.
Macerat de usturoi
Se curăţă 4 căţei de usturoi, se pun într-o ceaşcă şi se toarnă peste ei o lingură de ulei de măsline presat la rece. Se adaugă puţin pătrunjel verde şi o frunză de dafin. Se lasă la macerat pe timpul nopţii.
Se consumă preparatul dimineaţa, pe stomacul gol, cu o felie de pâine prăjită. Procedeul durează trei luni
Cea mai importantă reţetă
Se ia zilnic o lingură de ulei de nucă (se procură de la Plafar), produs de SOLARIS.
Pulbere de plante
Se prepară un amestec din 10 g usturoi, 20 g fructe de păducel, 20 g rădăcină de valeriană, 20 g fructe de coacăz negru şi 10 g vâsc. Se macină foarte bine.
Se iau câte 5 g de amestec pe zi, ţinut sublingual, timp de 5 minute, apoi se înghit cu puţin ceai. Tratamentul se face 21 de zile, 10 zile pauză, după care se poate relua.
Apă de usturoi
Într-un litru de apă rece se pun la macerat 8 căpăţâni de usturoi pisat. După 2 ore, se poate consuma.
Se iau zilnic 7-10 linguri de macerat. Se strecoară cât se bea o dată.
Notă: Reţetele se fac pe rând, nu concomitent.
Vă doresc însănătoşire grabnică!