- După ce i-au lăsat pe clujeni şi pe bucureşteni să se dueleze în evenimente şi muzici sub soarele fierbinte al verii, timişorenii, care au stat până acum deoparte, şi-au reamintit că, totuşi, "Banatul e fruncea", şi inaugurează prima lună a toamnei, cu un eveniment de-a dreptul bubuitor: Festivalul Plai, cu doi monştri sacri din Anglia - Joss Stone şi Bob Geldof. În afară de ei, vor mai urca pe scenă: Milky Chance, Aziza Brahim, Marinah y Chicuelo şi Oi Va Voi. Festivalul se desfăşoară între 8 şi 11 septembrie -
Joss Stone
"Îmi place să fac parte din muzică"
Frumoasa şi talentata englezoaică Joss Stone (29 de ani) vine în premieră la noi chiar în prima zi a festivalului, pe 8 septembrie. Deţinătoare a unui premiu Grammy şi a două "Brit Awards", ea a vândut până acum 14 milioane de discuri în lumea întreagă şi se află în topul "Celor mai bine vânduţi artişti ai generaţiei 2000".
Joscelyn Eve Stoker (după numele de pe actul de naştere) s-a născut în Dover Kent, pe 11 aprilie 1987. Talentul muzical i-a fost descoperit de mama ei, care i-a fost şi impresar. La nici 13 ani, câştiga primul ei concurs muzical, "Star for a Night" (Stea pentru o noapte), organizat de BBC, pentru descoperirea tinerelor talente. Un an mai târziu, semna primul contract cu renumita casă de discuri EMI, şi părăsea şcoala, dedicându-se total muzicii. La doar 16 ani, îşi lansează primul disc, "The Soul Sessions" (2003), şi cucereşte atât Europa, cât şi piaţa americană. Minunat de frumoasă, înaltă, blondă, cu siluetă de manechin, Joss putea să cânte rhythm and blues şi soul fără să cunoască măcar notele muzicale. "Nu ştiu să citesc notele muzicale şi nici să cânt la vreun instrument. Nu am primit o educaţie muzicală. Nu ştiu nici titlurile unor melodii sau în ce an au fost compuse şi de către cine. ?mi place doar să ascult muzica şi să fac parte din ea. Uneori, aud în capul meu melodii şi îmi dau seama că le pot cânta", se confesa într-un interviu recent. Tot sub "pălăria" EMI a mai lansat încă trei albume: "Mind Body & Soul" (2004), "Introducing Joss Stone" (2007) şi "Colour Me Free!" (2009), dar lucrurile începuseră deja să scârţâie, căci Joss nu mai era tânăra naivă de 14 ani şi voia să-şi trăiască viaţa fără constrângerile industriei muzicale. Se săturase să i se spună cum să se îmbrace sau ce culoare să-şi vopsească părul... "Vreau să mă şi distrez. Vreau ca viaţa să-mi fie plină de veselie", declara într-un interviu. S-a despărţit de EMI în 2009, deşi avea să piardă o mulţime de bani. S-a pus însă repede pe picioare. A făcut o mică pauză muzicală, a jucat timp de două sezoane în serialul "The Tudors" (cu mare audienţă), apoi, în 2011, a revenit pe scenă cu discul LP1, produs de propria ei casă de discuri "Stone'd Records". Nu a avut un succes nebun, însă a dovedit că se poate descurca şi singură. La nici un an distanţă, mai scoate un album - "The Soul Sessions" vol. 2 (2012), care s-a bucurat de mai mult succes.
Dar faima nu i-a adus cântăreţei britanice doar bucurii. ?n 2013, lângă casa artistei au fost prinşi doi bărbaţi înarmaţi, care intenţionau s-o jefuiască şi s-o omoare. Cei doi au fost condamnaţi de un tribunal din Marea Britanie la câte 10 ani de închisoare cu executare. Joss a fost ajutată să treacă peste acest episod neplăcut de familia ei (are o relaţie foarte bună cu părinţii, cu sora şi cei doi fraţi) şi de noul ei iubit, producătorul asiatic SiChai.
Concertul lui Joss Stone de la Timişoara face parte din turneul de promovare al ultimului ei disc, Water for Your Soul" (2015).
Muzicianul înnobilat
Sir Bob Geldof
În Anglia, sir Bob Geldof este o somitate care depăşeşte domeniul muzical prin acţiunile sale umanitare. În cazul când numele lui nu vă e cunoscut, e important să ştiţi că este cel care a cântat împreună cu formaţia rock irlandeză The Boomtown Rats, compunând celebrul hit "I don't like Mondays" (Nu-mi plac zilele de luni). ?n lunga lui carieră, a reuşit să adune o mulţime de premii, printre care şi un Brit Award, în 2005, pentru "Contribuţie deosebită în domeniul muzical".
Robert Frederick Zenon Geldof s-a născut pe 5 octombrie 1951, în orăşelul Dún Laoghaire, din Irlanda. A absolvit colegiul Blackrock, fiind deseori ţinta glumelor colegilor săi, datorită numelui pe care îl poartă. "Sunt un sfert catolic, un sfert evreu, un sfert protestant şi un sfert... nimic. Nimicul a câştigat", povestea cu haz într-un interviu. După absolvirea colegiului, a avut tot felul de slujbe modeste: a fost măcelar, muncitor necalificat pe un pescador, pentru ca mai apoi să ajungă să scrie cronicile muzicale la un săptămânal canadian din Vancouver, "The Georgia Straight". Dar nimic din ce făcea nu-l mulţumea, aşa încât se întoarce acasă, în Irlanda, unde, în 1975, punea bazele unei trupe rock - The Boomtown Rats. Bob era solistul şi compozitorul. Cu această trupă, ajunge pentru prima dată în topuri, în 1978, cu melodia "Rat Trap". Un an mai târziu, trăgeau lozul câştigător cu "I don't like Mondays". Formaţia a lansat şase albume, între 1977 şi 1984, ce cuprind în special melodii scrise de Bob. Cel mai cunoscut dintre discurile lor este Mondo Bongo (1981), dar Bob începuse să se îndepărteze de colegii lui de trupă încă de la începutul anilor '80. Profund impresionat de sărăcia din Africa şi foametea din Etiopia, simte nevoia să ajute, să ia atitudine, în timp ce colegilor lui de trupă nu prea le pasă.
?n paralel cu munca de activist, şi-a continuat şi cariera muzicală solo. A lansat cinci discuri de studio, primul dintre acestea, în 1986 - "Deep in the Heart of Nowhere", iar cel mai recent, "How to Compose Popular Songs That Will Sell", în 2010. Însă melodiile lui nu au mai atins niciodată popularitatea lui "I don't like Mondays"...
Din 1997, Sir Bob şi-a crescut de unul singur cele trei fiice pe care le-a avut cu ziarista Paula Yates (celebră pentru legătura ei ulterioară cu marea vedetă a muzicii rock, Michael Hutchence, solistul formaţiei INXS). Fetele sunt: Fifi (născută în 1983), Peaches (născută în 1989, top-model şi vedetă TV, care, din păcate, a decedat la numai 25 ani, în urma unei supradoze), Pixie (născută în 1990, care a încercat o carieră şi în modelling). Tiger Lily Hutchence (născută în 1996) este cea de-a patra (fiica fostei lui soţii, Paula, şi a lui Michael Hutchence). Viaţa ei a fost înconjurată de tragedie. Tatăl, Michael, s-a sinucis în 1997, iar mama, Paula, a murit în 2000, în urma unei supradoze de stupefiante. Dând dovadă de o generozitate aparte, Bob Geldof a adoptat-o, încercând astfel s-o protejeze de vânătorii de avere şi să-i ofere o copilărie cât de cât normală, alături de cele trei surori vitrege ale ei. Lily este acum singurul copil care mai stă acasă cu tata şi cu cea de-a doua soţie a acestuia, actriţa franceză Jeanne Marine.
(Preţul unui abonament la Plai este de 160 lei, iar biletul de o zi în perioada 9-11 septembrie este de 70 de lei. Informaţii suplimentare găsiţi pe plai.ro.)