- La ultimul nostru interviu, te aflai în faţa unei decizii majore: către ce televiziune să te îndrepţi? Ai ales Kanal D, unde ai mai lucrat cu nişte ani înainte. Ce te atrage spre acest post?
- Am semnat cu Kanal D, pentru că îmi place proiectul propus de ei dar şi pentru că acesta este un post TV ca o familie. E o atmosferă aparte acolo, bazată pe profesionalism, respect şi încredere.
- Noua ta emisiune se numeşte "Bravo, ai stil!". Când lansezi corabia în larg?
- "Bravo, ai stil!" debutează pe 22 august, va fi difuzată de luni până vineri, de la ora 17, iar duminica, de la ora 20. Pentru emisiunea asta s-au înscris două mii de fete, şase sute au fost contactate, două sute au ajuns la faza de casting, douăzeci au intrat în semifinale şi zece au ieşit finaliste, deci, cu acestea zece se vor întâlni telespectatorii. Formatul este unul de tip concurs, ceea ce înseamnă că, în timpul săptămânii, concurentele vor face tot posibilul să demonstreze că ştiu să-şi pună în valoare personalitatea prin ţinute inspirat alese, în funcţie de temele impuse: cum te îmbraci pentru o cină la restaurant, pentru o petrecere între prieteni, pentru un interviu de angajare şi aşa mai departe. Duminicile sunt rezervate galelor, în care se vor anunţa eliminările. Galele acestea sunt însă nişte spectacole de amploare, cu muzică şi invitaţi din diverse domenii: film, televiziune, modă etc. Juriul e alcătuit din Iulia Albu, Raluca Bădulescu şi Maurice Munteanu, iar miza show-ului o reprezintă premiul de 100.000 de lei şi susţinerea necesară pentru construirea unei cariere în televiziune.
Un proiect curat şi frumos
- Ilinca, deşi a trecut ceva timp de când apari pe micul ecran, imaginea ta este la fel de firească şi de proaspătă, ca la început. Cum te fereşti de vulgaritate? Cum te simţi în mediocritatea ucigătoare din jurul tău?
- Nu prea în largul meu. Televiziunea s-a schimbat foarte mult în ultimul timp, faţă de televiziunea pe care am învăţat-o şi am cunoscut-o eu acum unsprezece ani, la momentul debutului. Şi nu s-a schimbat în bine. Din fericire, în momentul de faţă, la Kanal D sunt într-o postură fericită, căci postul acesta pune pe primul loc calitatea, iar eu chiar mă simt capabilă să o exprim. Mi-am găsit locul. Dovada este chiar "Bravo, ai stil!", un proiect curat şi frumos, care mi se potriveşte mănuşă. Eu cred că şi în profesie, indiferent de domeniu, adaptabilitatea e cheia. Trebuie să ştii cum să ţii cârma, astfel încât să eviţi capcanele vulgarităţii şi să navighezi pe ape limpezi. E greu, dar se poate. Încet-încet, reuşeşti să-ţi găseşti drumul şi să ţi-l croieşti pe măsură, să-l faci să-ţi fie confortabil, să nu "vinzi" o imagine falsă numai de dragul publicităţii. Ăsta e motivul pentru care am refuzat să mă implic în proiecte care nu mă reprezentau din niciun punct de vedere şi am preferat să aştept o vreme.
- Timpul, din păcate, nu le este prieten femeilor care apar pe micul ecran. Lumina de pe faţă se stinge şi apar umbrele. Aşteptarea nu este grea? Din ce ţi-ai alimentat resursele de răbdare?
- M-am sprijinit pe mine însămi, am privit în interiorul meu, am identificat zonele în care aveam de lucrat şi m-am concentrat pe ele. M-am gândit că ăsta e cel mai bun lucru pe care pot să-l fac: să mă cultiv ca spirit, ca persoană. În ultimii doi ani, de pildă, am continuat să citesc foarte mult, am luat lecţii de pian - pentru că îmi doream asta foarte tare şi de foarte mult timp - şi m-am îngrijit cu şi mai mare atenţie de trupul meu. Am adăugat la lista de lecturi, şi materiale din domeniul alimentaţiei şi mi-am format un program de exerciţii fizice destul de dificile, dar cu o eficienţă extraordinară.
Singură, în oraş
- Şi prietenii? Cândva, vorbeai cu dragoste despre ei. Au rămas în continuare un punct de sprijin în viaţa ta?
- Am cunoştinţe foarte multe, dar prieteni, în sensul real al cuvântului, puţini. Puţini, dar buni. Însă, ca fiecare dintre noi, şi prietenii mei au vieţile lor, aglomerate şi cu multe responsabilităţi, astfel că, la un moment dat, m-am trezit că, de pildă, nu aveam cu cine să ies să mănânc uneori, în oraş. Ceea ce, pentru mine, a fost o tragedie. De acasă am fost învăţată că masa se ia împreună cu oameni dragi. Cum familia mea nu e în Bucureşti, oamenii dragi erau prietenii, iar ei aveau alte lucruri de făcut în orele acelea şi nu puteau să-mi ţină mie companie. După câteva zile de panică, în care m-am lamentat că "am rămas singură pe lume", am realizat că am o atitudine greşită, că trebuie să mă simt bine eu cu mine, că eu însămi trebuie să-mi fiu cea mai bună prietenă. Aşa am descoperit că pot să mănânc şi singură, fie acasă, fie la un restaurant, că propria-mi prezenţă nu mă plictiseşte nici în restul timpului... A fost o revelaţie! Prietenii au rămas foarte importanţi, însă nici ei şi nici măcar un iubit nu mai constituie stâlpul fără de care viaţa mi s-ar nărui. Stâlpul - mi-am dat seama - sunt eu însămi. Şi ce minunat e să-ţi fie bine ţie cu tine!
Un "ceva" subtil
- Spuneai, cândva, că îţi doreşti un soţ, un copil, o familie, ai renunţat?
- Nicidecum. Dar se spune că, la treizeci de ani, în interiorul unei femei se produce o schimbare. Eu nu credeam în teoria asta, până când nu am experimentat-o pe propria piele. Cam în jurul datei când am împlinit vârsta asta, am simţit un "ceva" subtil, o schimbare de perspectivă: am decis că nu mai vreau să fac decât ceea ce-mi aduce fericire; fără a mai zăbovi în situaţii inconfortabile sau lângă oameni care nu merg pe aceeaşi cale cu mine. A fost un sentiment incredibil de eliberator! M-am despovărat de teama de a rămâne singură, de teama de a o lua de la capăt sau de teama de "ce vor spune oamenii sau ce va spune presa?". Am stat de vorbă şi cu nişte psihologi, dar şi cu nişte specialişti în media, şi am ajuns la concluzia că nu trebuie să-mi mai pese de gura lumii, că eu, în primul rând, trebuie să fiu împăcată cu mine. Am înţeles că singurătatea nu e o catastrofă şi că a o lua de la capăt e un dat al vieţii, nu doar când e vorba de relaţii de dragoste. Iar când am priceput că eu însămi trebuie să-mi aduc bucuria în suflet, lucrurile au început să se aşeze de la sine: am eliminat situaţiile care nu-mi făceau bine sau "mâncătorii de energie", oamenii care nu-mi erau cu-adevărat potriviţi, şi astfel am descoperit că o despărţire nu mai reprezintă pentru mine un capăt de ţară. Ba, mai mult, îmi poate face foarte bine. Blocajele, inclusiv cele emoţionale, sunt nocive. Însă odată depăşite... E ca şi cum ţi s-ar lua un văl de pe ochi şi o povară de pe suflet. Eliberându-te, te deschizi către frumosul care vine spre tine. Şi uite că azi nu sunt singură, ci am o relaţie frumoasă, cu un om frumos, iar în profesie îmi merge bine...
Oglindă oglinjoară...
- O schimbare totală de perspectivă...
- Da, lucrurile astea erau ceva de neînţeles pentru mine, în urmă cu câţiva ani. Acum doi-trei ani, când stăteam noi de vorbă, eu nu mă găsisem cu-adevărat, nu mă plăceam atât de mult cât mă plac azi. Încă mă căutam. Şi de-asta aveam mereu nevoie de câte cineva care să mă completeze, care să mă definească şi să-mi dea impresia că trăiesc conform dorinţelor mele. Ei, acum ştiu că nu am nevoie de nimeni din exterior ca să mă simt bine în pielea mea, că pot eu însămi să-mi alcătuiesc viaţa, conform dorinţelor mele. Şi ca să mă întorc la întrebarea ta legată de frumuseţe şi de trecerea timpului, ei bine, nu mi-e teamă deloc. Deocamdată mă simt tânără (deşi am deja fire albe, pe care încerc să le ascund, deşi am deja şi câteva riduri, dar sunt mândră de ele, fiindcă arată că am trăit, că am plâns, că am râs...) însă, când prospeţimea se va mai pierde, sunt convinsă că voi şti să mă reinventez şi să mă adaptez. În plus, nu mă agăţ cu disperare de imaginea mea. Cândva, acest element va trece pe un plan secund.
- Munceşti de zor, deşi suntem în plin august, luna ultimilor întârziaţi la concedii. Să înţeleg că nu-ţi mai arde de vacanţă?
- Chiar deloc! Am reuşit să fur trei zile de vacanţă în Turcia şi mi-a fost de-ajuns. Sunt foarte entuziasmată de ceea ce fac acum, profesional, şi nu simt nevoia de o evadare mai lungă. Nici obosită nu sunt, fiindcă eu, dacă dorm bine noaptea, am bateriile mereu încărcate.
Foto: KANAL D