- În urmă cu doi ani, la "Vocea României", ai mers până aproape de finalul concursului: o maramureşeancă frumoasă, cu un glas care a impresionat publicul. N-ai câştigat trofeul, dar prezenţa ta scenică a fost convingătoare şi toată lumea aştepta de la tine un "VA URMA". Deci...
- "Vocea României" a fost o experienţă unică, de care îmi amintesc cu drag, şi mă bucur că am urcat pe scenă împreună cu sora mea, Maria. Ne-am susţinut şi ajutat reciproc. Concursul a fost impulsul de care am avut nevoie pentru a mă apuca de muzică, la un nivel profesionist. Tot acolo i-am întâlnit şi pe cei cu care lucrez astăzi, echipa "Agenţiei de Vise" şi Tudor Chirilă, iar după doi ani, lansez şi primul meu single, "Fire Gun". Da, au trecut doi ani, doi ani în care mi-am luat timp să mă gândesc spre ce direcţie doresc să o apuc, să-mi aflu cărarea. În aceşti doi ani, am compus, am colaborat cu diverşi compozitori, o parte din piese încă sunt în lucru, am avut şi concerte, am învăţat şi câteva lucruri legate de industria muzicală. Nu ştiu dacă sunt îndeajuns doi ani pentru a cuceri piaţa. Unora le-a trebuit mai mult, altora mai puţin. Cert este că lucrurile care rezistă se clădesc în timp, iar eu cred în talent, în muncă, perseverenţă şi cred că succesul adevărat vine odată cu experienţa. În clipa de faţă, dorinţa mea este de a le transmite oamenilor un mesaj real, de a-i face să se bucure de muzica mea, să o simtă.
Tata şi mama dansează rock
- Într-adevăr, sunt foarte multe cazuri în care tinerii cântăreţi se pierd în anonimat. Sunt multe voci bune care preferă calea mai uşoară, de moment, sau îşi doresc succesul de pe o zi pe alta, sau pun în prim plan partea materială, sau poate nu sunt îndrumaţi de echipa potrivită, sau se complac în a cânta în cluburi şi la petreceri private. În ce mă priveşte, la noi în familie, un rol important l-a avut educaţia primită de la părinţi, atât cea morală, cât şi cea muzicală. Avem şansa unor părinţi care de-a lungul copilăriei noastre, au ascultat muzică bună: folk, rock, clasică, folclor tradiţional, pop, cultivându-ne gustul pentru valori. Cred că şi anii petrecuţi la Şcoala de Muzică din Sighetu-Marmaţiei au avut un rol în formarea noastră. Şi-apoi, eu nu mi-am propus niciodată să fiu vedetă, ci artist. Cred cu tărie că trebuie să ai răbdare cu tine şi să cânţi ceea ce simţi. Să eviţi conjunctura şi modele.
- Mă gândesc că respectul înalt pe care îl acorzi profesiei vine şi din studiile pe care le-ai absolvit: Facultatea de Ştiinţă şi Inginerie a Mediului, Facultatea de Drept, la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, şi un master la Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice la Universitatea Politehnică Bucureşti. Ce legătură au aceste domenii atât de ştiinţifice cu muzica?
- Aparent, ingineria mediului nu are legătură cu muzica, dar m-a ajutat să fiu mai bine informată, să cunosc şi să înţeleg o parte din problemele de mediu cu care se confruntă umanitatea, pericolele, ameninţările la care suntem supuşi permanent. Bineînţeles că nu vreau să transmit avertismente prin muzică, ci să trezesc un sentiment de responsabilitate pentru natura atât de ameninţată astăzi de om, raiul verde din jurul nostru, furat şi distrus bucăţică de bucăţică.
- Ce mai fac fraţii tăi? Prezenţa lor alături de tine în concursul "Vocea României" a fost ceva cu totul deosebit: patru fete şi un băiat, unul mai talentat decât altul.
- Vă mai întâlniţi uneori? Mai ajungeţi acasă, în Maramureş?
- Noi, cei patru fraţi care suntem în Bucureşti, ne întâlnim des. Cu Francesca şi părinţii e mai greu. Dar ne facem timp să mergem în Maramureş, iar de sărbători, în general, ne adunăm acolo. E minunat când suntem toţi împreună. De fiecare dată ne încărcăm cu energie, linişte şi frumuseţe. Este locul în care reuşeşti să te eliberezi şi să devii mai senin, mai ales când sunt şi părinţii aproape. De multe ori, mergem în gaşcă şi cutreierăm câmpurile şi dealurile copilăriei noastre, ne bucurăm de frumuseţea naturii şi de ceea ce a mai rămas autentic în Maramureş.
Viaţa la ţară
- Verile copilăriei noastre erau extrem de frumoase. Îmi amintesc că în fiecare vacanţă mergeam la bunici, la ţară, unde ni se alăturau şi ceilalţi veri. Uneori ne adunam şi câte douăzeci de copii. Era distracţia noastră, abia aşteptam să vină vara. Bunicul ne lua cu el "la fân", iar pentru noi ăsta era cel mai frumos lucru, ne învăţa cum se strânge pologul, cum se face o claie, iar la final, ne lăsa să ne urcăm sus, pe ea. Ne băteam cu iarbă, jucam "v-aţi ascunselea", "prinsa"... Mergeam la scăldat, ne căţăram prin copaci, ne duceam la pescuit, cu borcane în care puneam mămăligă. Anii aceia m-au apropiat de natură definitiv. Şi de frumuseţea simplă a vieţii la ţară. Atunci am descoperit libertatea, dar şi faptul că munca poate deveni bucurie, că se transformă în rost omenesc.
- Eşti frumoasă, talentată şi instruită. Atuuri cu care puteai să faci carieră în Occident. De ce ai ales să rămâi într-o Românie atât de puţin generoasă cu tinerii? Mai crezi în destinul acestei ţări?
- Am ales să rămân în România pentru că mai cred în energia poporului român, în creativitatea lui excepţională, pentru că am nevoie de comuniunea cu cei dragi, cu natura în care m-am născut, cu bucuria firească a acestui popor, şi sper din tot sufletul să reuşesc în proiectele mele muzicale aici, acasă, în ţara mea.
- Ligia, la ce mai visezi?
- Visez la momentul în care voi cânta piesele mele împreună cu publicul. Visez la o lume mai bună, la o Românie mai civilizată, mai curată, care să îşi păstreze autenticitatea şi tradiţia şi să le pună în valoare. Visez la conducători apţi pentru a putea produce o schimbare în bine. Sper în înlăturarea corupţiei, în politici sănătoase, în cârmuitori înţelepţi, dar îmi doresc să cunosc şi alte culturi ale lumii. Visez şi la momentul în care fiecare dintre noi, fraţii, o să ne realizăm visurile.
Foto: DANIEL PÎRVAN (2), VLADIMIR POGONARIU
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
