Am ajuns în Vălenii de Munte pe o ploaie cu soare, aşa cum ne-a obişnuit deja primăvara aceasta atât de capricioasă. Verdele viu al pădurilor părea şi mai proaspăt în lumina crudă a ploii iuţi şi-un fel de bucurie a întregii firi se simţea oriunde te-ai fi uitat. Pâlcuri de mesteceni îşi tremurau frunzele de-abia deschise, păpădiile împestriţau marginile drumului, bujorii îşi ridicau semeţi bobocii în vânt. Încă o dată am simţit ce mare sărbătoare este ploaia de mai, pentru fiecare fir de iarbă şi, molipsită de această bucurie a naturii, am ajuns în casa celui care este, pe drept cuvânt numit, cel mai mare cunoscător al florilor, arbuştilor şi arborilor din România, prof. Dr. Constantin Pârvu. Autor al unor lucrări monumentale, dintre care cele mai cunoscute sunt "Universul Plantelor" (lucrare premiată la Târgul Internaţional de Carte de la Paris) şi "Enciclopedia Plantelor", în patru volume, prof. Pârvu a alcătuit, după zeci de ani de cercetare şi studiu pe teren, cele mai complete fişiere despre plantele de la noi. Revista noastră a mai scris despre realizările domniei sale, semnalând nenumărate sfaturi şi reţete de sănătate, pe care le-a adunat din toată ţara, în nenumărate călătorii făcute de-a lungul anilor. De data aceasta, l-am vizitat cu scopul de a afla măcar câteva dintre secretele longevităţii sale, căci la optzeci şi patru de ani, profesorul încă lucrează mai multe ceasuri pe zi, pregătind noi cărţi despre tainele plantelor.
Marea comoară a sănătăţii
- Din păcate, acesta este primul an în care nu am mai putut merge ca până acum să adun plante. Anumite probleme de sănătate m-au împiedicat, am vândut şi maşina cu care plecam pe teren, pentru că mi-e greu să mai conduc şi, uite aşa, am timp acum mai mult ca să prelucrez datele pe care le-am adunat şi să-mi ordonez fişele, căci lucrez la o nouă carte despre tratamentul bolilor cu arbori şi arbuşti. Cartea va aduce informaţie nouă pentru multă lume, care era obişnuită să facă până acum tratamente doar cu ierburi medicinale. Când aveam maşină, plecam pe teren la fiecare sfârşit de săptămână, împreună cu soţia mea Florica, la cules şi cercetat plantele. Am trecut de-a lungul anilor prin toate satele ţării. Nu cred că este culegător de plante cu care să nu fi stat de vorbă. Am aflat de la ei foarte multe informaţii legate de denumirea populară a plantelor, de bolile pentru tratarea cărora se foloseau în mod tradiţional. Îi luam pe teren cu mine. "Hai să vedem dealul ăsta", le ziceam şi făceam un inventar cât se poate de complet al plantelor care creşteau acolo. Ceea ce aflam pe teren confruntam apoi cu informaţiile ştiinţifice, cu analizele de laborator pe care le făceam eu, şi aşa am ajuns să-mi dau seama că în plantele care cresc la noi se găseşte cea mai mare comoară pentru sănătatea noastră. Multe le-am testat direct pe mine şi am putut să observ şi mai bine ce proprietăţi vindecătoare au. Trebuie să-mi mai apară în curând o carte. Am adunat în ea enorm material din sate din toate regiunile ţării. Se va chema "Enciclopedia plantelor medicinale din flora României" şi are 1408 pagini cu toate informaţiile despe plantele medicinale de la noi.
- Haideţi să facem măcar imaginar un traseu de cules plante medicinale în aceste zile de mai. De unde aţi începe?
- Sigur de pe Dealul Măciuca, din Bertea natală. E un loc foarte frumos, încărcat de plante ierboase şi lemnoase, zeci de specii pe metru pătrat, o minune a naturii pe care am descoperit-o când mergeam, copil fiind, cu tata la fân. Acolo am deschis eu ochii pe plante şi acolo am început să le învăţ, la sfatul mamei mele care le cunoştea şi le folosea aşa cum ştiau, de fapt, cam toate femeile de la sate.
Regina plantelor
- Cu rostopasca, ea e regina plantelor vindecătoare şi, de când m-a ajutat pe mine personal să mă vindec, eu cred foarte mult în puterea ei. Acum, în această perioadă, este numai bună de cules, adică este înflorită, dar încă nu are păstăile, fructele, formate. Acestea sunt toxice şi se înlătură întotdeauna. Reţeta de preparare a ei mi-a dat-o şi mie fostul profesor de la facultate, cu care am făcut lucrarea de diplomă şi care era şi directorul Grădinii botanice din Bucureşti. M-am întâlnit cu el în perioada în care eram foarte, foarte bolnav, după o operaţie serioasă. Eram slăbit, n-aveam putere şi eram palid. "Ce-i măi cu tine?", m-a întrebat speriat de felul în care arătam. I-am povestit şi mi-a dat reţeta care m-a vindecat total. Iat-o, aşa cum, mi-a spus-o acum vreo cincizeci de ani:
"Uite ce-i, du-te acasă, ia rostopască, pune-o la uscat şi apoi pune 5 grame de plantă uscată la fiert (nu mai multă!) în 1 litru de apă. Fierbe-o 2 minute şi las-o la răcit câteva ore, apoi amestecă bine lichidul strecurat cu 150 - 200 ml miere de albine. Ia din oră în oră câte 1 lingură din acest amestec." Am ajuns acasă şi am făcut exact cum mi-a spus domnul profesor Tanasie, care s-a dovedit a fi, spre uimirea mea, şi un as al terapiei cu plante, şi după numai două săptămâni m-am simţit bine. După ce am băut primele două-trei sticle de preparat, în doza şi la intervalele de timp indicate, s-a produs un adevărat miracol. Am putut din nou să mănânc, treptat mi-a revenit vigoarea, obrajii au început să-şi recapete culoarea, de unde eram alb ca hârtia. Puţine plante se pot compara ca putere vindecătoare cu rostopasca, care pe mulţi i-a salvat. E bună în toate bolile aparatului digestiv, dar şi în cancere.
Magnifica tătăneasă, mântuitorul buxus
- În faţa unui diagnostic atât de sever, cum este cancerul, e greu să ai răbdare. De multe ori, disperarea îi face pe oameni să încerce tot felul de tratamente.
- Eu nu spun să nu încerce mai multe, fiecare face cum crede de cuviinţă. Din păcate, mulţi cheltuie averi şi sunt păcăliţi de lecuitori mincinoşi, când leacurile adevărate sunt la îndemâna oricui. Eu v-am spus cazul meu şi vă mai dau o reţetă foarte folositoare în cancere. Am folosit-o şi eu şi acum, în această lună este exact perioada în care se poate prepara. Este vorba de reţeta cu cimişir, sau buxus, planta veşnic verde, care se găseşte prin toate parcurile. Se iau vârfuri fragede de crenguţe, de 3-4 cm, şi se taie mărunt cu foarfeca, în aşa fel încât fiecare frunzişoară să fie tăiată în cel puţin două, trei bucăţele. Se pun într-un vas de sticlă şi se acoperă cu alcool de 50 grade. Alcoolul să treacă de un deget deasupra crenguţelor. După 5 zile se toarnă peste acestea un amestec din apă şi alcool de 50 grade, în proporţie de 1 la 1, câtă apă, tot atâta alcool. Lichidul adăugat după 5 zile trebuie să fie cam în aceeaşi cantitate ca alcoolul care este deja pe crenguţele de cimişir. Acest amestec de apă şi alcool se poate înlocui cu glicerină pentru rezultate şi mai bune, pentru că glicerina scoate tot ce este bun în plante. (Glicerină se găseşte în spitale). Se lasă la macerat 21 de zile, după care se strecoară şi se beau câte 50 de picături de 3 ori pe zi, dimineaţa, la ora 12, şi seara. Când am fost eu bolnav, am luat timp de o lună aceste picături, de 3 ori pe zi, apoi le-am luat doar dimineaţa şi seara, o vreme, şi după aceea doar 1 dată pe zi. Acuma nu mai iau deloc.
Tot pentru cancere sunt buni mugurii de anin negru, dar e greu să-i culegi, că trebuie să iei muguri de pe un copac întreg ca să-ţi faci preparatul. Eu am luat frunze tinere, de-abia deschise, care conţin aceleaşi principii active ca mugurii. Şi aninul alb este bun la cancerele de sân şi de piele.
Curăţenia de primăvară
- Mişcare cât mai multă şi să beţi cât mai des acest elixir foarte simplu de preparat: puneţi într-un vas cu apă proaspătă plante de păpădie, soc şi rostopască, tocate mărunt. Lăsaţi-le la macerat 4 sau 5 ore şi apoi puteţi să beţi din această apă care curăţă organismul. În curând înfloresc cimbrişorul, sovârful, ciuboţica-cucului, limba-boului. Acestea energizează organismul, ţin tonusul ridicat şi sunt recomandate în cure lungi, de întreţinere.
Un alt leac de curăţare a întregului organism, foarte eficient pentru cei care au colesterolul mărit, se prepară din mesteacăn, chiar în această perioadă a anului. Se iau frunze tinere sau ramuri subţiri de mesteacăn, se mărunţesc şi se acoperă cu alcool de 50 de grade. Se lasă la macerat timp de 21 de zile, după care se iau câte 20 - 30 de picături, de 3 ori pe zi. Acesta este un preparat care dă rezultate sigure, şi în reglarea nivelului de colesterol. Dar mesteacănul are multe alte proprietăţi care-l fac bun pentru tratarea aparatului respirator, dar şi pentru rinichi. Aproape la fel se poate prepara tinctura din coajă de ulm. Se folosesc ramuri subţiri. Se taie ramura, se jupoaie, se toacă bine coaja şi se pune imediat în sticlă cu alcool. Se lucrează repede, ca să nu se piardă principiile active din plantă. Ulmul este preţios în detoxifierea organismului, are rol antiinflamator şi antireumatic. Acuma, dumneavoastră trebuie să ştiţi că eu vă spun aici doar câteva dintre proprietăţile plantelor de care vorbim. Ele au însă o acţiune mult mai complexă asupra întregului organism, şi atunci când sunt folosite mai multe plante pentru aceeaşi boală, se înmulţesc şi puterile active. De exemplu, dacă pentru un cancer se iau 10 picături de tinctură de cimişir şi tot 10 picături de tinctură din frunze de anin negru, tincturile fiind preparate separat, se obţine o concentraţie dublă de puteri active.
Lecţia de generozitate
- Da, generozitatea. Am învăţat de la plante modestia şi am învăţat să dăruiesc atunci când pot fi de folos. Eu n-am făcut niciun rău nimănui. Când a venit vremea de pensie, am făcut cerere ca să mai rămân în serviciu, pentru că, se ştie, pensia e mult mai mică şi eu aveam nevoie de bani pentru deplasările în teren după plante. Au fost trei cereri la inspectorat, pentru prelungirea perioadei de lucru cu încă doi sau trei ani. Două dintre ele s-au aprobat, a mea nu. Erau sătui cei de acolo de mine şi de lucrările mele şi atunci m-au eliminat, ca să nu mai "umbresc" pe nimeni cu ceea ce făceam. Aşa ceva între plante nu există. Gândiţi-vă că ele sunt fiinţe vii ca noi, respiră, cresc, iubesc, se împrietenesc unele cu altele, nu le place dacă le schimbi locul sau le pui un alt companion şi, cu toate acestea, dacă le eşti credincios şi le foloseşti perseverent, îţi dau tot ceea ce au mai bun: viaţa lor întreagă pentru a te vindeca. Mie mi-e tare greu să rup o plantă, o fac numai la nevoie, când nu mai am ce să fac. Ţin minte că în copilărie am numărat odată toate florile unui pom pe care l-a tăiat tata. Fiecare dintre ele era ca un ochi închis pe veci. Un ochi în care a rămas oglindit cerul şi toate frumuseţile din jur. Să ştiţi că cei care se înconjoară de plante sunt mult mai fericiţi. Fără să-şi dea seama, trec mai uşor peste provocările fiecărei zile, se întăresc, iau puteri de la plantele din jur. Există şi plante din care se prepară ceaiuri pe care le numim de întreţinere, tonice, care energizează, ajută la recuperare în stări de oboseală, surmenaj, depresie. Este vorba, printre altele, de rozmarin, ciuboţica cucului, cimbrişor, sovârf, roiniţă, iasomie. Îndulcite cu puţină miere, ajută şi pe tineri, şi pe bătrâni. Dar eu cred că cel mai bun leac pentru mulţi, mai ales pentru orăşeni, ar fi simplul fapt de a merge şi a culege plante medicinale, într-una din aceste minunate zile de mai. Oraşul perverteşte oamenii, din păcate.
"Să nu pui răul la inimă"
- E bine să treci peste lucrurile sâcâitoare, mărunte, să nu le bagi în seamă, să nu pui răul la inimă, cum se spune. Apoi, e important să faci, pe cât poţi, ceea ce-ţi place. Eu m-am îndrăgostit de plante încă din copilărie, de când mergeam cu tata la coasă. Ore întregi priveam florile din jurul meu, îmi plăcea să le studiez toate detaliile, deşi la vremea aceea nu aveam noţiuni ştiinţifice despre plante. Am urmat toată viaţa această pasiune, şi de aceea, niciun efort nu mi s-a părut prea greu, niciun sacrificiu de netrecut. Şi-am cultivat-o toată viaţa, temeinic şi meticulos, cu modestie, chiar dacă am fost un om sărac şi nu m-am îmbogăţit din asta. În schimb, acum sunt un om senin.
Alte sfaturi de viaţă bună? Mişcare în natură, fructe şi legume proaspete, salate, crudităţi din zone curate şi, lângă toate acestea, bucuria de a împărtăşi cu cei apropiaţi gândurile şi frământările zilelor. Eu am marea bucurie că am fost îngăduit, ajutat şi însoţit în viaţa de până acum, de cea mai frumoasă floare pe care am întâlnit-o, de Florica, soţia mea, care mi-a fost alături în toate drumurile şi expediţiile din ţară.
Final la o cană de ceai
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
