"Ghepardul", unicul roman al principelui sicilian, publicat postum în 1958, continuă să figureze în topul celor mai vândute cărţi din lume, în noi traduceri şi reeditări (acum 5 ani vă recomandam aici o nouă traducere românească a Gabrielei Lungu, apărută la Humanitas). Despre un asemenea scriitor magician - capabil să producă transfuzia la publicul larg, conservând în globulele textului şi plăcerea intelectuală, şi jubilaţia senzuală - ne interesează totul. Din păcate, se ştiu prea puţine elemente biografice, ieşite la lumină târziu, la aproape jumătate de secol de la moartea lui Lampedusa şi datorate fiului său adoptiv Gioacchino Lanza Tomasi. Acesta a devenit îngrijitorul ediţiilor de manuscrise inedite, cu toate informaţiile şi explicaţiile necesare. Între aceste ediţii se află şi volumul "Sirena şi alte povestiri", apărut şi el acum, în traducerea Gabrielei Lungu, în colecţia "Raftul Denisei", tot la Humanitas. De citit neapărat: nuvela titulară e o splendoare iar celelalte două povestiri completează imaginea despre om şi scriitor din Epistolarul pe care vi-l recomand azi. "Călător prin Europa" ni-l apropie peste timp pe tânărul aristocrat "prin vinele căruia curge literatura" şi care călătoreşte prin marile oraşe europene nu din dorinţa de evaziune de pe insula sa, ci din nesaţ de cultură şi delectări lumeşti. Înţelegem de la fiul adoptiv că există mai multe fonduri epistolare cu revelaţii biografice care nu pot vedea (încă?) lumina tiparului. Între acestea, multele scrisori adresate soţiei, Alessandra Wolff Stomersee (Licy), o baroneasă letonă cu care era înrudit prin alianţă (mama ei văduvă se recăsătorise cu un unchi al lui Giuseppe). Licy, care studiase psihanaliza înainte de a se mărita în 1931 cu viitorul autor al "Ghepardului", i-a supravieţuit 25 de ani şi s-a opus publicării scrisorilor păstrate în familie, pe motiv că ar fi "contrazis versiunea oficială a soţului ei, nobil şi scriitor" (se pare că psihanalista era cam încuiată şi antipatică). Abia la mult timp după moartea ei, în 2006, Lanza Tomasi a putut tipări, dintr-un fond achiziţionat de Biblioteca din Milano, scrisorile trimise de Giuseppe verilor săi din familia Piccolo di Calanovella, de care era foarte apropiat. Volumul e o revelaţie: auzim timbrul personal al tânărului Lampedusa, auto-intitulat Monstrul, atât pentru foamea sa culturală cât şi pentru apetitul epicureic (e un mâncăcios rafinat, amator de farmece feminine şi de confort, dar şi de bârfe şi glume răutăcioase). E drept că şi verii Piccolo - o familie de excentrici cu preocupări artistice şi ezoterice - se pretează maliţiilor călătorului, care nu se cruţă nici pe sine ("Monstrul adăposteşte în el nu doar un înger, ci şi un porc, lucru cu care se mândreşte. În calitate de porc, preţuieşte şi se desfată cu bucuriile cărnii"). Plin de vervă, cosmopolit, poliglot şi cu un ochi de portretist excepţional, descoperind mereu în prezent fantoma trecutului, autorul scrisorilor se arată interesat şi de noutăţile tehnice din capitalele europene ale anilor 1925-30: cinematograful cu înregistrare fonografică simultană, radioul, automobilele. Epistolele lui descriu Londra (oraşul cel mai iubit pentru nobleţea lui rezervată), Parisul, Berlinul (îl descoperim cu surpriză simpatizant fascist, ca şi alţi membri ai familiei lui; mai târziu se pare că i-a trecut), Elveţia - toate cu o dezinvoltură ludică, o insolenţă (foarte "incorectă politic") şi o curiozitate care şi-au păstrat în timp culorile juvenile. Mare iubitor de Stendhal şi Chesterton, care nu-i lipsesc din bagaje, Lampedusa îşi povesteşte fragmente din istoria personală lipite la cald pe istoria europeană a anilor '20, într-un fel ce te face să înţelegi geneza "Ghepardului".
Selecţia "Formula AS"
Giuseppe Tomasi di Lampedusa, "Călător prin Europa. Epistolar 1925-1930", ediţie îngrijită de Gioacchino Lanza Tomasi şi Salvatore Silvano Nigro, traducere de Vlad Russo, Editura Humanitas (tel. 0372/74.33.82), 198 p.
"Ghepardul", unicul roman al principelui sicilian, publicat postum în 1958, continuă să figureze în topul celor mai vândute cărţi din lume, în noi traduceri şi reeditări (acum 5 ani vă recomandam aici o nouă traducere românească a Gabrielei Lungu, apărută la Humanitas). Despre un asemenea scriitor magician - capabil să producă transfuzia la publicul larg, conservând în globulele textului şi plăcerea intelectuală, şi jubilaţia senzuală - ne interesează totul. Din păcate, se ştiu prea puţine elemente biografice, ieşite la lumină târziu, la aproape jumătate de secol de la moartea lui Lampedusa şi datorate fiului său adoptiv Gioacchino Lanza Tomasi. Acesta a devenit îngrijitorul ediţiilor de manuscrise inedite, cu toate informaţiile şi explicaţiile necesare. Între aceste ediţii se află şi volumul "Sirena şi alte povestiri", apărut şi el acum, în traducerea Gabrielei Lungu, în colecţia "Raftul Denisei", tot la Humanitas. De citit neapărat: nuvela titulară e o splendoare iar celelalte două povestiri completează imaginea despre om şi scriitor din Epistolarul pe care vi-l recomand azi. "Călător prin Europa" ni-l apropie peste timp pe tânărul aristocrat "prin vinele căruia curge literatura" şi care călătoreşte prin marile oraşe europene nu din dorinţa de evaziune de pe insula sa, ci din nesaţ de cultură şi delectări lumeşti. Înţelegem de la fiul adoptiv că există mai multe fonduri epistolare cu revelaţii biografice care nu pot vedea (încă?) lumina tiparului. Între acestea, multele scrisori adresate soţiei, Alessandra Wolff Stomersee (Licy), o baroneasă letonă cu care era înrudit prin alianţă (mama ei văduvă se recăsătorise cu un unchi al lui Giuseppe). Licy, care studiase psihanaliza înainte de a se mărita în 1931 cu viitorul autor al "Ghepardului", i-a supravieţuit 25 de ani şi s-a opus publicării scrisorilor păstrate în familie, pe motiv că ar fi "contrazis versiunea oficială a soţului ei, nobil şi scriitor" (se pare că psihanalista era cam încuiată şi antipatică). Abia la mult timp după moartea ei, în 2006, Lanza Tomasi a putut tipări, dintr-un fond achiziţionat de Biblioteca din Milano, scrisorile trimise de Giuseppe verilor săi din familia Piccolo di Calanovella, de care era foarte apropiat. Volumul e o revelaţie: auzim timbrul personal al tânărului Lampedusa, auto-intitulat Monstrul, atât pentru foamea sa culturală cât şi pentru apetitul epicureic (e un mâncăcios rafinat, amator de farmece feminine şi de confort, dar şi de bârfe şi glume răutăcioase). E drept că şi verii Piccolo - o familie de excentrici cu preocupări artistice şi ezoterice - se pretează maliţiilor călătorului, care nu se cruţă nici pe sine ("Monstrul adăposteşte în el nu doar un înger, ci şi un porc, lucru cu care se mândreşte. În calitate de porc, preţuieşte şi se desfată cu bucuriile cărnii"). Plin de vervă, cosmopolit, poliglot şi cu un ochi de portretist excepţional, descoperind mereu în prezent fantoma trecutului, autorul scrisorilor se arată interesat şi de noutăţile tehnice din capitalele europene ale anilor 1925-30: cinematograful cu înregistrare fonografică simultană, radioul, automobilele. Epistolele lui descriu Londra (oraşul cel mai iubit pentru nobleţea lui rezervată), Parisul, Berlinul (îl descoperim cu surpriză simpatizant fascist, ca şi alţi membri ai familiei lui; mai târziu se pare că i-a trecut), Elveţia - toate cu o dezinvoltură ludică, o insolenţă (foarte "incorectă politic") şi o curiozitate care şi-au păstrat în timp culorile juvenile. Mare iubitor de Stendhal şi Chesterton, care nu-i lipsesc din bagaje, Lampedusa îşi povesteşte fragmente din istoria personală lipite la cald pe istoria europeană a anilor '20, într-un fel ce te face să înţelegi geneza "Ghepardului".
"Ghepardul", unicul roman al principelui sicilian, publicat postum în 1958, continuă să figureze în topul celor mai vândute cărţi din lume, în noi traduceri şi reeditări (acum 5 ani vă recomandam aici o nouă traducere românească a Gabrielei Lungu, apărută la Humanitas). Despre un asemenea scriitor magician - capabil să producă transfuzia la publicul larg, conservând în globulele textului şi plăcerea intelectuală, şi jubilaţia senzuală - ne interesează totul. Din păcate, se ştiu prea puţine elemente biografice, ieşite la lumină târziu, la aproape jumătate de secol de la moartea lui Lampedusa şi datorate fiului său adoptiv Gioacchino Lanza Tomasi. Acesta a devenit îngrijitorul ediţiilor de manuscrise inedite, cu toate informaţiile şi explicaţiile necesare. Între aceste ediţii se află şi volumul "Sirena şi alte povestiri", apărut şi el acum, în traducerea Gabrielei Lungu, în colecţia "Raftul Denisei", tot la Humanitas. De citit neapărat: nuvela titulară e o splendoare iar celelalte două povestiri completează imaginea despre om şi scriitor din Epistolarul pe care vi-l recomand azi. "Călător prin Europa" ni-l apropie peste timp pe tânărul aristocrat "prin vinele căruia curge literatura" şi care călătoreşte prin marile oraşe europene nu din dorinţa de evaziune de pe insula sa, ci din nesaţ de cultură şi delectări lumeşti. Înţelegem de la fiul adoptiv că există mai multe fonduri epistolare cu revelaţii biografice care nu pot vedea (încă?) lumina tiparului. Între acestea, multele scrisori adresate soţiei, Alessandra Wolff Stomersee (Licy), o baroneasă letonă cu care era înrudit prin alianţă (mama ei văduvă se recăsătorise cu un unchi al lui Giuseppe). Licy, care studiase psihanaliza înainte de a se mărita în 1931 cu viitorul autor al "Ghepardului", i-a supravieţuit 25 de ani şi s-a opus publicării scrisorilor păstrate în familie, pe motiv că ar fi "contrazis versiunea oficială a soţului ei, nobil şi scriitor" (se pare că psihanalista era cam încuiată şi antipatică). Abia la mult timp după moartea ei, în 2006, Lanza Tomasi a putut tipări, dintr-un fond achiziţionat de Biblioteca din Milano, scrisorile trimise de Giuseppe verilor săi din familia Piccolo di Calanovella, de care era foarte apropiat. Volumul e o revelaţie: auzim timbrul personal al tânărului Lampedusa, auto-intitulat Monstrul, atât pentru foamea sa culturală cât şi pentru apetitul epicureic (e un mâncăcios rafinat, amator de farmece feminine şi de confort, dar şi de bârfe şi glume răutăcioase). E drept că şi verii Piccolo - o familie de excentrici cu preocupări artistice şi ezoterice - se pretează maliţiilor călătorului, care nu se cruţă nici pe sine ("Monstrul adăposteşte în el nu doar un înger, ci şi un porc, lucru cu care se mândreşte. În calitate de porc, preţuieşte şi se desfată cu bucuriile cărnii"). Plin de vervă, cosmopolit, poliglot şi cu un ochi de portretist excepţional, descoperind mereu în prezent fantoma trecutului, autorul scrisorilor se arată interesat şi de noutăţile tehnice din capitalele europene ale anilor 1925-30: cinematograful cu înregistrare fonografică simultană, radioul, automobilele. Epistolele lui descriu Londra (oraşul cel mai iubit pentru nobleţea lui rezervată), Parisul, Berlinul (îl descoperim cu surpriză simpatizant fascist, ca şi alţi membri ai familiei lui; mai târziu se pare că i-a trecut), Elveţia - toate cu o dezinvoltură ludică, o insolenţă (foarte "incorectă politic") şi o curiozitate care şi-au păstrat în timp culorile juvenile. Mare iubitor de Stendhal şi Chesterton, care nu-i lipsesc din bagaje, Lampedusa îşi povesteşte fragmente din istoria personală lipite la cald pe istoria europeană a anilor '20, într-un fel ce te face să înţelegi geneza "Ghepardului".
Alte articole din acest numar
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
