"Ghepardul", unicul roman al principelui sicilian, publicat postum în 1958, continuă să figureze în topul celor mai vândute cărți din lume, în noi traduceri și reeditări (acum 5 ani vă recomandam aici o nouă traducere românească a Gabrielei Lungu, apărută la Humanitas). Despre un asemenea scriitor magician - capabil să producă transfuzia la publicul larg, conservând în globulele textului și plăcerea intelectuală, și jubilația senzuală - ne interesează totul. Din păcate, se știu prea puține elemente biografice, ieșite la lumină târziu, la aproape jumătate de secol de la moartea lui Lampedusa și datorate fiului său adoptiv Gioacchino Lanza Tomasi. Acesta a devenit îngrijitorul edițiilor de manuscrise inedite, cu toate informațiile și explicațiile necesare. Între aceste ediții se află și volumul "Sirena și alte povestiri", apărut și el acum, în traducerea Gabrielei Lungu, în colecția "Raftul Denisei", tot la Humanitas. De citit neapărat: nuvela titulară e o splendoare iar celelalte două povestiri completează imaginea despre om și scriitor din Epistolarul pe care vi-l recomand azi. "Călător prin Europa" ni-l apropie peste timp pe tânărul aristocrat "prin vinele căruia curge literatura" și care călătorește prin marile orașe europene nu din dorința de evaziune de pe insula sa, ci din nesaț de cultură și delectări lumești. Înțelegem de la fiul adoptiv că există mai multe fonduri epistolare cu revelații biografice care nu pot vedea (încă?) lumina tiparului. Între acestea, multele scrisori adresate soției, Alessandra Wolff Stomersee (Licy), o baroneasă letonă cu care era înrudit prin alianță (mama ei văduvă se recăsătorise cu un unchi al lui Giuseppe). Licy, care studiase psihanaliza înainte de a se mărita în 1931 cu viitorul autor al "Ghepardului", i-a supraviețuit 25 de ani și s-a opus publicării scrisorilor păstrate în familie, pe motiv că ar fi "contrazis versiunea oficială a soțului ei, nobil și scriitor" (se pare că psihanalista era cam încuiată și antipatică). Abia la mult timp după moartea ei, în 2006, Lanza Tomasi a putut tipări, dintr-un fond achiziționat de Biblioteca din Milano, scrisorile trimise de Giuseppe verilor săi din familia Piccolo di Calanovella, de care era foarte apropiat. Volumul e o revelație: auzim timbrul personal al tânărului Lampedusa, auto-intitulat Monstrul, atât pentru foamea sa culturală cât și pentru apetitul epicureic (e un mâncăcios rafinat, amator de farmece feminine și de confort, dar și de bârfe și glume răutăcioase). E drept că și verii Piccolo - o familie de excentrici cu preocupări artistice și ezoterice - se pretează malițiilor călătorului, care nu se cruță nici pe sine ("Monstrul adăpostește în el nu doar un înger, ci și un porc, lucru cu care se mândrește. În calitate de porc, prețuiește și se desfată cu bucuriile cărnii"). Plin de vervă, cosmopolit, poliglot și cu un ochi de portretist excepțional, descoperind mereu în prezent fantoma trecutului, autorul scrisorilor se arată interesat și de noutățile tehnice din capitalele europene ale anilor 1925-30: cinematograful cu înregistrare fonografică simultană, radioul, automobilele. Epistolele lui descriu Londra (orașul cel mai iubit pentru noblețea lui rezervată), Parisul, Berlinul (îl descoperim cu surpriză simpatizant fascist, ca și alți membri ai familiei lui; mai târziu se pare că i-a trecut), Elveția - toate cu o dezinvoltură ludică, o insolență (foarte "incorectă politic") și o curiozitate care și-au păstrat în timp culorile juvenile. Mare iubitor de Stendhal și Chesterton, care nu-i lipsesc din bagaje, Lampedusa își povestește fragmente din istoria personală lipite la cald pe istoria europeană a anilor '20, într-un fel ce te face să înțelegi geneza "Ghepardului".