- Vise neîmplinite, frustrare la locul de muncă, ceartă în familie. Cine este nemulţumit cu viaţa sa ar trebui să facă ceva. Nu neapărat o schimbare gigantică! Uneori e suficient să schimbăm lucruri mici, pentru a ne bucura de clipa pe care o trăim şi pentru a fi fericiţi. Dar înainte de a trece la acţiune, e bine să ne cunoaştem gradul de mulţumire faţă de modul în care trăim. Testul care urmează vă este de ajutor. Cele 5 situaţii pe care trebuie să le apreciaţi au fost formulate de un "guru" al fericirii, ED DIENER, profesor de psihologie la Universitatea americană Harvard. Importante sunt nuanţele lor. Răspunsul sincer la ele, spune specialistul, măsoară cu fidelitate gradul de fericire al traiului dvs. de zi cu zi -
CHESTIONAR
1. În linii generale, viaţa mea e aşa cum mi-am dorit.
2. Aspectele vieţii mele sunt excelente.
3. Sunt mulţumit cu viaţa mea.
4. Până în prezent, am realizat multe din lucrurile pe care mi le-am dorit.
5. Dacă ar fi să-mi mai trăiesc încă o dată viaţa, nu aş schimba aproape nimic.
Pentru a vă afla starea de fericire, notaţi cu cifre între 1 şi 7 aprecierile următoare, legate de enunţurile de mai sus:
2 = afirmaţia nu mi se potriveşte.
3 = afirmaţia mai degrabă nu mi se potriveşte.
4 = afirmaţia mai degrabă mi se potriveşte.
5 = afirmaţia mi se potriveşte cât de cât.
6 = afirmaţia mi se potriveşte.
7 = afirmaţia mi se potriveşte în toate privinţele.
REZOLVAREA
Adunaţi fiecare apreciere, pentru a obţine o cifră între 5 şi 35.
Ce grad de mulţumire aveţi:
Între 30 şi 35 de puncte = sunteţi din cale-afară de fericit.
Între 25 şi 29 de puncte = sunteţi peste medie de fericit.
Între 15 şi 19 puncte = sunteţi uşor sub media fericirii.
Între 10 şi 14 puncte = sunteţi nemulţumit de viaţă.
Între 5 şi 9 puncte = sunteţi extrem de nefericit.
Conform unui studiu internaţional, "60% dintre femei şi 40% dintre bărbaţii care vor să îşi schimbe viaţa au vârsta de 40 de ani".
"Cine îşi face timp pentru lucrurile care îi plac cu adevărat îşi umple viaţa interioară şi se simte mai fericit".
"Când micile modificări nu aduc fericirea sperată, e nevoie de o schimbare radicală a vieţii".