Comori dacice în Ucraina - MALA KOPANYA, capitala dacilor nordici

- În nordul Tisei, la poalele Carpaţilor Păduroşi, arheologii ucraineni au scos la iveală una dintre cele mai mari cetăţi ale regelui Burebista. Un capitol uriaş de istorie, despre care la noi nu se ştie aproape nimic -

"Minunea" de pe malul Tisei

Monede bătute în cetăţile greceşti de la Adria­tica, amfore cu ulei şi vin de soi trecute, cu sudoare şi cu mare băgare de sea­mă, peste trecătorile Carpaţilor, după ce au venit pe apă tocmai din îndepăr­tata Crimee, bijuterii uluitoare, fă­cute din topituri de metale ce se gă­sesc numai în Munţii Urali, săbii celtice şi relicve germanice, obiec­te de podoabă demne de mari regi şi preoţi, toate aceste comori, com­plet necunoscute în Româ­nia, stau ascunse printre dealu­rile înverzite de pe malurile Tisei, în Ucraina de azi. Râvna neîntreruptă şi pasiunea unor cercetători ucraineni au scos la iveală, în ultimii ani, la Mala Kopanya, una dintre cele mai mari şi mai spectaculoase cetăţi din pe­rioada expansiunii spre nord-vest de Ardeal a Marelui Regat Dac, condus de Bure­bista. Porniţi în­tr-aco­lo, în dru­murile noastre pe vechi urme ro­mâneşti, am dat peste vestigii uimitoare ale măreţiei lu­mii da­cice, la mii de kilometri distanţă de Sarmi­zegetusa.
Puternică şi independentă, ridicată pe malurile Tisei, ca să apere teritoriile celor mai îndrăzneţe colonizări dacice, dar şi ca să apere trecătorile din Carpaţii Păduroşi de raidurile barbare, Mala Ko­panya este - adevărat, deşi greu de crezut! - cetatea cel mai bine documen­tată din întreaga lume dacică. Îndră­gostiţi până peste cap de daci, cerce­tătorii ucrai­neni au des­chis "Formulei AS" lacătele de pe un im­pre­sionant tezaur dacic: te­zaurul dacilor nor­dici, de la Mala Kopanya.

Ofrandă pentru Cel de Sus

Sunetul înfundat al meta­lului lovit cu sete, în ritm sa­cadat, maniacal aproape, adu­ce a chemare la luptă. Ca şi cum zeci de războinici neîn­fricaţi, din linia întâi, ar fi izbit cu sica încovoiată în scut, într-o terifiantă preves­tire a sălbaticei în­cleştări ce urma să vină. Vântul aspru ce răvă­şeşte culmea dealului dă el însuşi un aer dramatic momentului. Pletele lungi ale soldaţilor flutură ca nişte steaguri fran­jurite, iar feţele lor pă­mân­tii, brăzdate de sabie şi câr­pite de funin­gi­ne, par mai fio­roase chiar decât capul de lup ce şuieră îndelung deasupra tutu­ror, din vârful stindardului ţinut cu mândrie de cel mai bătrân din­tre răz­boinici. Nimeni nu lip­seşte de la ma­rele ritual. Nici fe­mei­le, îmbrăcate în ii lungi, albe, ca nişte mirese, nici ţâncii pe care-i ţin la sân, nici bătrânii, sprijiniţi în să­bii, ca în nişte toiege, nici tinerii călăreţi din gar­nizoana cetăţii, cu caii fornăind sub ascuţimea pintenilor. Dar, mai ales, nu lipsesc eroii, eroii veniţi de departe, de pe malurile Dunării, de prin părţile Bratislavei de azi, din cel mai glorios dintre războaiele dacilor lui Burebista. Picior de celt n-a mai rămas în calea lor. Boii şi tauriscii, care se porniseră a prădui colo­niile şi cetăţile nordice ale Marelui Regat, au fost făcuţi una cu pământul! Cel de Sus, zeul cu chip de vultur, ce stăpâ­neşte tot ce mişcă pe pământ şi prin măruntaiele sale, fusese îngăduitor cu supuşii săi, iar şeful de trib ţinea să-i ofere cea mai de preţ ofrandă.
Zile în şir s-a făcut nevăzut: se ştia că nu va reveni decât după ce va găsi cel mai frumos cerb. Un imens rug fusese pregătit încă de cu seară. În vâlvătaia focului puri­ficator, marele comandant tocmai ce a jertfit, în faţa dacilor lui, nu doar cerbul cel mândru, vânat în trecătoarea Verecke, ci şi tot ce avea mai de preţ asupra lui, ca lup­tător: spada cea grea, primită de la un mare şef de trib celt, sica de care nu se despărţea nici în somn şi pelerina lungă, din blană de urs, după care oricine îi recunoştea, de la o poştă, şefia. Când focul a mis­tuit tot, lângă urna frumoasă de ceramică, plină de cenuşă, şeful de trib îşi aruncă, una câte una, cu gesturi teatrale, în groapa săpată în pământul reavăn al dimineţii, brăţările de preţ de la încheieturile mâinilor, fibu­lele de aur ale cămăşii şi catarama curelei de la brâu. La sfârşit de tot, co­man­dantul îşi ia armele călite în foc şi le îndoaie în patru, cu lovituri grele de baros, ca nimeni să nu se mai poată folosi, pe lumea asta, de darul oferit Celui de Sus! Loveşte amarnic în sică, aşa cum a lovit cu ea în celţi, loveşte tot mai tare şi mai tare, vântul cel îndă­rătnic duce peste întreaga vale a Tisei vacarmul acela de arme încleştate pe care nu şi-l mai poate scoate din minte, deşi de la bătălia finală, a curs multă vreme pe Dunăre...

Cetatea dacilor din nord

E linişte acum pe platoul din faţa porţii de intrare în cetatea dacică de la Mala Ko­panya. Armele au tăcut de 2000 de ani, dar din pământul sfinţit de darurile dacilor se mai ridică în aer mirosul acela de ars, de ofrandă.
"La ce bun să urci până acolo? Urci un deal şi vezi nişte pietre, poate te mai şi confundă careva cu vreun vânător de comori şi dai de necazuri... Tezau­rul nu e acolo. E la Ujgorod", m-au averti­zat câţiva din cei cărora le-am cerut informaţii.
Dar numai căţărat acolo sus, pe vechile metereze de la Mala Kopanya, ai adevărata imagine a puterii Regatului Dac din vremea lui Burebista şi a marilor sale ambiţii de a controla centrul şi nordul Europei. E o zi limpede ca şi cristalul: în zare se văd, cum te uiţi în jos, dealurile Sătmarului, de parcă ar fi la doar o aruncătură de băţ. Într-acolo, înspre Transilvania natală, vor fi privit cu melancolie coloniştii daci, veniţi să cucerească noi teritorii, să desţelenească pământuri şi să găsească noi căi de comerţ cu semin­ţiile nordului. Tocmai de aceea a fost construită ceta­tea aceasta puternică aici, la Mala Kopanya. "Locul nu a fost ales întâmplător. Are o poziţie strategică deosebită, controlează drumul nord-sud, care trece prin importantele trecători ce străbat Carpaţii Nor­dici - printre care şi Pasul Verecke, aşa-numita «Poar­tă a popoarelor». În acelaşi timp, cetatea de la Mala Kopanya controla şi traficul de pe Tisa, pe care, până târziu, în Evul Mediu, sarea din zona Maramureşului istoric era transportată spre Câmpia Panonică", îmi explicase arheologul sătmărean Liviu Marta, unul dintre istoricii români care s-au im­plicat activ în cercetările realizate de specialiştii ucraineni, la nord de România. Aşezarea, cu o supra­faţă de peste 3 hectare şi jumătate, se află pe un deal cu pante abrupte de pe malul drept al Tisei, într-un defileu în care, ieşind spre câmpie, râul străbate ultimele culmi ale Carpaţilor. Sistemul de apărare al cetăţii de la Mala Kopanya fusese deosebit de com­plex, "demn de un mare centru politic, comercial şi religios, aflat la fruntariile nordice ale Daciei", după cum ţine să puncteze Liviu Marta. Dealul, care are pe trei laturi pante abrupte cu înăl­ţimi de 80 de metri, a fost înconjurat de un zid imens, construit din pământ, piatră şi bârne de lemn. În locurile în care este mai bine păstrat, are şi acum o înălţime de aproa­­pe 3 metri şi o lăţime de 12. O văd cu ochii mei, în această zi superbă de primăvară şi sunt feri­cit! O cetate în adevăratul sens al cuvântului. Sunt sus, la Mala Kopanya, în cea mai nordică cetate dacică alături de cea de la Zemplin, din Slovacia. De aici au pornit, în anul 60 înaintea erei noastre, sol­daţii lui Burebista, în marele lor război împotriva celţilor!

Marea civilizaţie dacică

Despre cetatea de la Mala Kopanya se ştia încă dinainte de 1900. În 1893, în paginile revis­tei "Archae­ologiai Er­te­sito", profesorul gim­na­ziului de la Sevliuş, I. Mihalik, anunţa des­coperirea pe teri­toriul comitatului Ugocea a unui rând de movile. Fără să facă săpături, el povesteşte despre o pia­tră de moară şi despre nişte fragmente cera­mi­ce. După o jumătate de veac, în anii '50-'60 ai secolului XX, comple­xul de la marginea lo­calităţii Mala Kopanya (raionul Vinogradiv, re­giunea Transcarpatia) atrage atenţia colabo­ratorilor muzeului etnografic din Transcarpatia, care efectuează câteva săpături. Ceta­tea intră, astfel, în circuitul ştiinţific. Dar cerce­ta­rea sistematică începe cu expediţia din 1977 a Univer­sităţii de Stat din Ujgo­rod. Informaţii importante apar încă de la prima săpătură: e clar, de la bun în­ceput, că aşezarea trebuie atri­buită zonei culturale dacice din arealul carpato-dunărean. Sincronizarea descoperirilor cu evenimentele istorice im­por­tante ale zonei fixează două puncte de referinţă ex­trem de simple: Burebista şi Decebal. Cel mai vechi, care ţine de anii 60 înaintea erei noastre, poate fi asociat cu înfrângerea triburilor celtice şi a regelui Critasiros de către Burebista, iar cel mai nou, cu declinul regatului Daciei, du­pă moartea lui Decebal, în anii 105-106 ai erei creştine.
Mare parte din ceea ce cunoaştem despre cetatea de pe malul Tisei i se datorează profesorului ucrai­nean Vjace­slav Kotigorosko, de la Uni­versitatea din Ujgorod, care, de peste 35 de ani, vară de vară, realizează săpături ar­heo­logice ce ne aduc infor­maţii noi despre viaţa dacilor care au trăit în zona Tisei su­perioare. "Profesorul Kotigo­rosko e ambiţios din cale afa­ră! E de apreciat cât s-a mun­cit acolo pentru a scoate în evidenţă măreţia civilizaţiei dacice din zona de nord. Ce-i drept, e şi o cetate specta­culoasă, mai mare dragul să sapi: ai acolo, ca să-ţi dau un exemplu, monede de argint din zona Albaniei de azi, lucru foarte exotic. Una e să găseşti aşa ceva la Craiova şi alta e să le găseşti pe Tisa! Lor li s-a părut totul foarte interesant şi s-au concentrat mult de tot pe cetatea da­cică de la Mala Kopanya", mi-a spus Liviu Marta. În vreme ce marile noastre cetăţi da­cice sunt cercetate în proporţii ridicol de mici, chiar sub 10% din teritoriul lor estimat, în U­craina avem o ce­tate dacică explo­rată pe mai bine de jumătate din suprafaţa sa! "Noi avem aici, în Transcarpatia, mai multe urme da­cice decât urme slave! Dacă mai săpăm un pic la Mala Kopanya şi mai facem câteva descoperiri pre­cum cele din ultimii ani, am putea ajunge la con­clu­zia că dacii au venit de aici la Sarmizegetusa, nu in­vers", spune, glumind, tânărul arheolog Igor Prokh­nenko, asistentul profesorului Kotigorosko. Mă pri­meşte în holul rectoratului Universităţii din Ujgorod, într-o sâmbătă dimi­neaţa. E zi liberă, nu e ţipenie de om în uni­ver­sitate, dar când e vorba despre daci, Igor e în stare să lase totul baltă. El va fi ghidul meu prin frumosul muzeu improvizat într-una dintre sălile de consiliu ale rectoratului. Am cele mai bu­ne referinţe despre el, mi-e plină tolba de vorbe de drag, transmise din Ro­mânia, de omologii săi ar­heologi. "E un om cu care poţi vorbi zile întregi des­pre daci"... Igor e jovial în tot ce face. Felul lui deschis şi extrem de admi­rativ în care vorbeşte despre daci, inclusiv din perspectiva comparaţiilor cu slavii, din care el însuşi se trage, i-au adus, nu o dată, criticile colegilor ucrai­neni sau ruşi. "Dar arheologii fac cercetare, nu fac politică, iar unele lucruri trebuie spuse chiar aşa cum sunt", spune Igor, în timp ce trecem în re­vistă vi­trinele ce ilustrează epoca preistorică a Trans­carpatiei.

Tezaurul de la Universitatea din Ujgorod

- "Dar bănuiesc că nu pentru colţi de mamut te afli tu aici", zâm­beşte arheologul. "Aşa că hai să trecem la dragii noştri daci!".
Zona dedicată civilizaţiei daci­ce de la Mala Kopanya ocupă trei sferturi din muzeul Universităţii din Ujgorod. Igor îmi prezintă fai­moasele "ceşti dacice", din care muzeul are o colecţie absolut im­presionantă. "La ce s-or fi folosit, căci de băut ceva din ele este aproape imposibil? Să fi fost folo­site la iluminat, pe post de lan­terne?", se întreabă Igor Prokh­nenko. "Să ştii că noi nu înţele­gem multe dintre lucrurile pe care le-au făcut dacii. Mala Kopanya are mai mult de 5 hectare de pă­mânt. Când cercetăm teritoriul, primul lucru e să ne gândim la cum ar arăta locul ăsta dacă ar fi locuit de noi. Iar cele mai bune zone de locuire pe care le alegem sunt, în realitate, pustii, în vreme ce dealurile sau zonele înclinate sunt locuite în mare parte. Ei acolo au construit clădiri!", spune Igor.
"La fel de impresionantă pre­cum colecţia de ceramică este cea de obiecte dacice de meşteşugărit. Marea cantitate de unelte agricole sugerează că fierarii de la Mala Ko­panya produceau uneltele pen­tru populaţia agrară din cetate şi din aşezările deschise aflate în apropierea ei. În mai multe con­strucţii au fost descoperite cuptoa­re, în preajma cărora se aflau creuzete sau turte şi zgură de metal. Prezenţa cleştilor şi a dălţilor nu lasă urme de îndoială că aceste clădiri au fost atelierele unor meşteri în bronz sau fier. Apoi, în interiorul fortificaţiei, au fost descoperite şi numeroase arme - lănci, săbii, săgeţi, pumnale, scuturi - care certi­fică existenţa unui mare număr de luptători. Două fibule - broşe masive, de argint, par a fi însemne de rang ale elitei războinice. Standardele de viaţă şi pretenţiile elitei ce conducea cetatea sunt atestate de prezenţa câtorva amfore fabricate în oraşele greceşti de la Marea Neagră. Ele reprezintă ambalajul unor vinuri de lux, cumpărate cu bani grei şi trecute cu mult efort peste Carpaţi".
"Dar arheologia nu e poveste, trebuie să pui mâna ca să simţi istoria cu adevărat", mă convinge ghidul meu şi îmi deschide vitrina cu tezaurul arme­lor de luptă oferite ca ofrandă Celui de Sus de către războinicii daci. Insistă să ţin în mână sica dacică. "Cu sica asta au luptat strămoşii tăi daci, îţi dai seama?", îmi spune însufleţit prietenul Igor.
- Igor, de unde dragul vostru, al cercetătorilor ucraineni de la Ujgorod, pentru daci?
- Păi, dacă ne uităm la istoria Transcarpatiei, vom vedea că ea nu a fost centrul a ceva niciodată. Sunt doar câteva perioade în care ea a ajuns la un ni­vel foarte-foarte înalt. Iar momentul în care a fost cel mai sus a fost pe vremea dacilor. Faptul că în Mala Kopanya este centrul Daciei de Nord spune totul. La Mala Kopanya a fost un puternic centru dac, asta e dovedit, iar asta e o mândrie, dar şi o obli­gaţie pentru noi, ca cercetători.

Marile descoperiri: colanul unui rege dac!

Vorbesc deja de o oră cu Igor, fascinat de fasci­naţia lui pentru daci şi de felul cum mi-i descoperă: inteligenţi - când vine vorba de a-i cruţa pe meş­teşu­garii popoarelor cu care se războ­iesc, pentru a-i folosi şi pentru a învăţa de la ei - abili, când vine vorba de mânuirea sicăi, prilej cu care Igor îmi im­provizează o amuzantă demonstraţie de luptă, ca-n "Dacii şi Romanii", in­genioşi - când îmi povesteşte despre cum falsifi­cau monedele roma­ne. Monedele nu pot fi expuse în vitrine, aşa că Igor mă ia deo­parte, în biroul lui, şi scoate de sub cheie câteva exem­plare mai speciale. "Tre­buie să pui mâna pe ele, dacă ai bătut atâ­ta drum până aici!". Sunt extrem de multe monede gă­site la Mala Kopanya. Nicăieri nu s-au găsit atâtea, răspândite, pur şi simplu, două-trei aici, două-trei dincolo, în cetăţile dacice. Varietatea lor demon­strează comerţul intens ce se desfăşura în acest cen­tru tribal din nord-vestul Daciei. Interesantă este însă descoperirea unui mare număr de monede de argint, numite de "tipul Medieşu Aurit". Asta suge­rează că tipul de monedă pe care îl foloseau dacii nord-vestici, din Maramureş până în Slovacia de azi, era confecţionat chiar la Mala Kopanya. "Dreptul de a bate monedă este un semn de independenţă politică. Ca urmare, putem aprecia că grandioasa fortificaţie de la Mala Kopanya a avut rolul unui important centru politic al Daciei nord-vestice, în care conducătorii zonei îşi băteau propria mo­nedă".
Deşi la Mala Kopanya se sapă încă din anii '50, marile descoperiri au apărut recent, în 2012, când a fost dezgropată o mare cantitate de aur dacic. Cele mai spectaculoase piese sunt fragmente dintr-un colan, două brăţări şi un pandantiv. După desco­peririle recente din zona Munţilor Orăştiei, acestea reprezintă cea mai mare cantitate de piese de aur gă­sită într-o cetate dacică! "Este, de departe, cea mai importantă descoperire, pentru că atestă nivelul de dezvoltare a dacilor din această zonă. Colanul de aur, ale cărui fragmente păstrate au o greutate de peste 500 de grame, a avut o greutate iniţială ce poa­te fi estimată la 2-3 kilograme!", îmi spune, la în­toarcerea în ţară, arheologul Liviu Marta. Atât istoricii ucraineni, cât şi cei români consideră că acest colan de aur ar putea fi însemnul unui rege sau, în orice caz, al unui mare conducător sau preot dac!

Misterul mormintelor

Descoperirea la Mala Kopanya, în 2012, cu aju­torul detectorului de metale, a zeci de cata­rame de centuri şi paf­tale, spade lungi, lanţuri pentru agăţat săbiile de centuri, vârfuri de lance şi suliţe, dar şi a nu­meroase zăbale pentru cai, pinteni de călărie şi câteva bijuterii de aur şi argint a aprins imagi­naţia cercetătorilor, căci toate indiciile sugerau existenţa unui cimitir dacic. Ştirea se profila cu atât mai specta­culoa­să, cu cât mormintele de daci lipsesc cu desă­vâr­şire din repertoriul cer­cetărilor arheologice. S-a considerat că arme­le, podoabele şi piesele de harnaşament au fost culese de pe rugul fu­ne­rar şi au fost îngropate împreună cu oase cal­cinate din trupul de­funcţilor. Sunt locuri în care un războinic şi-a depus toată averea, tot ce îl definea pe el ca luptător. Din acest punct de vedere, Mala Kopanya ne spune lim­pede că dacii ofereau jertfe religioase.
Misterul mormin­te­lor de daci e încă ne­elucidat, dar săpăturile continuă în ritmul im­pus de profesorul Koti­gorosko, iar surprize apar la tot pasul. Până când se va săpa la fel de cu spor şi la noi, aş­teptăm veşti despre daci din Ucraina, de la Mala Kopanya.

(Mala Kopanya, Ujgorod - Ucraina)

(Autorul le mulţumeşte profesorilor români Taras Daţio şi Vasile Marina, de la Universitatea din Ujgorod, pentru ajutorul acordat în documen­tarea subiectului.)