Chiar şi soarele primăverii ajunge în oraşe prin perdele de noxe, eliminate de zonele industriale şi de eşapamentele maşinilor. În mod obligatoriu, sănătatea şi frumuseţea trebuie să înceapă, deci, cu un program de înlăturare a toxinelor, de preferinţă pur natural.
Argila - este un ingredient cu puternice proprietăţi detoxifiante, care "trage" acumulările de toxine din ţesuturi. Reţetă: amestecaţi 3 linguri de pulbere de argilă cu următoarele ingrediente, în funcţie de tipul de ten pe care-l aveţi: ceai concentrat de coada-şoricelului ori salvie (pentru ten gras sau mixt), suc de mere (pentru ten normal) şi ulei de măsline sau de migdale (pentru ten uscat). Când compoziţia ajunge de consistenţa smântânii, se întinde uniform pe faţă, şi peste ea se pune un tifon umed. După 20-25 de minute, se spală cu multă apă.
Cafeaua - are darul de a curăţa în profunzime porii şi activează circulaţia sângelui. Reţetă: aveţi nevoie de 3 linguri de zaţ proaspăt de cafea, pe care îl amestecaţi cu 2 linguri de iaurt. Aplicaţi pe faţă crema obţinută, lăsaţi să acţioneze o jumătate de oră, apoi clătiţi cu apă călduţă.
Zeolitul - este un mineral vulcanic ce poate fi utilizat şi în cosmetică, drept "magnet" pentru toxine. Odată cu detoxifierea pielii îi restabileşte şi elasticitatea şi îi întârzie îmbătrânirea. Reţetă: aveţi nevoie de 2 linguri de pulbere de zeolit (specială, pentru uz cosmetic) sau pe care o puteţi scoate din capsule (se găsesc la farmacie). O amestecaţi cu puţină apă, până se transformă într-o cremă groasă, pe care o aplicaţi pe faţă. După 15-20 minute, vă spălaţi.
Kombucha - misterioasa şi pretenţioasa ciupercă ce trăieşte doar în ceai negru îndulcit, pe lângă faptul că este un leac redutabil pentru o mulţime de boli, este şi un ingredient valoros în preparate cosmetice. Are un puternic efect detoxifiant, dar şi reglator al proceselor la nivel celular, prin care "şterge" ridurile şi previne formarea lor. Reţetă: 3 pliculeţe de ceai kombucha se opăresc cu o ceaşcă de apă clocotită. Lăsaţi la infuzat 15 -20 minute, apoi faceţi comprese din tifon pe care le înmuiaţi în ceai şi le aplicaţi pe faţă. Compresele se ţin 15 minute.
Miere - când vine vorba de detoxifiere, este nepreţuită. Ea curăţă porii temeinic şi, totodată, este antiseptică şi antiinflamatoare. Reţetă: luaţi o lingură de miere (la care adăugaţi câteva picături de apă), pe care o masaţi pe faţa proaspăt spălată, ca să pătrundă adânc în piele. Lăsaţi să acţioneze o oră, apoi spălaţi-vă la început cu apă călduţă, apoi rece.
Drojdie de bere - bogată în vitamine şi minerale, îmbunătăţeşte "activitatea" la nivel celular, lăsând tenul fin şi proaspăt ca o petală de floare. Reţetă: o bucăţică de drojdie proaspătă de dimensiunea unei nuci se diluează cu puţină apă sau ceai concentrat de muşeţel sau mentă, până ajunge ca o cremă groasă. Se întinde pe faţă, se lasă 20 de minute, apoi se clăteşte cu apă din abundenţă.
Sarea - are proprietăţi puternic detoxifiante, antiinflamatoare şi antibacteriene. E important să folosiţi sare de mare sau sare grunjoasă, nerafinată, neprocesată chimic, cât mai aproape de starea ei naturală. Reţetă: amestecaţi 2 linguri de sare cu o lingură de miere şi câteva picături de apă, şi obţineţi un scrub exfoliant, care se aplică pe faţă prin masaj cu mişcări circulare. Lăsaţi să acţioneze 5 minute, apoi clătiţi cu apă rece şi aplicaţi o cremă hidratantă.
Ceaiul verde - "extrage" toxinele, estompează ridurile şi dă luminozitate tenului. Reţetă: 2 linguri de ceai verde (sau 4 pliculeţe) se opăresc cu o ceaşcă de apă clocotită. Lăsaţi la infuzat 15-20 minute, strecuraţi, apoi aplicaţi pe faţă comprese din tifon, pe care le înmuiaţi în prealabil în ceai. Se ţin 15 minute.