Am reținut numele lui Radu Niciporuc din 2004: e primul și cred singurul (deși avem destui hispaniști buni) care s-au încumetat să traducă în românește un roman, "Omul pierdut", al marelui scriitor avangardist spaniol Ramon Gómez de la Serna (1888-1963). Ioana Zlotescu, specialistă în acest autor-cult, de a cărui ediție critică de opere complete se ocupă de mulți ani la Madrid, mi-a atras atenția asupra traducătorului și a reușitei sale în dificila întreprindere. M-a uimit atunci ce mi-a spus ea: că Radu Niciporuc nu are studii filologice, nu e un profesionist al literaturii, ci vine dintr-o zonă excentrică, e navigator, inginer electrician pe vase de pescuit oceanic și comerciale. Că a cutreierat lumea, trăind mai mult pe vapoare, printre marinari de variate neamuri, decât pe uscat. Am mai aflat apoi și că, mare cititor, lectura l-a însoțit permanent în lungile călătorii pe mare. Un prim pas de la citit la scrisul creator a fost demontarea și reconstrucția în românește a unor scriitori uriași, precum Ramón sau Cortázar, traduceri pentru care și-a înființat propria editură, Fabulator (a mai tălmăcit și publicat acolo și autori mai vandabili, precum Isabel Allende sau Eduardo Mendoza). Traducând, cred că a deprins tehnici de finețe ale povestirii, astfel încât să poată face și următorul pas, spre literatura originală. Volumul de proză scurtă pe care vi-l recomand azi n-are nimic din dibuirile debutanților și nici nu merge în siajul autorilor spanioli și sud-americani traduși. E cu adevărat original și personal - o mixtură de experiență trăită, de bună știință a compoziției și efectelor de stil, a rolului sugestiei și ambiguității. Toate cele opt povestiri se petrec în lumea marinarilor, cunoscută publicului de la noi doar mediat, din cărți și filme mai vechi. O lume plutitoare pe "marile și mișcătoarele singurătăți", unde există ierarhie, rutină, dar și neprevăzut, duritate virilă și vulnerabilități, solidaritate și solitudine. Navigator abil pe marea de cuvinte, propulsat de un motor cu autoinducție, Radu Niciporuc își ia cititorul cu el la bord, îl învață limbajul marinăresc (explicat în note de subsol) și îl face să empatizeze cu dramele, nefericirile, speranțele și bucuriile unor tipuri de personaje de negăsit la alt scriitor din literatura română contemporană. Deschiderea spre zone misterioase (Delfinii), complicitatea emoționantă a naratorului cu un transfug african (Don't kill me, my friend), relațiile afective complicate cu cei rămași pe uscat (Un bănuț cafeniu), rivalitățile între căpitani din povestirea titulară, destrăbălările din porturi și frăția bahică, contrabanda și coruperea inspectorilor portuari - toate au o tensiune bine gradată și, ca numitor comun, sub asprimea lupilor de mare, o umanitate cu atât mai impresionantă. Nu mai vorbesc de stilul, de fraza lucrată cu o atenție care nu-i scade efectul de autentic - lucru rar azi, când se scrie în general neglijent. Astfel, povestirile lui Niciporuc nu rămân "o samă de cuvinte" ci sunt conduse spre sensuri neașteptate, născute din mare, și care drapează realități dure cu o frumusețe aparte. Pregnanța scenelor și personajelor, echilibrul pe muchia dintre sentimente și o etică a mediului, fără să cadă nici în sentimentalism, nici în moralism, fac din lectura acestui volum o aventură unică.