Efectele pe termen lung ale diabetului apar încet şi, în general, au puţine simptome la început. Însă, cu timpul, complicaţiile pe termen lung implică distrugerea vaselor de sânge mari şi mici. Ceea ce are drept rezultat apariţia de procese patologice adiacente grave, cum sunt afecţiunile cardio-vasculare (aproape inerente), retinopatia diabetică, nefropatia (cauză de insuficienţă renală ce impune dializă), creşterea riscului de infecţii prin alterarea capacităţii celulelor imunitare de a se apăra împotriva germenilor patogeni care intră în organism etc. Printre aceste complicaţii se numără şi neuropatia periferică (diabetică), cauzată de valorile ridicate ale glicemiei care, încet dar sigur, distruge reţeaua de nervi (le afectează capacitatea de a transmite mesaje) ce conectează creierul cu muşchii, pielea şi celelalte organe. Înţepăturile, senzaţia de arsură, parestezia (amorţire) sunt simptome obişnuite ale neuropatiei diabetice, iar cu timpul, în lipsa unui tratament adecvat şi a unui regim dietetic corect, se poate ajunge până la pierderea totală a sensibilităţii în zonele afectate. Mai mult, distrugerea nervilor care controlează funcţiile autonome (sistemul neuro-vegetativ), poate duce la creşterea frecvenţei cardiace, accentuarea sudoraţiei, apariţia unor probleme de control sfincterian, şi chiar a impotenţei în cazul bărbaţilor. Nu este de neglijat nici faptul că diabetul duce la scăderea fluxului de sânge care ajunge la extremităţi (în special picioare), fenomen care, alături de distrugerea structurilor nervoase periferice, poate determina apariţia unor răni deschise (ulceraţii), mergând până la gangrenarea zonei afectate. În cazul dvs., precum şi în cazul altor persoane afectate de neuropatie periferică, consecutivă diabetului, medicaţia alopată şi regimul alimentar rămân vectori terapeutici indispensabili şi, de aceea, nu voi insista pe aceste aspecte care rămân la latitudinea medicului dvs. curant. În schimb, consider că este important să cunoaşteţi căile terapeutice naturale prin care această patologie poate fi controlată, în contextul mai larg al complicaţiilor diabetului.
Astfel, s-a constatat că un deficit fiziologic prelungit de magneziu favorizează insulino-rezistenţa, fenomen ce face ca glucoza să rămână în sânge şi să întreţină un nivel prea mare al glicemiei. Asigurarea unei doze zilnice de 400-500 mg magneziu ameliorează efectul insulinei injectate şi contribuie la atenuarea complicaţiilor diabetului (neuropatie, alterarea sistemului nervos). Sursele naturale de magneziu organic sunt produsele alimentare obţinute din: cereale integrale (paste, pâine, orez), legume uscate (fasole albă sau roşie) şi oleaginoase (nuci, migdale, fistic) care conţin acizi graşi mononesaturaţi ce protejează arterele.
Afinul (mirtilina, conţinută de frunzele acestui arbust, are un efect hipoglicemiant dovedit) protejează vasele sanguine şi combate complicaţiile hiperglicemiei, fiind un remediu utilizat în tratarea oricărei forme de diabet. Merişorul de munte - la fel ca şi afinul, frunzele şi fructele merişorului conţin principii active (flavonoide, arbutozida) cu acţiune antidiabetică. Eucaliptul, Ginsengul şi Ginkgo-biloba sunt plante exotice cu puternice efecte antidiabetice, şi acţionează prin stimularea producţiei pancreatice de insulină, diminuarea glicogenezei hepatice şi sporirea troficităţii pereţilor vasculari.
O altă categorie de remedii hipoglicemiante, indicate în controlul diabetului şi al complicaţiilor sale, include castravetele amar (momordica charantia), răchitanul şi schinduful.
În sfârşit, dar nu în cele din urmă, extractul de muguri de dud negru, uleiul de luminiţa-nopţii, tinctura sau uleiul volatil de cimbru, uleiul de in sau cel de cânepă, drojdia de bere, acidul gama-aminobutiric (GABA) sau coenzima Q10 sunt, la rândul lor, remedii necesare, atât pentru controlul valorilor glicemiei, cât şi pentru stimularea procesului de refacere a structurilor nervoase deteriorate, dar şi pentru stimularea producerii neurotransmiţătorilor implicaţi în conducerea impulsului nervos (acetilcolina, dopamina).
Să auzim numai de bine!
Dr. ANDREI MANU-MARIN - medic primar urologie, specializare neuro-urologie şi urodinamică, EVOMED Bucureşti, www.evo-med.ro, tel. 0740/07.73.37, e-mail: andrei.manumarin@yahoo.com
"După operaţia de prostată pierd urină. Ce remedii mi-ar face bine?"
(Răspuns pentru VASILE BANCIU - Blaj, F. AS 1205)
Pierderea de urină poate avea două cauze: din cauza vezicii, care este prea activă sau sensibilă (când pierderea se produce în drumul spre toaletă şi este legată de senzaţia intensă de a urina) sau pierderea din cauza slăbiciunii sfincterului, şi atunci pierderea de urină apare la efort fizic, schimbarea poziţiei, tuse. Fiecare din ele are soluţii specifice.
Medicamentele enumerate de dumneavoastră se potrivesc pentru pierderile a căror cauză este vezica hiperactivă. Din descrierea dvs. reiese, însă, că pierderile apar la schimbarea poziţiei, deci pot să fie provocate de slăbiciunea sfincterului, caz în care medicamentele enumerate nu sunt de mare ajutor. Cu atât mai mult cu cât ele produc, ca reacţie secundară, constipaţia.
Înainte de toate, însă, ar trebui să efectuaţi o urocultură şi o ecografie, care să verifice dacă vezica dumneavoastră se goleşte complet după urinare, pentru a exclude o incontinenţă prin vezica plină, care nu se goleşte şi "pierde prin preaplin".
Centrul de Medicină Integrativă "SECOM(R)" Bucureşti, str. Ştirbei Vodă nr. 150, bl. 26C, tel. 021/316.43.92, 0733/35.40.00, e-mail: consultanta@secom.ro, www.secom.ro
"Cum pot evita recidiva unui fibroleiomiosarcom?"
(Răspuns pentru CLAUDIA M. - Sibiu, F. AS nr. 1207)
Leiomiosarcomul uterin este cancerul musculaturii uterului (miometrului); acest tip de cancer cuprinde aproximativ 2-3% din cazurile de cancer uterin. Leiomiosarcomul uterin nu trebuie confundat cu leiomiomul uterin benign (fibromul uterin). Unele manifestări ale bolii pot fi: sângerări vaginale anormale, dureri pelvine, abdominale, lombare, anemie, dar, din nefericire, multe sarcoame uterine ajung la un stadiu avansat fără simptome, în prezent neexistând teste sau examinări pentru a detecta sarcoamele uterine la femeile fără simptome (asimptomatice). Cauzele exacte ale apariţiei leiomiosarcomului uterin nu sunt cunoscute. Tratamentele de bază sunt: intervenţia chirurgicală (histerectomia şi/sau salpingo-ovarectomia), radio şi/sau chimioterapia, şi dacă este cazul (mai rar), terapia hormonală. Alegerea şi asocierea acestor tratamente depinde de tipul şi dimensiunea tumorii, stadiul bolii, tipul histologic, invazia în miometru, în ganglioni, starea generală de sănătate a bolnavei.
Tratamentele naturale, asociate tratamentelor alopate, pot contribui la reducerea riscului de recidivă, la creşterea timpului de supravieţuire şi îmbunătăţirea calităţii vieţii bolnavei. Una dintre substanţele naturale eficiente în această afecţiune este resveratrolul.
Există două forme de resveratrol: trans-resveratrol şi cis-resveratrol. Trans-resveratrolul este stabil şi uşor de absorbit de organismul uman, spre deosebire de cis-resveratrol, care nu este stabil şi nu este uşor absorbit. Resveratrolul este, deci, un nume generic, pentru un produs care poate oferi beneficii pentru sănătate, doar dacă conţine cantităţi suficiente de trans-resveratrol, ingredientul activ şi benefic.
"Resveratrolul" nu înseamnă deci trans-resveratrol! Produsul Resveratrol Synergy(R) - Secom conţine 200 mg/tableta de trans-resveratrol, care furnizează 10 mg trans-pterostilbene, 99% puritate, extract patentat pTeroPure(R), produs de firma ChromaDex(R)Inc. SUA. Produsul se prezintă sub formă de tablete Easy-Solv(R), care asigură dizolvarea în câteva minute după înghiţire.
Cancerul este şi trebuie tratat ca o boală a fiecărei persoane.
În Centrul de Medicină Integrativă SECOM(R) evaluarea stării globale de sănătate a pacientului, etapa esenţială în elaborarea programului de tratament natural, se face pe baza analizelor medicale, dar şi a testării EIS (electroscanare interstiţială). Testarea prin EIS oferă informaţii privind starea funcţională a diferitelor organe şi riscurile de apariţie a unor afecţiuni imunologice, respiratorii, cardiovasculare, endocrine, genito-urinare, metabolice, digestive, neurologice, înainte ca ele să poată fi evidenţiate prin analize sanguine sau imagistice. Testarea permite şi urmărirea evoluţiei stării de sănătate şi a rezultatelor obţinute prin administrarea tratamentului complementar adecvat.
Abordarea holistică şi integrativă a pacientului şi calitatea excepţională a produselor Secom(R) (peste 250 tipuri), care conţin extracte inovatoare din plante, sunt factori esenţiali pentru obţinerea unor rezultate favorabile, atât în cazul mamei dvs., cât şi al altor bolnavi care solicită în paginile acestei prestigioase reviste, programe de tratamente naturale, pentru diferite afecţiuni.