- România va fi afectată de fluxul de refugiaţi care au invadat Europa, dar nu atât din cauza gardurilor ridicate de sloveni şi unguri, cât din cauza presiunilor exercitate de ţările occidentale, care doresc să redistribuie această povară la nivelul UE, deoarece nu mai fac faţă numărului mare de azilanţi. Până acum am fost feriţi de aceste probleme, pentru că refugiaţii, chiar dacă trec prin România, nu doresc să se stabilească la noi, ci să pătrundă în spaţiul Schengen, pentru a ajunge în ţările bogate din nordul continentului. Doar că aceste ţări, copleşite de problemele logistice şi sociale generate de refugiaţi care provin dintr-o cultură fundamental diferită de cea europeană, încearcă acum să le reducă prezenţa, prin introducerea unor controale severe la frontieră, sporirea numărului de expulzări şi înăsprirea condiţiilor pentru acordarea azilului. Concomitent, UE încearcă să securizeze frontiera dintre Grecia şi Macedonia, pentru a-i opri cât mai devreme pe refugiaţii veniţi pe mare în Grecia, dar nu este capabilă să asigure un număr suficient de militari şi de nave pentru a securiza frontiera europeană. În consecinţă, problemele ţărilor occidentale se agravează, obligând guvernele lor să caute alte modalităţi pentru a scăpa de o parte din azilanţi. Aşa ajungem la cotele de refugiaţi pe care Germania, Olanda şi ţările scandinave, pe de o parte, şi Italia, pe de altă parte, doresc să le impună celorlalţi membri ai UE, în numele solidarităţii. Disputa privind gafa Angelei Merkel, care a încurajat invazia refugiaţilor în propria ţară şi a generat probleme nebănuite, este legitimă, dar nu rezolvă nimic, pentru că, încolţită de toate forţele politice din Germania, inclusiv de propria coaliţie de guvernare, doamna Merkel va forţa impunerea unei soluţii europene, care să reducă presiunile asupra ei. Astfel, riscăm să plătim, alături de ceilalţi europeni, o suprataxă pe benzină, cum propune ministrul german de finanţe Wolfgang Schäuble, pentru a finanţa întreţinerea refugiaţilor, şi să fim obligaţi să acceptăm câteva mii de refugiaţi, fie pentru că accesul lor către spaţiul Schengen va fi blocat, fie pentru că va fi greu să rezistăm presiunilor făcute de o ţară ca Germania. Oricum, până acum nu am reuşit să-i rezistăm. Gestionarea cotelor de refugiaţi va fi o mare problemă, pentru că nu avem nici resursele financiare, nici capacitatea administrativă pentru a face faţă acestui fenomen. Întreţinerea refugiaţilor la un nivel decent va fi o povară pentru un buget care îşi menţine cu greu echilibrele dintre cheltuieli şi venituri şi nu poate finanţa în mod corespunzător nici serviciile publice elementare, cum ar fi sănătatea şi educaţia, nici investiţiile vitale în infrastructură. Apoi, refugiaţii ar trebui integraţi, pentru a evita enclavizarea lor şi manifestări de tipul celor apărute în mai multe oraşe germane, în noaptea de Anul Nou. Dar este greu de imaginat că România, cu administraţia ei atât de prost pregătită, ar putea reuşi acolo unde Germania a eşuat. În concluzie, riscul unei prezenţe dificil de controlat a refugiaţilor pe teritoriul României este real, iar iluzii în privinţa integrării lor nu ne putem face. Mai bine ar fi să ne rugăm pentru succesul negocierilor UE-Turcia, privind stoparea traficului de refugiaţi.
- Prin ambasada din România, SUA trimite semnale deschise, privind o nouă numire a d-nei Kovesi în fruntea DNA. Pe vremea comuniştilor, se spunea că acesta este un "amestec în treburile interne”. Cum comentaţi?
- Pe vremea comuniştilor, preocuparea SUA şi a statelor europene faţă de respectarea drepturilor omului, faţă de soarta dizidenţilor şi faţă lipsa de democraţie din România erau şi ele taxate drept amestec în treburile interne. V-aş întreba - retoric, desigur - dacă au făcut bine sau rău europenii care au iniţiat operaţiunea ”SOS Villages Roumains”, menită să apere satele noastre de ravagiile sistematizării lui Ceauşescu, sau guvernul american, care l-a salvat pe părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa din închisoarea în care îl aruncase regimul comunist? De ce să ne întoarcem la raţionamentul comuniştilor, sau să-l urmăm pe cel al lui Putin, care îi este identic? Doar nostalgicii erei comuniste mai gândesc în aceşti termeni. Astăzi suntem, prin propria noastră voinţă, membri ai NATO şi UE, ceea ce ne impune o serie de obligaţii, asumate de noi în momentul aderării, legate de integritatea celor care ocupă funcţii publice şi de statul de drept. Securitatea noastră nu mai este o chestiune internă, ci o problemă comună a tuturor aliaţilor noştri, care nu se pot simţi în siguranţă, atâta vreme cât un stat important, care asigură flancul estic al NATO, este minat de corupţie, deci vulnerabil şi sursă de insecuritate. Combaterea corupţiei în România nu este aşadar doar problema României, ci şi a NATO, din motive de securitate, şi a UE, din motive ce ţin de gestionarea fondurilor europene şi de prosperitatea întregului spaţiu european, printre altele. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nu este dacă Washington-ul şi Bruxelles-ul se amestecă în treburile noastre interne, atunci când încearcă să securizeze singura instituţie care luptă eficient împotriva flagelului corupţiei, ci de ce este necesară această intervenţie externă. Cu alte cuvinte, trebuie să ne întrebăm dacă putem gestiona singuri lupta anti-corupţie. Dacă suntem sinceri, răspunsul nu poate fi decât negativ: de zece ani de zile, clasa politică românească face eforturi susţinute pentru a anihila DNA, fie propunând modificări ale legislaţiei, într-un sens defavorabil procurorilor, fie încercând să treacă numirea procurorului-şef al DNA în sarcina Parlamentului, adică sub control politic, la bunul plac al celor care fac frecvent obiectul anchetelor DNA. Dacă SUA şi UE nu ar face presiuni în sens contrar, DNA şi-ar pierde curând independenţa şi resursele. Până şi actualul ministru al Justiţiei, Raluca Prună, membră a unui guvern adus la putere de un violent protest împotriva corupţiei, a sugerat că s-ar putea să nu o reinvestească pe doamna Kovesi, pentru că succesul DNA a generat nemulţumiri într-o anumită parte a societăţii. Faptul că o personalitate recunoscută pe plan european, ca doamna Kovesi, nu poate fi sigură de reinvestire, nu putea să nu-i alarmeze pe aliaţii României, mai ales că Parlamentul s-a dovedit o frână în calea anchetelor DNA, după cum observa critic şi recentul raport MCV. Aşadar, în loc să ne supărăm, în spirit ceauşist-putinian, pe aliaţii noştri din NATO şi UE, ar trebui mai degrabă să ne bucurăm că ne apără cineva de propria noastră clasă politică, de care noi încă nu reuşim să ne apărăm.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
