- România va fi afectată de fluxul de refugiați care au invadat Europa, dar nu atât din cauza gardurilor ridicate de sloveni și unguri, cât din cauza presiunilor exercitate de țările occidentale, care doresc să redistribuie această povară la nivelul UE, deoarece nu mai fac față numărului mare de azilanți. Până acum am fost feriți de aceste probleme, pentru că refugiații, chiar dacă trec prin România, nu doresc să se stabilească la noi, ci să pătrundă în spațiul Schengen, pentru a ajunge în țările bogate din nordul continentului. Doar că aceste țări, copleșite de problemele logistice și sociale generate de refugiați care provin dintr-o cultură fundamental diferită de cea europeană, încearcă acum să le reducă prezența, prin introducerea unor controale severe la frontieră, sporirea numărului de expulzări și înăsprirea condițiilor pentru acordarea azilului. Concomitent, UE încearcă să securizeze frontiera dintre Grecia și Macedonia, pentru a-i opri cât mai devreme pe refugiații veniți pe mare în Grecia, dar nu este capabilă să asigure un număr suficient de militari și de nave pentru a securiza frontiera europeană. În consecință, problemele țărilor occidentale se agravează, obligând guvernele lor să caute alte modalități pentru a scăpa de o parte din azilanți. Așa ajungem la cotele de refugiați pe care Germania, Olanda și țările scandinave, pe de o parte, și Italia, pe de altă parte, doresc să le impună celorlalți membri ai UE, în numele solidarității. Disputa privind gafa Angelei Merkel, care a încurajat invazia refugiaților în propria țară și a generat probleme nebănuite, este legitimă, dar nu rezolvă nimic, pentru că, încolțită de toate forțele politice din Germania, inclusiv de propria coaliție de guvernare, doamna Merkel va forța impunerea unei soluții europene, care să reducă presiunile asupra ei. Astfel, riscăm să plătim, alături de ceilalți europeni, o suprataxă pe benzină, cum propune ministrul german de finanțe Wolfgang Schäuble, pentru a finanța întreținerea refugiaților, și să fim obligați să acceptăm câteva mii de refugiați, fie pentru că accesul lor către spațiul Schengen va fi blocat, fie pentru că va fi greu să rezistăm presiunilor făcute de o țară ca Germania. Oricum, până acum nu am reușit să-i rezistăm. Gestionarea cotelor de refugiați va fi o mare problemă, pentru că nu avem nici resursele financiare, nici capacitatea administrativă pentru a face față acestui fenomen. Întreținerea refugiaților la un nivel decent va fi o povară pentru un buget care își menține cu greu echilibrele dintre cheltuieli și venituri și nu poate finanța în mod corespunzător nici serviciile publice elementare, cum ar fi sănătatea și educația, nici investițiile vitale în infrastructură. Apoi, refugiații ar trebui integrați, pentru a evita enclavizarea lor și manifestări de tipul celor apărute în mai multe orașe germane, în noaptea de Anul Nou. Dar este greu de imaginat că România, cu administrația ei atât de prost pregătită, ar putea reuși acolo unde Germania a eșuat. În concluzie, riscul unei prezențe dificil de controlat a refugiaților pe teritoriul României este real, iar iluzii în privința integrării lor nu ne putem face. Mai bine ar fi să ne rugăm pentru succesul negocierilor UE-Turcia, privind stoparea traficului de refugiați.
- Prin ambasada din România, SUA trimite semnale deschise, privind o nouă numire a d-nei Kovesi în fruntea DNA. Pe vremea comuniștilor, se spunea că acesta este un "amestec în treburile interne”. Cum comentați?
- Pe vremea comuniștilor, preocuparea SUA și a statelor europene față de respectarea drepturilor omului, față de soarta dizidenților și față lipsa de democrație din România erau și ele taxate drept amestec în treburile interne. V-aș întreba - retoric, desigur - dacă au făcut bine sau rău europenii care au inițiat operațiunea ”SOS Villages Roumains”, menită să apere satele noastre de ravagiile sistematizării lui Ceaușescu, sau guvernul american, care l-a salvat pe părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa din închisoarea în care îl aruncase regimul comunist? De ce să ne întoarcem la raționamentul comuniștilor, sau să-l urmăm pe cel al lui Putin, care îi este identic? Doar nostalgicii erei comuniste mai gândesc în acești termeni. Astăzi suntem, prin propria noastră voință, membri ai NATO și UE, ceea ce ne impune o serie de obligații, asumate de noi în momentul aderării, legate de integritatea celor care ocupă funcții publice și de statul de drept. Securitatea noastră nu mai este o chestiune internă, ci o problemă comună a tuturor aliaților noștri, care nu se pot simți în siguranță, atâta vreme cât un stat important, care asigură flancul estic al NATO, este minat de corupție, deci vulnerabil și sursă de insecuritate. Combaterea corupției în România nu este așadar doar problema României, ci și a NATO, din motive de securitate, și a UE, din motive ce țin de gestionarea fondurilor europene și de prosperitatea întregului spațiu european, printre altele. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nu este dacă Washington-ul și Bruxelles-ul se amestecă în treburile noastre interne, atunci când încearcă să securizeze singura instituție care luptă eficient împotriva flagelului corupției, ci de ce este necesară această intervenție externă. Cu alte cuvinte, trebuie să ne întrebăm dacă putem gestiona singuri lupta anti-corupție. Dacă suntem sinceri, răspunsul nu poate fi decât negativ: de zece ani de zile, clasa politică românească face eforturi susținute pentru a anihila DNA, fie propunând modificări ale legislației, într-un sens defavorabil procurorilor, fie încercând să treacă numirea procurorului-șef al DNA în sarcina Parlamentului, adică sub control politic, la bunul plac al celor care fac frecvent obiectul anchetelor DNA. Dacă SUA și UE nu ar face presiuni în sens contrar, DNA și-ar pierde curând independența și resursele. Până și actualul ministru al Justiției, Raluca Prună, membră a unui guvern adus la putere de un violent protest împotriva corupției, a sugerat că s-ar putea să nu o reinvestească pe doamna Kovesi, pentru că succesul DNA a generat nemulțumiri într-o anumită parte a societății. Faptul că o personalitate recunoscută pe plan european, ca doamna Kovesi, nu poate fi sigură de reinvestire, nu putea să nu-i alarmeze pe aliații României, mai ales că Parlamentul s-a dovedit o frână în calea anchetelor DNA, după cum observa critic și recentul raport MCV. Așadar, în loc să ne supărăm, în spirit ceaușist-putinian, pe aliații noștri din NATO și UE, ar trebui mai degrabă să ne bucurăm că ne apără cineva de propria noastră clasă politică, de care noi încă nu reușim să ne apărăm.