Eu am luat o dată, şi vă mărturisesc că am fost uimit de gustul lor, care îmi aducea vag aminte de praful de cretă pe care-l mâncam în copilărie, prostindu-ne, amestecat cu un uşor iz de algocalmin. Toată această cavalcadă minerală, într-un produs etichetat ca organic, m-a consternat. Cum de industria alimentară, care a ajuns, cred, să o depăşească pe cea chimică în ingeniozitatea fabricării de înlocuitori, nu a găsit până acum cocteilul potrivit de E-uri care să simuleze gustul brânzei adevărate, făcută din lapte de oaie crescută în munţi? E limpede că anumite alimente sunt, din fericire, imposibil de contrafăcut. De atunci, ca un păţit ce sunt, nu-mi mai iau brânză decât de la sibieni sau de la ciobanii mei din Săcele. Da, sunt dintr-un sat de mocani şi am crescut cu brânză şi lapte netrecute prin retortele chimiei alimentare. Sunt, aşadar, educat gastronomic în stil tradiţional.
Mă înţelegeţi, acum, dacă vă spun ce spaimă am tras, când am aflat că isteţii de parlamentari au dat o lege prin care ciobanii rămân cu oile, dar nu vor avea voie să le pască decât vara (iarna, să le teleporteze pe lună, la păscut de piatră seacă?) şi, în plus, bomboana de pe colivă, li se iau câinii! Frate, rămân fără brânză adevărată, mi-am zis, imaginându-mi cum voi mesteca la praf de cretă condimentat cu algocalmin. Noroc că ciobanii, oameni dintr-o bucată, au venit la Bucureşti şi au întors Parlamentul cu susu-n jos (mărturisesc spăşit că m-aş fi bucurat să le dea "aleşilor" şi câteva scatoalce) şi apoi s-au dus la treaba lor, ameninţând că se vor întoarce dacă legislativul îşi ia iarăşi nasul la purtare. Bun! 1-0 pentru ciobani. Deocamdată...
Meciul însă va continua cu prelungiri, pentru că sunt câteva ONG-uri "deştepte", care susţin sus şi tare că turmele de oi periclitează grav biodiversitatea. Aşa că musai trebuie să le limităm. De mirare aceste semnale de alarmă, în condiţiile în care, din 1989 şi până acum, numărul de mioare care pasc pe pajiştile patriei noastre aproape că s-a înjumătăţit. În ultimii ani ai comunismului, aveam 16 milioane de oi, acum am rămas cu 9,3 milioane, adică tot atât cât aveam în 1920! Tranziţia ne-a dat înapoi cu aproape o sută de ani!
Eu, unul, să mă baţi, şi nu înţeleg cum de biodiversitatea noastră era bine sănătoasă în 1989, iar acum, când oile au dispărut, mâncate de ciuma tranziţiei, brusc, sunt în pericol toate sălbăticiunile. Noroc cu ONG-urile astea şi cu aprigii vânători, că mai păzesc urşii, lupii şi căprioarele ţării, că altfel le-ar mânca pe toate dulăii ciobanilor! Mai rar asemenea alianţe!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
