ACHIM IRIMESCU, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - "Ţăranii noştri trebuie să-înţeleagă un lucru simplu: dacă nu te asociezi, n-ai nici o şansă în agricultură"

Potrivit dicţionarelor, tehnocraţia este sistemul de guvernare controlat de experţi tehnici, ca al­ternativă la cel în care conducerea o au fac­to­rii politici. Adepţii tehnocraţiei se numesc, desigur, teh­nocraţi. Tehnocraţi se numesc şi membrii guvernului actual al României, veniţi la putere în circumstanţele cunoscute, pe termen scurt şi cu mandat limitat. Cu toate acestea, guvernul tehnocrat actual este văzut ca o salvare pentru România, ca o vindecare, fie şi tempo­rară, de boala lungă a politicii dâmboviţene. Încrederea în premierul Dacian Cioloş este de peste 50%, din start, înainte de a fi bine cunoscut de masa de alegători. "For­mula AS" nu ascunde faptul că "ţine partea" acestui gu­vern, că-şi doreşte enorm ca el să reuşească, să pună ţa­ra pe direcţia normalităţii şi a bunăstării. De aceea, ne-am adresat unui fiu de ţărani din Vaideeni, Vâlcea, ajuns, prin propriile-i eforturi, în ranguri înalte la Bruxelles şi, de ceva timp, ministrul agriculturii la Bucu­reşti: d-l Achim Irimescu. Este ministru spe­cia­list, doctor în economie agrară, fost secretar de stat la Mi­nisterul Agriculturii, reprezentant al României în Co­mitetul Special Agricol al UE. Pentru merite deo­sebite în negocierile de aderare a României la UE, Iri­mescu a fost decorat cu Ordinul Naţional "Meritul Agri­col" în grad de ofiţer şi cu Ordinul Naţional "Me­ri­tul Diplomatic" în grad de ofiţer.

"Îmi place enorm ceea ce fac. Şi sunt atâtea de făcut!"

- Mă aşteptam ca, într-o zi, să deveniţi ministrul Agri­culturii... Şi ziua aceea a venit: aţi părăsit Bru­xelles-ul şi vă găsim în guvernul Cioloş. De ce, totuşi, aţi părăsit o "scenă" ordonată, unde totul funcţio­nează ca ceasul, ca să intraţi sub jugul... făcutelor şi nefăcutelor de la Bucureşti?

- Eu, sincer, nu mă aşteptam să ajung ministru... De­sigur, mă onorează această funcţie, dar nu pot ignora că mă obligă foarte mult. Sunt atâtea de făcut... Din pă­cate, din 1990 până acum, noi am uitat să facem multe pentru agricultori, de la consultanţă la cadastru... Sunt "n" lucruri pe care nu le-am pus la punct şi au ajuns, ia­tă, la scadenţă. În cei 25 de ani, am avut prea mulţi mi­niştri, iar unii dintre ei n-au avut capacitate mana­ge­ria­lă. Dacă, totuşi, am lăsat un mod de viaţă ordonat, cu prin­cipii şi reguli clare, cu dis­ciplină ca la armată, în­trucât aşa-i în diplomaţie, este şi pentru că Dacian Cio­loş ne-a dat exemplul său. Sunt câţiva colegi în acest guvern care, împreună cu mine, l-am urmat pe cel care, în momente de cumpănă pentru ţară, a acceptat să fie prim ministru, renunţând la statu­tul, salariul şi como­dităţile de la UE.

"Achime, la voi semnează douăzeci şi nu răspunde niciunul"

- Este ora 19 când vorbim... Încă aveţi o întâlnire şi o şedinţă în faţă... Zilnic munciţi atât de mult?

- Muncesc, desigur, mult mai mult decât la Bru­xelles, dar îmi place enorm ceea ce fac. Şi sunt atâtea de făcut! Cea mai gravă este lipsa de calitate ma­na­ge­rială în administraţia românească, capabilă să mo­bi­lizeze experţii existenţi. Ne confruntăm cu o mul­ţime de proceduri făcute complicat, care pun cetăţenii pe dru­muri..., cu munţi de hârtii, cu o birocraţie sufocantă, îi trimitem pe oameni la plimbare pentru orice virgulă... Nu pot să fiu de acord cu asta! Am avut, drept cola­borator, un expert la Comisia Europeană. L-am rugat să vină, din când în când, şi aici... Vă daţi seama, vine din prietenie, nu pentru bani, pentru că eu nu-i pot oferi 14-15 mii de euro pe lună, cât primeşte la CE. Văzând teancurile de dosare care aşteaptă zece semnături şi neapărat o ştampilă, s-a crucit. "Achime", a zis, "mă uit că la voi semnează douăzeci şi nu răspunde niciu­nul, pe când la Bruxelles, semnează doi, dar răspund cu capul". În administraţia noastră şi la APIA au fost greşeli. Cine a fost penalizat? Ţăranul, fermierul, nu funcţionarii. Nu mi se pare normal...

- Mai mult decât preocuparea pentru producţiile agricole, care au importanţa lor în societate, "For­mu­la AS" este preocupată, încă de la apariţia ei, de soar­ta ţăranilor şi satelor care dispar. Conduceţi un minister al salvării mediului rural. Daţi-ne curaj, spuneţi-ne că se mai poate opri ceva de la dispariţie, că ministerul veghează la salvarea sa­tului...

- Este o realitate dispariţia satelor, în multe zone din ţară... Sunt şi excepţii... În Moldova încă se nasc mulţi copii la ţară, o parte din tineret rămâne în sat, mulţi orăşeni "temporari" se retrag la pensie în co­mu­nele din care au plecat cândva. Dacă vorbim de ca­zurile, tot mai frecvente, de sate părăsite, nu putem ocoli o discuţie des­­pre agricultură - în fond, îndelet­ni­cirea care l-a cre­at pe ţăran şi, mai de­parte, care a dat naş­tere iden­ti­tăţii ro­mâneşti. În man­datul său de co­misar european pentru agricultură, prim-ministrul Da­cian Cioloş a contribuit substanţial la sal­varea agri­cul­turii de sub­zistenţă şi se­mi­subzistenţă, din satele ro­mâ­neşti, la atra­gerea tine­ri­lor în mediul rural, la dezvol­tarea infra­struc­turii: apă cu­rentă, canali­zare, mica indus­trie alimentară, turism ru­ral etc. Astăzi, nu ne ră­mâ­ne decât să aplicăm tot ce în­seamnă scheme şi mă­suri de susţinere a micului pro­du­cător. Suntem obligaţi să în­tă­rim tot ce înseamnă aso­­ciere ţărănească, atât pen­tru pro­ducţie, cât şi pentru vân­zare în super­mar­keturi sau la export. Ţăranii noştri trebuie să în­ţeleagă un lucru simplu: te asociezi, eşti băgat în seamă şi poţi vin­de ceea ce produci în plus, da­că nu te aso­ciezi, n-ai nici o şansă în agricultură. Poţi să ai cea mai bună producţie din lume, din vârf de mun­te, dar dacă nu te asociezi cu vecinul, nu ajungi la nici un rezultat. Eventual, te laşi pă­gubaş şi pleci la oraş sau în Spania. Asta-i reţeta si­gu­ră a morţii satului tradiţio­nal. Forma asociativă mo­der­nă a ridicat satele Occi­den­tului, mai ales în sud, aco­lo unde ele mai există. Cu alte cuvinte, deplângem dis­pa­­riţia satului tradiţional, dar salvarea lui nu se face prin magie, prin cuvânt, ci prin agricultură simplă, even­­tual ecologică, printr-un program naţional care să pună în mişcare viaţa culturală, creditul agricol, for­mele aso­cia­tive în mica industrie locală, în atelierele meş­teşugăreşti.

"«Tancurile sovietice» de la Bruxelles trebuie puse în dezbatere publică, cu plusurile şi cu minusurile lor"

- S-a spus că integrarea în UE a dat o lovitură mor­tală ţăranului, deoarece complexul industrial-agrar din Europa a venit peste noi ca tancurile so­vietice. Avem, deci, ultima civilizaţie ţărănească din Eu­ropa; cum am putea s-o protejăm?

- Am spus mai sus: prin mica agricultură, prin pro­gra­mele europene, dar şi prin programe locale şi na­ţio­nale, deoarece occidentalii nu ne pot învăţa ce să fa­cem; ei n-au pierdut, dacă au pierdut, un tezaur de o atât de mare anvergură, cum e civilizaţia rurală ro­mâ­nească. Pe cei care critică "invazia" europeană nu-i con­trazic, dar le răspund cu o serie de cifre, care vor­besc de la sine şi care sunt răspunsul meu la întrebarea dv. Iată: în perioada 2007-2013, în economia rurală din România s-au investit aproape 6 miliarde de euro! Aproape 13.000 de tineri s-au întors în sat şi au devenit fermieri. Lor li s-au plătit 301 milioane de euro pentru instalare! În acelaşi timp, 610 abatoare, fabrici de lac­tate, de magiunuri, de prelucrare a fructelor de pădure etc. au fost construite în sate cu bani europeni. Dintre ţă­ranii care-şi vând o parte din producţie, adică dintre fermele de semi-subzistenţă, 54.000 au primit sprijin nerambursabil în valoare de 325 milioane de euro. În fine, pentru perioada următoare, 2014-2020, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) va dispune de 8,13 miliarde de euro (plus 1,34 miliarde de la guvern) destinaţi satelor româneşti (apă curentă, ca­nalizare, staţii de epurare, cămine cul­tu­rale, case me­moriale etc.). Întrebarea este: con­servăm satul aşa cum a fost, cu apă de la fântână, WC în curte şi celelalte acareturi străvechi, ori apelăm la modernizare şi facem traiul mai comod şi mai atrăgător pentru tinerii ţărani? Nu e specialitatea mea să răspund la această întrebare, dar trebuie să ne-o punem. "Tancurile sovietice" de la Bruxelles trebuie puse în dezbatere publică, cu plu­su­rile şi cu minusurile lor.

- Termenul guvernului Cioloş este de un an. Ce pu­teţi face până la anul pe vremea asta?

- Se pot face multe. Primul salt trebuie să includă atragerea integrală a banilor alocaţi de la UE. Mă doare sufletul că trebuie să dăm înapoi, până la sfârşitul anului, 800 de milioane de euro, la capitolul dezvoltare rurală. Al doilea pas este implementarea creditului agri­col, uşurarea hăţişului birocratic şi încurajarea băncilor, ca să dea credite cu mai puţină garanţie şi hârţogăraie. Îmi spunea cineva că, pentru a obţine un credit de două milioane de lei, a fost forţat de o bancă să depună două milioane de euro garanţie! E absurd. Trebuie să găsesc soluţii şi voi găsi! Am găsit de fapt: crearea unui fond de creditare pentru proiecte. Îl voi face funcţional. Da­că-l urnesc pe ăsta, m-am asigurat. Pe urmă, voi încerca să scad comisionul de garantare, de 3,8%, care e prea mare pentru ţărani. Îl voi scădea! Voi avea astfel finan­ţarea asigurată pentru investiţii agricole de tot felul, in­clusiv în fermele mici, în gospodăriile ţărăneşti. Sigur, mai e ceva obligatoriu, ca lucrurile să meargă mai de­parte şi după terminarea mandatului meu: să mă asigur că procedurile de accesare sunt facile şi oricine are bună credinţă şi vrea să dezvolte un proiect o poate face foarte uşor.

"Satul are nevoie de educaţie. Fără carte, ţăranul dispare"

- Cum vedeţi satul românesc după terminarea sesiunii de accesare de fonduri europene 2014-2020?

- În primul rând, văd apă curentă în toate comunele. Ideal ar fi să terminăm şi canalizarea, dar acest lucru presupune staţii de epurare - investiţii prea costisitoare pentru o ţară întreagă. Dar se pot face cât mai multe, cât vor ajunge banii. Sper să avem drumuri mai bune şi autostrăzi, măcar pe direcţiile majore. Văd noi şi noi pensiuni rurale, construite cu gust, cu specific zonal, unde turistul să fie servit cu produse tradiţionale, să plătească un preţ corect, care să-i permită ţăranului meu să trăiască decent, fără să stea cu mâna întinsă. Nu pot încheia această idee, fără a preciza: satul are nevoie de educaţie. Tot mai mulţi copii abandonează şcoala, or, fără educaţie, nu văd nici o dezvoltare, dimpotrivă: fără carte, ţăranul dispare, deoarece suntem în mileniul III. Şi, desigur, nu văd dezvoltare fără dispensare medicale decente. Asta-i viziunea mea pentru satul românesc.

- Aţi fost cel dintâi demnitar guvernamental care a promis că rezolvă problemele ciobanilor, zilele tre­cu­te, cu ocazia "asaltului" asupra palatului par­la­men­tului. Cum comentaţi evenimentele acum, la rece?

- Legea vânătorii datează din 2006. Vara trecută a fost reluată. Ceea ce am citit în această lege sunt lucruri cu mari semne de întrebare. De exemplu, se spune că proprietarii de terenuri trebuie să-şi pună terenurile la dispoziţia vânătorilor cu autorizaţie. Ce înseamnă "autorizaţie"? Autorizaţie de vânător? Pot să intre pe te­renul meu, să împuşte orice, câinii sau oile? Şi tu să n-ai nici o putere în faţa lor?! Unde-i dreptul proprie­tă­ţii? Chiar aşa de simplu se încalcă articolul 44 din Cons­tituţia României? Nu se poate! În SUA sau Ca­na­da, dacă intri pe un teren privat, te împuşcă. Cu nu­mă­rul de câini este altă discuţie. Nu ştiu dacă acum era im­portant pentru ţară să numărăm câinii ciobanilor... Să nu uităm că România are jumătate din populaţia eu­ropeană de lupi şi urşi, oamenii ăştia au nevoie de un spri­jin... Desigur, se pune problema trecerii turmelor pes­te culturi. Oile distrug, deci e vorba de un echilibru foar­te fragil. Nu vreau să omor nici crescătorii de ovi­ne, dar nici producătorul agricol. Ca minister am rolul ăs­ta, să ţin echilibrul. Pentru asta avem nevoie de timp, ca să punem la punct o lege ca lumea, să discutăm cu toa­­te părţile, să stăm la masă şi să vedem ce-i corect şi ce nu.

- În context, ne punem întrebarea: ce facem cu trans­humanţa?

- Transhumanţa, din păcate, e o mare problemă... Noi n-am prins programul european, de 7 euro pe cap de oaie care face transhumanţă. Neavând stimulentul ăsta, mulţi ciobani s-au stabilit la câmpie şi nu mai urcă pe munte. Munţii s-au golit de ovine, au rămas turmele de vaci care acţionează altfel asupra vegetaţiei alpine. Avem un dezechilibru grav în fauna montană, din ca­u­za lipsei îngrăşământului ovin. Domnul Radu Rey, pre­şe­dintele Forumului Montan din România, are dreptate, munţii sunt mai ameninţaţi ca niciodată. Avem în plan să facem o lege care să-i ajute, să-i sti­muleze pe cio­bani să reia transhumanţa, să pună în va­loare agri­cul­tura montană şi să ducem oile din nou în munţi.