Organizaţia FAO estimează că, din 100 de specii de culturi care asigură 90% din hrana globală, 71 depind de polenizarea făcută de albine, iar aproximativ 4000 de legume există numai datorită polenizării. Declinul albinelor în Europa şi în lume devine deja un coşmar: odată cu ele, ar putea dispărea şi omenirea. Încă mai putem face ceva, cred ecologiştii. Organizaţii ale societăţii civile încearcă să intervină pe lângă guverne, întocmesc rapoarte şi fac publice situaţii tragice. Greenpeace, spre exemplu, într-un studiu amplu privind situaţia din UE, a cerut eliminarea principalei cauze a uciderii albinelor: pesticidele. O astfel de măsură ar reprezenta un prim pas crucial şi eficient pentru protejarea sănătăţii populaţiilor de albine şi pentru a le salva abilitatea de a poleniza, aspect vital pentru ecosistem şi producţia de hrană. Celebra organizaţie scoate în relief, în primul rând, rolul nefast al neonicotinoidelor, dovedite un ucigaş în masă de albine. Sensibilă la glasul societăţii civile, Comisia Europeană a instituit un moratoriu pe trei ani, interzicând, de probă, folosirea acestora. Din păcate, Bucureştiul a dorit, şi de această dată, să facă o figură aparte, notificând Bruxelles-ul că îşi asumă o "derogare". Presat de latifundiari şi corporaţiile din industria chimică, ministerul agriculturii a permis folosirea în continuare a acestor chimicale, în ciuda demersurilor europene de interzicere temporară. De câte ori, la Bruxelles, eliminarea pesticidelor s-a supus la vot, România a votat împotrivă. Recent, în curtea ministerului, a avut loc o demonstraţie organizată de ROMAPIS, Federaţia asociaţiilor apicole din România. Revoltaţi că le mor albinele în masă, apicultorii au venit să ceară ministerului să se conformeze directivelor UE. În acest context, Mircea Ciocan, preşedintele federaţiei, ne-a acordat un interviu.
"Ministerul agriculturii încalcă sistematic directivele C.E., privind interzicerea pesticidelor de ultimă oră"
- În ce scop aţi organizat acţiunea de protest din faţa ministerului? De ce aţi ajuns la această formă de luptă publică, ce "pahar" s-a umplut?
- Formularea mi se pare foarte potrivită. Într-adevăr, pentru noi, apicultorii, s-a umplut paharul răbdării în acest an. Povestea este mai lungă şi practic a început în toamna anului 2013, când federaţia noastră a fost invitată să participe la o întâlnire a reprezentanţilor mai multor organizaţii ale fermierilor din România. Atunci am aflat de intenţia ministerului agriculturii (MADR) de a notifica Comisia Europeană, cu privire la hotărârea României de a autoriza folosirea pesticidelor din grupa neonicotinoidelor, interzise pentru tratarea seminţelor de floarea-soarelui, rapiţă şi porumb, printr-un regulament european din anul 2013. Spre deosebire de d-l Fetea, reprezentantul Asociaţiei Crescătorilor de Albine, care a avut o atitudine ambiguă, noi ne-am opus vehement acestei idei care se afla în totală contradicţie cu interesele celor pe care îi reprezentam la acea întâlnire. De atunci, pe noi nu ne-a mai chemat nimeni să ne ceară părerea. Bineînţeles, MADR şi-a dus la îndeplinire planul, emiţând, în ultimii doi ani, în patru rânduri, derogări de la regulamentul european. Parcă nu ne venea să credem că aşa ceva era posibil. După cea de-a doua derogare, am luat hotărârea să facem ceva care să atragă atenţia autorităţilor, dar şi a opiniei publice, asupra greşelii care se face, pentru că nu degeaba hotărâse Comisia Europeană interzicerea acestor otrăvuri în agricultură. Şi în acest an, MADR a acordat de două ori autorizaţii temporare pentru produse având neonicotinoide ca substanţe active, fără să fim consultaţi, totul petrecându-se în secret. Atunci ne-am zis că într-adevăr s-a umplut paharul, mai ales că în vara acestui an s-au înregistrat pierderi masive de albine şi, practic, a fost compromisă recolta de miere de floarea-soarelui la foarte mulţi dintre apicultorii noştri. Evident că nu ne face nici o plăcere că am ajuns încă o dată în situaţia ieşirii în stradă, pentru a ne apăra drepturile, dar şi pentru a trage un semnal de alarmă pentru opinia publică. Ministerul ar trebui să ştie că urmările deciziilor sale afectează, în mod direct sau indirect, întreaga societate românească.
- De ce vrea ministerul neonicotinoide şi ce sunt acestea?
- Neonicotinoidele sunt o clasă de pesticide de ultimă generaţie. Ministerul şi marii fermieri le vor pentru că sunt deosebit de eficiente, dar de 7.000 de ori mai toxice decât DDT-ul. Ele au fost inventate prin anii '90, fiind considerate, la acea dată, nedăunătoare, în nici un fel, albinelor şi altor polenizatori. Un neonicotinoid, imidaclopridul, este insecticidul cel mai folosit pe plan mondial la ora actuală. Clotianidin şi tiametoxam sunt alte două dintre cele mai utilizate neonicotinoide. La fel ca şi în cazul DDT-ului care, la apariţie, a fost privit în agricultură ca o mare binefacere, dar ulterior s-a dovedit atât de periculos pentru mediu şi sănătatea umană, încât în cele din urmă a fost interzis, şi în privinţa neonicotinoidelor ("alintate" uneori şi cu denumirea mai scurtă de neonice) au apărut suspiciuni, mai întâi spre sfârşitul anilor 90, în Franţa. Acolo, apicultorii au observat că stupii aşezaţi în lanurile de floarea soarelui provenită din sămânţă tratată se depopulau, aveau mult mai puţine albine la plecarea din lan, decât la sosire. Practic, sărmanele insecte nu-şi mai găseau stupii! Efectul este pervers, mai greu de sesizat, dar cu atât mai grav. Albinele nu mor instantaneu, ca la alte pesticide puternice, ci îşi pierd memoria şi capacitatea de a se orienta, nu se mai pot întoarce la stup şi mor în câmp. Alte efecte studiate atent, de atunci, şi confirmate de oamenii de ştiinţă, sunt: reducerea capacităţii albinei de învăţare, reducerea capacităţii de comunicare în cadrul coloniei, reducerea capacităţii de a îngriji puietul, slăbirea sistemului imunitar.
"Seva plantelor tratate cu insecticide neonice duce la moartea aproape instantanee a albinelor"
- Înspăimântător! Cum acţionează, practic, aceste otrăvuri?
- Efectul toxic al neonicotinoidelor asupra albinelor este rezultatul expunerii acestora la polenul şi nectarul contaminat, precum şi la praful ridicat la însămânţarea cu sămânţă tratată. O altă cale de intoxicare este expunerea albinei la gutaţia plantelor rezultate din sămânţă tratată, gutaţia însemnând apariţia micilor picături de "sudoare" de pe frunzele plantelor, în dimineţile de vară, pe care albinele obişnuiesc să le consume ca sursă de apă. Această exudaţie, provenită din seva plantei, duce la moartea aproape instantanee a nevinovatelor insecte. Pe de altă parte, neonicotinoidele rezistă în mediul înconjurător un timp foarte îndelungat. În sol, perioada de înjumătăţire a clotianidinului este între 168 şi 6900 de zile, în funcţie de structura solului. Şi imidaclopridul se regăseşte, până la 2 ani, chiar şi în polenul şi nectarul florilor din culturile netratate, care urmează celor tratate. Folosirea lor în combinaţie cu alte pesticide, mai ales cu fungicidele, are un efect sinergic, toxicitatea crescând dramatic şi favorizând apariţia unei game largi de patologii la albine, incluzând boli bacteriene, virale şi fungice.
- Numai albinele sunt afectate de aceste chimicale?
- Neonicotinoidele afectează şi alte populaţii de insecte polenizatoare, ca bondarii sau albinele solitare, dar sunt deosebit de toxice şi pentru insectele de pradă (răţişoarele porumbului, puricii de pământ, viespea rapiţei etc.), care se hrănesc cu dăunătorii împotriva cărora acţionează insecticidul, producându-se un grav dezechilibru ecologic prin ruperea unor lanţuri trofice. Toate aceste fenomene au fost obiectul a sute de studii de cercetare ştiinţifică, care nu pot fi ignorate când se iau decizii de genul celor cărora noi ne opunem. De altfel, reglementările UE în vigoare la această dată, adoptate în 2013 (cu opoziţia României care nici atunci nu a ţinut cont de poziţia exprimată de noi), s-au bazat pe recomandările EFSA (Agenţia Europeană pentru Siguranţă Alimentară), organism ştiinţific consultativ oficial al Comisiei Europene.
"În 2014, primul an fără neonice în Franţa, producţia medie la hectar a crescut cu 13% faţă de anul anterior"
- La mijloc nu poate fi decât corupţia şi aroganţa dâmboviţeană. Ştiu ei mai bine ce e de făcut, domnii birocraţi din MADR... Cum e văzut acest minister de instanţele europene?
- Credeţi că Bruxelles-ul nu înţelege ce se întâmplă la noi? Interesele corporatiste domină lumea, dar în societăţile stabile există un prag peste care nu se trece. Dacă ne uităm mai atent la acţiunile şi intenţiile MADR, vom observa că nu numai în privinţa neonicelor, poziţia României se îndepărtează de cea a Europei civilizate. Vă dau ca exemplu opinia exprimată public de un reprezentant al acestui minister, în privinţa aplicării în România a ceea ce este cunoscut în UE drept "pachetul de înverzire". Prin acest pachet se impune fermierilor apelarea obligatorie la trei tipuri de practici benefice pentru sănătatea mediului şi a oamenilor: 1. diversificarea şi rotaţia culturilor agricole, 2. menţinerea păşunilor permanente existente şi 3. prezenţa unei zone de interes ecologic (copaci sau pomi izolaţi, arbuşti umbroşi, o pădurice etc.) pe suprafaţa agricolă ce depăşeşte anumite dimensiuni. Domnul secretar de stat George Turtoi, în loc să fie preocupat de punerea imediată în aplicare a respectivului "pachet", a ales să-i liniştească pe fermierii care nu se conformaseră, declarând că nerespectarea pachetului de înverzire în anul 2015 nu atrage sancţiuni, fiind obligatoriu abia peste doi ani! Nimic mai neadevărat, pachetul de înverzire trebuia aplicat încă din 2015! Nici în privinţa OMG-urilor nu cred că România se află în fruntea listei celor care se opun restricţiilor în această privinţă. Pe latifundiarii de la noi îi încântă ideea lipsei oricărei restricţii la asemenea soluţii agricole, iar ministerul se pare că se află în armonie cu ei. În ce priveşte neonicele, poziţia autorităţilor române este clar determinată de presiunea celor care le utilizează. Ce îi mână pe aceştia din urmă în luptă pare ceva mai neclar. În ultimii doi ani, declaraţii care mai de care mai sforăitoare ale liderilor marilor organizaţii ale fermierilor preziceau scăderi catastrofale ale producţiei agricole, dacă nu se mai folosesc aceste tratamente fitosanitare. Dacă este să ne uităm însă la ce s-a întâmplat în restul Europei după ce s-au interzis neonicotinoidele, acest scenariu nu pare să se confirme în nici un fel. În 2014, primul an fără neonice în Franţa, producţia medie la hectar a crescut cu 13% faţă de anul anterior (cu neonice), în timp ce în România, anul 2014, cu neonice, a adus o creştere de productivitate mai mică, de numai 7% faţă de anul anterior. Similar, la rapiţă, productivitatea a fost mai mică în România, în 2014, faţă de media europeană. Atunci, care este avantajul folosirii acestor pesticide, pentru care cei ce conduc formele asociative ale fermierilor fac atâtea eforturi? Aritmetica elementară contrazice scenariul conform căruia, fără neonice, producţia României ar scădea cu 40, 60 sau chiar 80%, aşa cum sunt speriaţi fermierii de către unii dintre liderii lor. De unde această disperare a celor care au un cuvânt de spus în agricultură, de a nu se întrerupe nici măcar cu un an folosirea neonicotinoidelor, ca în restul Europei?
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
