Trăind într-o societate în care munca este privită mai degrabă ca o constrângere sau ca un rău necesar, foarte mulţi dintre noi au tendinţa de a nu preţui decât rezultatele ei - banii şi mijloacele de trai, statutul social, relaţiile etc. - prea puţină importanţă fiind acordată muncii ca... plăcere, ca mijloc de exprimare a fiinţei noastre profunde. În ultimele decenii, cercetătorii au observat câteva corelaţii uluitoare între muncă şi sănătate, între activitatea de zi cu zi şi gradul de fericire al oamenilor. Iată câteva dintre ele:
* După pensionare, oamenii, mai ales bărbaţii, sunt de aproape două ori mai susceptibili la infarct şi la accident vascular faţă de persoanele de aceeaşi vârstă, dar care au, încă, o formă de activitate productivă.
* Bolnavii psihic care reuşesc să muncească, fie şi numai 1-2 ore pe zi, au mult mai multe şanse de recuperare, au nevoie de doze de medicamente mai mici şi sunt mai puţin predispuşi la episoade violente, antisociale etc.
* Creierul se degradează de trei ori mai încet la persoanele care muncesc până la vârste înaintate sau foarte înaintate. Astfel, munca zilnică, mai ales cea manuală, alternată cu cea intelectuală, sunt printre cele mai puternice mijloace de prevenţie a Alzheimerului, a demenţei vasculare şi a maladiei Parkinson etc.
* Şomerii, chiar cei care au mijloace de trai suficiente, sunt de câteva ori mai predispuşi la depresie, atacuri de panică, divorţuri şi probleme relaţionale decât cei care au un loc de muncă. Mai mult, la scurtă vreme după ce îşi găsesc un serviciu, problemele lor emoţionale şi relaţionale se vindecă treptat, de la sine.
* Dependenţii de droguri sau alcool supuşi la o cură de dezintoxicare au cele mai mari şanse de reuşită pentru a scăpa de viciul lor, dacă îşi găsesc un loc de muncă stabil, care să le dea sentimentul utilităţii, al valorii lor.
O terapie revoluţionară
Psihologia modernă nu consideră munca drept condiţia suficientă pentru a fi sănătoşi sau echilibraţi ca oameni, dar fără o muncă efectuată zilnic, sănătatea, inclusiv cea emoţională, este pusă în mare pericol, afirmă specialiştii. În schimb, găsirea unor activităţi constructive, pe care să le efectuăm cu drag şi constant, şi care să aibă o finalitate clară, ne poate vindeca de sute de boli fizice, de tulburări emoţionale sau relaţionale. De ce? Pentru că, se pare, suntem programaţi genetic să muncim cu plăcere, să ne bucurăm de simplul act de a fi utili, de a dărui ceva prin ceea ce facem. Dar să vedem, în continuare, câteva aplicaţii practice ale ergoterapiei în medicină:
Interacţiunea dintre muncă şi creier
Mai ales pentru persoanele de vârsta a II-a şi a III-a, munca este cel mai bun mijloc de a păstra nealterate capacităţile cerebrale. Iar cea mai eficientă este munca diversificată, în domenii cât mai variate, pentru a antrena diferite zone din creier. Este adevărat, însă, că munca neînsoţită de intervale clare de odihnă şi relaxare poate deveni cu adevărat nocivă pentru creier. Aşa-numita muncă încrâncenată, fără somn suficient, fără vacanţe, fără timp pentru relaţionare va atrofia zonele din creier care ţin de manifestarea afectivităţii, de empatie, de umor, adică exact calităţile care ne ajută să fim... oameni. Dar absenţa muncii este, totuşi, mai dăunătoare decât lipsa relaxării, amintită mai sus. De exemplu, persoanele care ies la pensie tind să-şi piardă, în următorii cinci ani, procente cuprinse între 15 şi 50% (!) din capacitatea de memorare, de atenţie, sinteză, deducţie etc. Iar acest lucru nu se datorează neapărat vârstei. La oamenii care îşi continuă activităţile până la vârste foarte înaintate aceste pierderi de performanţă cognitivă sunt incomparabil mai reduse. Aşadar, dacă vreţi să vă păstraţi tinereţea creierului, să vă bucuraţi de pensie şi să aveţi o bătrâneţe demnă şi fericită, pur şi simplu faceţi o muncă care să vă placă!
Cercetătorii au observat cu uimire că, pe ansamblu, munca are efecte asupra sănătăţii fizice mai puternice decât sportul, alimentaţia sănătoasă sau administrarea mineralelor şi vitaminelor. Dar, pentru a obţine acest efect, munca fizică trebuie alternată cu cea intelectuală, şi invers. De exemplu, un programator care stă 10 ore pe zi la calculator trebuie să lucreze în grădină, să-şi facă singur curăţenia în casă şi, nu în ultimul rând, să facă voluntariat (la îngrijirea copiilor ori bătrânilor, la plantarea copacilor sau la curăţarea naturii). La polul opus, un agricultor trebuie să consacre timp calculelor matematice simple (cum ar fi cheltuielile lunare), învăţării unor aptitudini folositoare, cum ar fi lucrul cu computerul, înţelegerea unor texte de lege sau funcţionarea unor dispozitive tehnice. Acest mix de muncă intelectuală şi fizică asigură echilibrul sistemului nervos şi endocrin, încetineşte procesele de îmbătrânire ale ţesuturilor, păstrează funcţionalitatea articulaţiilor, tonusul muscular etc.
Copiii şi munca
Tendinţa, intensificată în ultimele decenii, de a ignora nevoia copiilor de a munci, sau chiar de a-i feri, deliberat, de orice efort fizic, este una din cele mai mari greşeli în educaţie. Absenţa muncii, a responsabilităţii, dar şi a satisfacţiei care decurge din aceasta, are consecinţe dramatice asupra echilibrului emoţional şi relaţional al viitorilor adulţi. Micile activităţi casnice, făcutul cumpărăturilor, deprinderea unor abilităţi tehnice şi, mai ales, munca fizică în natură, sunt medicamente formidabile pentru copii. Dezvoltarea creierului, a musculaturii şi a sistemului lor articular este strict corelată cu activităţile zilnice. Învăţatul, uitatul la televizor şi jocurile pe calculator sunt total insuficiente pentru dezvoltarea armonioasă a celor mici. Iar formarea caracterului, dezvoltarea lor emoţională sunt influenţate decisiv de prezenţa sau absenţa muncii în viaţa lor. Copiii cărora li se insuflă de mici plăcerea de a munci, care îşi împart echilibrat timpul de învăţare, joacă şi activităţi casnice, pentru a-i ajuta pe părinţi, au foarte mari şanse ca la vârsta adultă să fie echilibraţi emoţional, independenţi, mulţumiţi de viaţa lor. Iar apoi, munca este şi cheia pentru dezvoltarea uneia dintre cele mai importante calităţi: încrederea în sine.
Adolescenţii şi munca
Supranumită şi vârsta critică, adolescenţa este perioada în care ergoterapia are poate cel mai mare impact, atât pentru prevenirea, cât şi pentru tratarea tulburărilor care pot apărea în această perioadă. Trebuie ţinut neapărat cont de faptul că, în această perioadă de tranziţie, tinerii îşi reclamă statutul lor de adult. Ceea ce înseamnă că ei trebuie recompensaţi şi respectaţi în mod activ pentru efortul pe care îl depun, demnitatea lor nu trebuie deloc lezată (prin ironii) atunci când muncesc, altfel pot dezvolta o adevărată aversiune pentru muncă. Dincolo de aceste precauţii, psihologii au observat că adolescenţii se maturizează cel mai bine atunci când efectuează cu drag o muncă. Astfel, ei învaţă să relaţioneze, să-şi asume responsabilităţi de adulţi, să preţuiască eforturile părinţilor şi ale celor din jur. În schimb, cei aflaţi la "vârsta critică" şi care nu au ocazia să-şi afirme valoarea şi statutul de adult prin muncă, prin activităţi constructive, pot dezvolta o multitudine de anomalii comportamentale. În primul rând, încrederea lor în sine va fi mai scăzută, generând crize interioare, nesiguranţă în relaţii, teama de eşec. Apoi, este foarte posibil să se maturizeze forţat, copiind comportamente greşite ale adulţilor, cum ar fi consumul de alcool ori tutun, de droguri, recurgerea la comportament violent etc. Banii nemunciţi şi mijloacele materiale puse la dispoziţie cu generozitate, prin protecţia excesivă din partea părinţilor pot agrava şi mai mult crizele de adolescenţă, generând caractere cu adevărat bolnave, această categorie de adolescenţi având şi cea mai mare rată de infracţionalitate în ţările dezvoltate economic. Aşadar, dacă vreţi să vă protejaţi copiii aflaţi la vârsta adolescenţei, ajutaţi-i să muncească onest şi să se bucure de rezultatele a ceea ce au realizat. Apoi, trataţi-le cu mult respect eforturile şi încurajaţi-i, mai ales atunci când dau greş sau au senzaţia că nu sunt suficient de buni.
Sechelele post-traumatice şi munca
Ergoterapia funcţionează extraordinar în cazul traumelor psihice, cum ar fi cele produse de pierderea cuiva drag, de divorţ, de supunerea la agresiuni etc. În aceste cazuri, delegarea unor responsabilităţi, cum ar fi grija pentru plante sau animale, dar şi pentru persoane care au nevoie de ajutor face adevărate minuni. Pur şi simplu, activitatea zilnică în acest sens recreează sentimentul valorii de sine, restabileşte încrederea în lumea înconjurătoare şi în semeni.
În cazul traumatismelor fizice, cum ar fi cele produse de accidentele de maşină sau de muncă, eventual soldate cu invaliditate de diferite grade, recuperarea este mai uşoară cu ajutorul ergoterapiei. Aceeaşi terapie este valabilă şi după accidentul vascular cerebral şi infarct. Imediat ce este apt, pacientul va fi pus la o muncă, nu contează cât de simplă, pe care să o facă zilnic. Poate părea puţin, dar simplul demers de a uda o floare, de a face un pic de curăţenie, de a crea un mic obiect util etc. are o valoare uriaşă pentru pacient. Acest gen de activităţi cresc exponenţial viteza de recuperare, previn episoadele depresive sau anxioase, orientând conştiinţa pacientului în mod constructiv.
Sindromul de oboseală cronică şi munca
În cazul surmenajului profesional, ultimul remediu care ne-am aştepta să funcţioneze este munca! Dar nu e o glumă, ergoterapia chiar este de neînlocuit în aceste cazuri. Dependenţii de muncă, precum şi persoanele care nu au dezvoltat această adicţie, dar sunt afectate grav de volumul prea mare de activitate, au simţit pe pielea lor acest lucru: întreruperea bruscă a muncii, fără a pune în loc un minimum de activitate, produce dezechilibre mai mari chiar decât excesul de muncă. Pacienţii cu sindrom de oboseală cronică, "smulşi" din mediul lor şi puşi la repaus forţat, dezvoltă imediat tulburări de somn, depresie, anxietate. Introducerea relaxării şi a repausului în viaţa celor care suferă de surmenaj trebuie făcută gradat. La început, vacanţele vor fi de maximum 3 zile, timp în care vor avea mai degrabă activităţi recreative, decât un repaus forţat. Ulterior, programul de muncă va fi redus la strictul necesar, timpul liber fiind consacrat tot unor munci, dar simple şi creative, cum ar fi grădinăritul, culesul plantelor, pictura, modelarea lutului etc. Sportul este de asemenea indicat, dar cu condiţia să nu fie în exces şi să nu presupună o competiţie acerbă.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
