Există o vastă literatură concentraționară și carcerală. De-a lungul timpului foarte mulți scriitori și-au încercat talentul cu situațiile-limită în care ajunge prizonierul, omul încarcerat pentru deosebire, dispută sau împotrivire față de "ceilalți", adică societatea din care face parte. Individul e izolat pentru a fi "învățat" să se conformeze. Secolul XX a exacerbat monstruos presiunea de aliniere a omului la "ceilalți", la Stat, care îi reprezenta pasămite pe tori indivizii și nu admitea ieșiri din rând. Grupuri mari etnice, întregi clase sociale au suferit represiunea și exterminarea tocmai fiindcă se deosebeau. Iar acest proces pe scară mare nu putea să nu nască o literatură a experiențelor trăite în lagăre și închisori naziste și comuniste, cu victime și călăi, cu tragedii și fărâme de bunătate. Puțini scriitori au mers însă, ca Varlam Șalamov în "Povestirile din Kolîma", până la transcrierea albă a situațiilor și relațiilor condamnatului - vinovat sau nu - cu mecanismul menit să îl zdrobească. Șalamov a stat 34 de ani în Gulag, sistemul de închisori și lagăre conceput de regimul sovietic pentru pedepsirea și eliminarea tuturor celor pe care statul, ca instituție de control total al ansamblului social, îi socotea indezirabili. Ca și în lagărele naziste, milioanele de oameni din Gulag au fost supuse celei mai crunte dezumanizări, pentru a-și pierde identitatea înainte de a-și pierde viața, pentru a fi decăzuți la rangul de animal, în lupta pentru supraviețuire cu orice preț. Pentru călăi, deținutul - din orice mediu ar proveni, orice pregătire și cultură ar avea - e doar o unealtă ce trebuie exploatată la maximum în pustiul siberian al Kolîmei, atât de ostil vieții. Șalamov spunea că nu a scris nici amintiri, nici povestiri, nici "literatură", ci doar o proză încărcată de suferință ca un document. Fără digresiuni filosofice, artificii artistice sau căutări abisale, textele lui surprind cu atât mai impresionant decăderea programată a omului, a prizonierului dar și a torționarului (existențele lor sunt inseparabile) la stadiul animalic. Faptele relatate sunt îngrozitoare prin banalitatea lor ("banalitatea răului"!), fiindcă celor ce le comit li s-a indus o psihologie deformată. Pe Șalamov, după cum însuși spunea, l-a interesat "problema întâlnirii dintre om și realitate, lupta lui cu mașinăria statului, lupta pentru sine, înlăuntrul, nu în afara sa. Iluzoriul și greutatea speranței". Veți întâlni în aceste volume de o autenticitate copleșitoare experiențele cotidiene asemănătoare ale unor oameni condamnați pentru abateri de la ideologia oficială, experiențe care se reduc în fond la supraviețuire cu orice mijloace. Povestirile - pe care le putem citi grație celor trei traducătoare cărora avem de ce să le fim recunoscători: Magda Achim, Maria Brezuleanu și Alexandra Fenoghen - au fost grupate de autor pe cicluri tematice care descriu lumea lagărelor, personajele și comportamentele lor, ierarhiile impuse de mașinăria statală și deciziile aberante luate de acestea. Gulagul apare de fapt ca o oglindă a modelului de societate vizat de statul comunist, caracterizat prin control absolut al individului, dizolvarea personalității în magma socială amorfă denumită "masele populare", limbaj de lemn generalizat, suspiciune și frică. Șalamov se întreba în 1965, în plin comunism sovietic: "oare exterminarea omului cu ajutorul statului nu e problema centrală a vremii noastre, a moralei noastre, care a pătruns în psihologia fiecărei familii?".
Pentru cei care ne-am dus o mare parte din viață în comunism, povestirile din Kolîma sunt o mărturie și despre ceea ce s-a întâmplat cu părinții noștri și cu noi, o relatare despre ceea ce a fost și ar fi continuat să fie dacă revoluțiile din 1989 n-ar fi schimbat cursul istoriei. Pentru tineri dar și pentru nostalgicii inocenți ai "idealului comunist", cărțile lui Varlam Șalamov se opun convingător memoriei selective. Deja în multe locuri și în multe opinii rolul călăilor e diminuat, rolul victimelor e văzut ca "accident de parcurs", iar faptele reale - ignorate. Fără mărturii precum cele ale lui Șalamov, trecutul riscă să fie edulcorat.