Marcin Rudnicki, arheolog: Dacii sunt parte din istoria noastră

LECŢIA POLONEZĂ

"Cum să cauţi daci în Polonia şi în Ţările Baltice? Nu există aşa ceva!", m-a "încurajat" un amic istoric, când i-am spus că şi în anul acesta vom porni, cu revista "Formula AS", pe urmele dacilor, mai întâi la Varşovia şi apoi în Ţările Baltice. Dar când i-am vorbit despre informaţiile pe care le găsisem în lucrări de ultimă oră, scrise de arheologi polonezi, profesorul mi-a urat succes: "Dacă la faţa locului informaţiile vor fi confirmate, cu subiect şi predicat, de specialiştii polonezi, suntem în faţa unor descoperiri cu adevărat spectaculoase!". În plină luptă între curentul "dacopat" - care amestecă şi valorifică teorii şi informaţii aiuristice despre daci, şi înver­şunaţii săi critici, pentru care simpla invocare a dacilor te califică drept anacronic sau naţionalist - specialişti de primă mână din străinătate vin cu informaţii extraordinare despre aria de răspândire şi influenţa dacilor în Europa, mult dincolo de graniţele provinciei romane Dacia, înspre nord, pe malurile Vistulei, în fostul Danzig german şi pe ţărmul Mării Baltice. Documente uluitoare, pe care ne bucurăm să le oferim, în premieră, cititorilor revistei "Formula AS".

"Comoara" lui Marcin

E blond, bine legat, şi mă priveşte zâmbind, cu o expre­sie jucăuşă în ochi. Oare ghicesc ce se află în cufă­raşul pe care îl ţine în palme, ca pe un obiect de preţ? Ridic din umeri nedumerit. Bărbatul din faţa mea con­tinuă jocul şi deschide caseta pe jumătate. "Ei?", mă în­trea­bă. Nu văd nimic în penumbra ei, şi atunci arheologul polonez Marcin Rudnicki des­chi­de capa­cul cutiei. "Mica mea comoară daci­că", îmi spu­ne râzând şi pune obiectul pe masă, în bi­roul său auster, amenajat la man­sarda Insti­tu­tului de Arheologie al Univer­si­tăţii din Varşo­via. În cutie se află, cu ade­vă­rat, o comoară: fragmentele unei brăţări da­cice. Câteva bucăţi de metal, care au împo­dobit mâna unui luptător. Cândva, în urmă cu două mii şi mai bine de ani. Nu-mi vine să cred ce văd. Nu pot crede că este ade­vărat, deşi evi­denţa se află în faţa mea: o desco­perire ar­heo­logică extraordinară, care dove­deşte pre­zenţa dacilor în zonele nordice ale Europei. Bucuros de perplexitatea mea, Mar­cin Rud­nicki închide cutia şi se pregă­teşte să-mi spu­nă povestea "comorii" lui.

Dacia? "O maşină bună şi ieftină"

Până acum câţiva ani, Dacia însemna pentru polonezi maşina scoasă de români cu tehnologie franceză, care le-a umplut şoselele şi autostrăzile, mai cu seamă după succesele numite Duster şi Sandero. Arheologul Marcin Rudnicki recunoaşte că şi pentru el, ca spe­cialist în istorie antică, Dacia a fost, ani de zile, un subiect minor. "Ştiam, în mare, po­vestea lor, ştiam de Burebista sau Decebal, dar dacii erau un subiect marginal pentru noi, polonezii, erau dintr-o realitate prea îndepărtată ca să ne intereseze cu adevărat". Cu toate astea, încă în 1970, celebrul arheo­log şi profesor universitar Tadeusz Sulimirski, ulterior profesor de arheologie central şi est europeană, la Universitatea din Londra, o so­mitate a istoriografiei poloneze, venise cu o teză absolut explozivă (căreia nici cercetătorii polo­nezi, dar nici măcar cei români nu i-au dat vreo­dată atenţie): "arealul format de Carpaţii de Nord din zona Poloniei şi colinele din jurul lor a fost locuit în pre­istorie de triburi traco-dace!". Sulimirski a murit la începutul anilor '80, lucrarea sa a fost trecută la in­dex, cu "vina" că ar folosi argumente prea "avântate", iar tema dacică a dispărut din dezbaterea ştiinţifică, înainte să se impună cu adevărat. Aşa se face că, până acum zece ani, Dacia şi locuitorii săi din antichitate lipseau cu totul din orizontul opiniei publice polo­ne­ze, pentru care universul antic al ţării lor se îm­părţea între neamurile germanice şi cele celtice. Punct!

Dacii de pe malul Vistulei

Iată însă că în ultimii ani, săpăturile arheologice din Polonia scot la iveală (spre totala indiferenţă a istoricilor români) o cantitate tot mai mare de mate­rial dacic. Pur şi simplu, subiectul nu mai poate fi neglijat! Pe de altă parte, aceste noi informaţii ajung pe mâna unor profesionişti tineri şi ambiţioşi, infor­maţi şi lipsiţi de prejudecăţi, dornici să iasă din para­dig­mele ponosite ale interpretărilor istorice clasice. Aşa se face că, studiate atent şi comparate cu desco­periri similare din alte ţări, multe dintre obiectele de podoabă sau resturile ceramice antice de pe şantierele Poloniei scapă de eticheta obişnuită a apartenenţei lor la cultura celtică şi intră în sfera de influenţă dacică. Arheologii Iwona Florkievicz (acum în Ger­mania, pe atunci la Universitatea din Rzeszow) şi Marcin Rudnicki (Universitatea din Varşovia) sunt doar doi dintre cercetătorii polonezi care şi-au dedicat ultimii ani clasificării, organizării şi analizării urmelor dacice din zona Poloniei: numeroase vase, felurite figurine ceramice sau metalice, printre care un superb cap de bou încastrat în argint, capace de oale, cupe cu pi­cior înalt. Iwona Florkiewicz gă­seşte toate aceste artefacte, de in­spi­raţie sau pro­ve­­nienţă dacică, în jumătatea de sud a Poloniei, de-a stânga şi de-a dreapta ma­lu­rilor fluviului Vistula, care se varsă în nord, la Marea Baltică (exact cum afir­mase şi marele Va­sile Pârvan, în "Getica" sa: "Da­­cii nu sunt la Vistula o excepţie, ci ei sunt foarte numeroşi şi în legătură unii cu alţii"). E vorba despre nu mai puţin de 50 de desco­periri diferite, care se întind pe un interval de datare de mai bine de 300 de ani, înainte şi după anul 0 al erei noastre, şi pe o suprafaţă uriaşă, de peste 400 de kilometri pătraţi! La rândul său, după ce a găsit urme de brăţări dacice pe un şantier din Polonia, arheo­logul Marcin Rud­nicki a publicat, într-unul din­tre studiile sale recente, o hartă a prezenţei aces­tora în Polonia şi în împrejurimi. O hartă impre­sionantă, pe care o desfăşoară în biroul său. E plină Polonia de astfel de brăţări dacice, din care au fost deja identificate aproape 20. Cele mai multe dintre ele sunt reprezentate pe harta lui Marcin, de puncte negre, înghesuite în sud, în jurul Cra­coviei, şi în centrul ţării, în jurul Var­şoviei. Dar câteva dintre ele se găsesc în zone unde era greu de bănuit influenţa dacilor: la Marea Bal­tică, la Lalendorf, în Germania, sau lângă Gdansk, în Polonia, peste drum de Scandinavia, şi la doi paşi de Lituania.

Burebista şi ceştile dacilor

Fragmentele de brăţară din faţa mea au fost descoperite pe şantierul arheologic de la Pel­czys­ka. O poveste uluitoare, care justifică pe de­plin călătoria mea în Polonia, dând sens şi călă­toriilor revistei "Formula AS", în căutarea de urme vechi româneşti. Marcin a fost intrigat de aceste "piese" metalice, cu care alţi colegi de-ai săi nici măcar nu şi-ar fi bătut capul. "În arheo­logia poloneză, acest tip de brăţări au primit mereu interpretări greşite. Mulţi le-ar fi declarat brăţări de influenţă celtică şi cu asta, basta!". Dar Marcin nu lucrează aşa. A studiat atent spe­cificul lor şi a încercat să afle unde se mai gă­sesc brăţări de acest fel. Aşa a aflat că sunt "bră­ţări tip 3 Şimleul Silvaniei", brăţări cu nodo­zi­tăţi, cu "ferestre", cum li se mai spune cer­curi­lor de pe suprafaţa lor, nişte podoabe tipic dacice. Marcin a luat legătura cu arheologi români şi a aflat că e plină Transilvania de astfel de brăţări, care erau un semn al puterii şi erau purtate, cel mai probabil, de nobilii daci, fiind des­coperite mai cu sea­mă în zona cetăţilor din Ardeal. Dar marea surpriză a fost să găsească o mulţime de fragmente de brăţări dacice, de acelaşi gen, în vreo alte 17 locuri din nor­dul Germaniei şi al Poloniei, cele mai îndepărtate de Dacia antică fiind cele găsite pe ţărmul Mării Baltice. A studiat aliajul din care erau făcute, iar concluzia a fost că ele nu puteau fi produse în zona Poloniei, deci provenienţa lor clară era Dacia.
"Dar ce să caute aceste brăţări dacice în Polo­nia?", rosteşte Marcin întrebarea care mă obsedează şi pe mine, de când am plecat de la Bucureşti. "Pre­zen­ţa dacilor în zona Poloniei a început în secolul III înainte de Hristos, conform unor cercetări bazate pe descoperirea, la noi, a unor monede din arealul dacic. Motivul prezenţei lor poate fi legat de im­pli­carea Daciei în bănosul comerţ cu sclavi, de care Roma avea mare nevoie. Apoi, pe vremea regatului lui Bu­re­bista (în jurul anului 60 înaintea erei noas­tre), obosit de veşnicele incursiuni ale triburilor boi­lor pe teritoriul său, marele rege geto-trac trece la atac şi provoacă, undeva pe râul Tisa, una dintre cele mai mari bătălii din istoria dacilor. Boii sunt, prac­tic, raşi de pe faţa pământului de daci. Acesta este momentul, în jurul jumătăţii primului secol înainte de Hristos, când cera­mica specific dacică apare masiv în nordul Slovaciei şi în sudul Poloniei. Din punctul meu de vedere, această apariţie este legată de extinderea regatului dac al lui Burebista spre nord. Pentru mine, prezenţa «ceştii dacice» şi a altor forme de ceramică dacică, în zona noastră, e proba directă a prezenţei fizice a daci­lor aici! Eu însumi am descoperit, într-un mormânt al unei aşezări din Pelczyska, o ceaşcă dacică. Să spui că o astfel de ceramică, făcută de mână (e foarte rudi­mentară), ar fi un import, e pur şi simplu o prostie. E o ceramică foarte primitivă. Nu ai cum să imporţi aşa ceva la mii de kilometri distanţă! Prezenţa ceştii da­cice în Polonia nu se poate explica decât prin faptul că dacii au venit aici cu tradiţiile lor de olărit şi cu obi­ceiurile de a le folosi. Foarte posibil, puterea lui Bu­rebista a fost atât de mare, încât să se fi extins până în Polonia", spune Marcin Rudnicki. Apoi scoate dintr-un sertar o ceaşcă dacică, descoperită la Pelczys­ka, şi o priveşte cu mândrie: "Nu e valoroasă ca obiect de patrimoniu, foarte va­loros e, însă, ce ne spu­­ne ea". Ceaşca aceasta e argumentul suprem pen­tru a demonstra că dacii au trăit pe malurile Vistulei! Îmi dă voie să o ating. Are ceva din asprimea şi ro­bus­teţea mâinilor care i-au dat viaţă, acum mai bine de 2000 de ani, frământând lutul de pe malurile Vis­tulei.
Marcin mai deschide o dată cufărul şi îmi pune în faţă două monede de argint. "Ai o exclusivitate, sunt niş­te monede ciudate, pe care le-am descoperit foarte re­cent. Contactele dacilor cu nordul Europei erau mai pu­ternice decât ne imagi­năm, iar în acest sens, există in­formaţii nepublicate încă. Trebuie să scriu un articol despre asta! Majoritatea mo­­nedelor republicane romane, pe care le-am găsit în Polo­nia, nu vin direct din sud, pe direcţia Moraviei, ci vin prin Dacia. Probele acestei teorii sunt monedele pe care le vezi aici, imitaţii dacice ale unor denari romani. Arată destul de bine, dar ştim că sunt imi­taţii, pentru că faţa monedei este de la un tip de denar, iar reversul este de la altul, e un mix de două monede în­tr-una sin­gură. Avem tot mai multe descoperiri de acest fel, care sunt complet nepu­blicate! Se vede o imitaţie de inscripţie romană, făcută în cel mai pur stil barbar, pen­tru că e evident că meşteşugarul dac nu ştia să scrie, iar atunci a mâzgălit nişte semne care aduceau, cumva, în mintea lui, cu literele alfa­betului latin. S-au găsit monede similare şi în România, deci nu e niciun dubiu că nu ar fi dacice. Perio­dizările mone­delor de acelaşi tip găsite în Polonia şi România se suprapun perfect, ceea ce e extraordinar, un alt argu­ment că ele au ajuns aici din Dacia. Nu e o coin­cidenţă! Toate aceste noi descoperiri aduc mari schim­­bări în informaţiile noastre legate de daci. Pre­zenţa dacilor aici, în ultimul secol dinaintea lui Hris­tos, este certă."

Măreţele falsuri dacice

"Subiectul mi se pare fascinant, aşa că voi conti­nua să cercetez prezenţa dacilor în Polonia. Acum ne e clar că pentru cei care au trăit aici, cu excepţia lu­mii celtice, a doua cea mai importantă civilizaţie pre-romană a fost cea dacică. Majoritatea monedelor romane nu au venit direct şi pe cel mai scurt drum, ci ocolit, prin intermediul dacilor. Deci, cei de aici erau mai conectaţi cu dacii decât cu romanii şi mai mult decât cu oricine altcineva. Mă gândesc că ar fi foarte interesant să facem un proiect comun cu colegii români, ca să cercetăm împreună materialele de provenienţă dacică! Eu degeaba aflu din ce e fă­cută o brăţară care ar pu­tea fi dacică, dacă nu am datele să o compar, dacă nu am analize si­mi­lare fă­cute pe descope­ri­rile din Ro­mâ­nia... În is­torio­grafia noastră, ima­ginea dacilor nici măcar nu e cris­ta­li­zată. Am des­cope­rit abia acum trei ani mo­nedele acestea extra­or­di­nare din Dacia, încă nu am pu­blicat nimic. E doar în­ceputul unui nou episod legat de prezenţa şi de influenţa lumii da­cice în această parte a Europei. Până acum câţi­va ani, lumea dacică era ceva foarte îndepărtat pen­tru noi, o lume diferită. Acum e clar că dacii nu sunt de pe altă lume, că sunt parte din realitatea noastră preistorică, sunt parte din istoria noastră!"

Argumente româneşti

Interesat de istoria "dacilor liberi", arheologul săt­mărean Robert Gindele crede că prezenţa dacă din nor­dul continentului a fost consolidată mult după răz­boa­iele daco-romane, când mai multe grupuri de daci s-au retras către nord din faţa trupelor romane, respec­tiv în perioada răz­boaielor marcomanice (160-180 d. Hr.), şi mai apoi, în urma pătrunderii masive a van­da­­lilor în spaţiul nord-vestic al României. "În ultimii ani, în nord-vestul României am identificat un imens centru de producţie ceramică al dacilor liberi din Câm­pia So­meşului, la Medieşu Aurit. Pe 18 hectare, au fost iden­tificate vreo 200 de cuptoare de ars cera­mică, situl devenind, astfel, cel mai mare centru in­dus­trial cera­mic din spaţiul european aflat în afara gra­niţelor Im­periului Roman. Grupuri de populaţie de daci liberi au pornit atunci spre nord, ducând atât marfa pro­dusă la Medieşu Aurit, cât şi ştiinţa legată de cera­mica la roată. Exact în această perioadă încep să producă marile centre ceramice din zona Cra­co­viei de azi: toate cuptoarele sunt de modelul celor de la Medieşu Aurit".

Lituania: o brăţară pierdută

Într-o lucrare publicată în 1941, în limba franceză, în revista "Dacia", fon­dată de marele nostru istoric Vasile Pârvan, cercetătoarea româncă Hortensia Dumitrescu vorbeşte despre un tip de brăţări, catalogate ulterior ca fiind "tip Firighiaz 2", având spirale la ambele ca­pete, descoperite în mai multe locuri din Europa, inclusiv, spu­nea autoarea, în Li­tuania. Am încercat să găsim acest tip de bră­ţară pe ţărmul Balticii, dar nu am reuşit, de­mersul cerând vreme îndelungată, în schimb, arheologul Aleksiejus Luchtanas, de la Mu­zeul din Vilnius, ne-a con­fir­mat, cu o bună­voinţă de excepţie, ipo­­teza puternicei in­fluenţe a culturii da­cice în zona Lituaniei de azi. "Întreaga noas­­tră cultură mate­rială e inspirată de arealul Dunării", a­fir­mă distinsul cer­ce­tător. După ce a studiat imagini cu brăţările de tip Firighiaz, el însuşi m-a îndrumat spre Muzeul Naţional de Istorie din Vilnius, unde aveam să găsesc inele imi­tând perfect modelul prezentat de Hor­tensia Dumi­trescu, cu mai bine de jumătate de secol în urmă, semn indubitabil că influenţa respectivă atinsese zona Litua­niei. Despre brăţări însă nu ştia. "E foarte posibil să existe brăţări dacice şi în Ţările Baltice, şi ei nici măcar să nu ştie asta", m-a liniştit Marcin Rud­nicki. "E ca şi cu monedele de la noi, din Polonia. Şi, de fapt, ca şi cu brăţările. Pot să îţi arăt publicaţii de acum 10 ani, în care ele sunt clasificate ca celtice, deşi sunt identice cu cele din România". Unde a dispă­rut brăţara de tip Firighiaz din Lituania? O nouă pro­vocare - a câta, în ultimii ani?! - pe care "Formula AS" o propune isto­ricilor români...