Dacii de la Marea Baltică
Seamănă cu un wiking. Înalt, blond, zdravăn, cu ochii albaştri şi cu aer de navigator abia descins pe pământ. Binevoitor, zâmbitor, plin de entuziasm, ai zice că toată viaţa i-a aşteptat pe cei şase reporteri români, porniţi spre nordul baltic al Europei, în căutare de daci. Roşu la faţă, cu ochii pe jumătate închişi, vorbeşte cu o însufleţire molipsitoare, care îi trădează, şi ştiinţa de carte, şi pasiunea care-i însufleţeşte meseria de arheolog. Director al marelui Muzeu din Kernave (vechea capitală a Lituaniei) s-a mutat şi cu domiciliul la locul de muncă, într-o căsuţă acoperită cu şiţă, ca să fie cât mai aproape de săpăturile lui, efectuate într-un câmp cu dealuri retezate, pe care le poţi înlocui oricând cu cetăţile noastre din Munţii Orăştiei, fără să se cunoască schimbarea de peisaj. Cu mâinile la spate, ca un elev scos la tablă, Aleksiejus Luchtanas, aşteaptă întrebările pentru interviu.
"Până în secolul 19, teoria originii dacice a balticilor s-a bucurat de mare interes"
Tumulii de la Kernave
- Sunt şanse mari să fie adevărat. Până târziu, în secolul 19, teoria orginilor dacice ale lituanienilor, letonilor şi estonienilor s-a bucurat de mare interes, multe argumente ieşind la iveală odată cu săpăturile executate la tumulii funerari din sudul Dunării, în Tracia preistorică. Există multe surse documentare, din toate perioadele, care vorbesc despre originile comune ale dacilor cu populaţia Ţărilor Baltice, şi ele nu pot fi ignorate.
- Colegul nostru, Ciprian Rus, tocmai a sosit din Polonia, unde au fost găsite urme arheologice ale civilizaţiei dacice: ceramică, bani şi brăţări. S-au făcut şi aici astfel de descoperiri?
- Legăturile noastre sunt mai vechi decât perioada dacică! Vă propun să pornim cu zona preistorică a muzeului Kernave, ca să vedeţi concret descoperirile. Expoziţia cuprinde perioada în care populaţiile din regiunea Lituaniei şi a Ţărilor Baltice au contactat alte civilizaţii, şi în mod special, civilizaţia de pe malurile Dunării. De altfel, în mitologia lituaniană întâlnim foarte des Dunărea. Pare bizar ca un râu care udă teritoriul României să facă parte din folclorul şi legendele de aici. Aceasta este dovada că pentru strămoşii lituanienilor, zona Dunării nu era necunoscută. Aceste contacte au început încă din neolitic. Un timp îndelungat, populaţia de aici a fost silvestră, trăia în pădure sau în apropierea pădurilor, agricultura nu era atât de dezvoltată. Ea a venit dinspre Dunăre, cultura neolitică a ajuns aici şi s-a dezvoltat. Vorbim, în principal, de cultura Cucuteni, venită la noi cu toate beneficiile cunoscute ale acestei civilizaţii, în special ceramica. Acesta a fost primul val venit dinspre teritoriul actualei Românii către noi. Aşa au ajuns la noi, atât dezvoltarea agriculturii, cât şi sculptura de dimensiuni reduse, figurinele modelate din lut, cu formele lor specifice. Este vorba despre acele figurine mici, înfăţişând femei sau zeiţe, simboluri ale fecundităţii. În această zonă nordică, populaţia a început să le facă şi din chihlimbar, el găsindu-se din belşug aici, şi fiind cel mai preţuit material, cu puteri magice. Acesta a fost primul contact dintre sud şi nord, dintre populaţiile ce aveau să fie mai târziu numite dacică şi baltică.
"Tot ce este fabricat din bronz pe teritoriul Lituaniei de azi poartă amprenta dacică"
Inele de păr cu cap de şarpe
- Sigur că da! A doua etapă a fost în epoca bronzului, la fel de importantă. Această fază a ajuns la noi tot din Carpaţi! Tot ce este fabricat din bronz pe teritoriul Lituaniei de azi poartă amprenta dacică. Deoarece în această zonă nu aveam metale, ele au venit din Carpaţi, cu tot cu cei care ştiau să le folosească şi să le lucreze. Acolo era o puternică cultură a metalului, şi întreaga Europă centrală a fost influenţată de ea, inclusiv populaţia baltică. Dacă tehnica de lucru poate să fie câteodată diferită, venind probabil cu un ocol şi de prin alte părţi ale Europei centrale, metalul folosit este absolut sigur din regiunea Carpaţilor, probabil a Apusenilor. Dar în această etapă, schimburile se făceau pe rute deja cunoscute, pe legături deja stabilite. Erau schimburi între populaţii cu un trecut şi cu o cultură deja comune.
- Istoricul danez Gudmund Schüte a publicat o hartă a nordului Europei, copiată după harta geografului grec Ptolemeu din Alexandria (sec. I), în care, pe zona din vecinătatea Mării Baltice, sunt trecuţi geto-dacii. Asta înseamnă că nu doar cultura dacică, ci dacii înşişi au ajuns, cândva, până aici.
- Cu siguranţă că înainte cu un secol de Hristos, deja putem vorbi de legături cu populaţia dacă şi geto-dacă, statul geto-dac fiind deja în formare. Din datele pe care le avem acum, se pare că legăturile cu ei s-au oprit atunci, o perioadă, nu se ştie de ce. Însă la un secol după Hristos, de la anul 200-300 înainte, un nou val puternic de populaţie vine dinspre Dacia aici. Sunt astfel reluate vechile legături şi relaţii, este o relansare a lor. Între timp, Dacia devenise provincie romană şi romanii erau interesaţi de această regiune baltică, unde dacii aveau legături puternice. Contacte cu Imperiul Roman, prin diferite provincii ale sale, mai existaseră, însă de data aceasta, romanii încercau să pătrundă spre nord mai uşor, prin intermediul dacilor, care cunoşteau mai bine căile de acces şi aveau relaţii mai strânse cu nordicii.
Românii dorm!
Ceramică de inspiraţie Cucuteni
- Aţi descoperit urme arheologice care să adeverească ceea ce afirmaţi?
- Cercetătorii lituanieni, o spun cu părere de rău, nu au legături strânse cu omologii lor din România. Noi cunoaştem mişcarea dacilor pe aceste teritorii, însă ne lipseşte expertiza românească pe această problemă. Sunt obiecte din Carpaţi descoperite până în Crimeea, dar niciun istoric român nu a aprofundat până acum contextul în care ele au ajuns acolo, sau legătura noastră cu sudul, pornind de la artefactele descoperite. Este bine studiată doar perioada neolitică, unde am găsit multe dovezi ale relaţiilor cu spaţiul României.
Pentru epocile ulterioare, ca obiecte descoperite, avem aceste brăţări şi inele, cu terminaţii de cap de şarpe, ca cele dacice, şi ştim că unele dintre ele vin din zona Vistulei, aşa cum certifică şi descoperirile arheologice poloneze despre care vorbeaţi. Asemenea podoabe sunt întâlnite în tot centrul Europei.
- Lituanienii, la fel ca şi dacii, s-au desprins greu de păgânism. Printre simpatizanţii de astăzi ai animismului, circulă ideea că Romuva, religia păgână a lituanienilor, păstrează urme de zamolxianism. Există dovezi depre aceste legături?
- Noi avem o lungă tradiţie a păgânismului, creştinismul fiind acceptat formal abia în secolul 14. Cu siguranţă că dacă au existat legături între zona Dunării şi Marea Baltică, ele s-au manifestat şi în zona religioasă. Dacii şi lituanienii aveau în comun animismul, dar şi anumite tradiţii, anumite mitologii sau ritualuri. Avem informaţii despre înmormântare, de exemplu. În epoca bronzului, avem în paralel cu tradiţia înmormântării în tumuli, şi un anumit ritual al arderilor. Acesta este venit dinspre Dacia, cu cinci-şase secole înainte de Hristos. Informaţiile sunt puţine din acea perioadă, este posibil să existe şi alte similitudini, cum este, de pildă, existenţa concomitentă, în România şi Lituania, a Doinei şi Dainei, în care este vorba, adesea, de... Dunăre.
- Ce-ar trebui făcut, pentru ca cercetările legate de prezenţa civilizaţiei dacice în Ţările Baltice să avanseze?
La muzeul arheologic Kernave
- Avem o colaborare bună cu arheologii din Basarabia, dar, din păcate, nu avem deloc contacte cu arheologii din România. Poate dacă ar exista legături mai strânse cu cercetătorii români, mult mai multe lucruri importante pentru istoria noastră comună ar ieşi la suprafaţă. M-aş bucura ca interesul lor pentru descoperirile din Lituania să fie mai mare şi îi aşteptăm cu braţele deschise.
(În numărul viitor: "Dauno, Dauno, apă dulce...")
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
