Este o plantă care se găseşte la "drumul mare", extrem de răspândită în pădurile noastre. Dovadă sunt tonele de fructe albăstrii şi brumate, care se vând cu găleata, pe şoselele circulate, mai ales în zonele montane ale ţării. Tradiţia utilizării afinului ca medicament e veche în România. Din timpuri străvechi, la ţară se preparau turte din făină de afine, pentru vindecarea bolilor de pântec şi de stomac, iar afinata, preparată cu ţuică sau cu alcool, este şi azi nelipsită din case, ca leac pentru digestie şi ficat. Nici frunzele afinului nu sunt de lepădat, substanţele conţinute în ele fiind de folos în combaterea multor afecţiuni.
Recoltare şi uscare
De la afin se folosesc atât fructele (Fructus myrtilli), cât şi frunzele (Folium myrtilli). Fructele se recoltează începând cu luna august, iar frunzele în luna septembrie.
Uscarea fructelor de afin se face la soare, aşezate pe un singur rând, nesuprapuse, pe rame cu plasă de sârmă galvanizată (sau inox), tăvi de teflon sau material plastic, în spaţii aerisite şi bine ventilate (poduri, verande, balcoane). Uscarea doar la soare de multe ori nu este suficientă, de aceea se continuă pe cale artificială, în cuptorul aragazului, cu uşa întredeschisă, sau în cuptoare electrice cu convecţie, când se setează temperatura la 70-80°C.
Frunzele, după recoltare, se usucă la umbră, în aceleaşi condiţii ca fructele.
Compoziţia chimică
Frunzele şi fructele de afin au în compoziţie: mirtilină, flavonoide, taninuri, glucide, caroten, pectine, antioxidanţi (vitamina C şi resveratrol), grupul vitaminelor B şi numeroşi acizi organici.
Preparate din afine
Infuzia
Mod de preparare: 2 linguri de frunze de afin uscate şi mărunţite groscior se opăresc cu 250 ml apă fiartă, se dau într-un clocot, apoi se lasă la infuzat timp de 30 de minute, după care se filtrează. Se îndulceşte după gust, cu miere.
Decoctul
Mod de preparare: 4 linguri de afine uscate se fierb la foc mic, timp de 30 de minute, în 500 ml apă, într-un vas din inox sau emailat. La final se completează apa evaporată. Se filtrează fierbinte, prin tifon sau vată medicinală, umectată cu puţină apă. Se îndulceşte, ca şi infuzia, cu miere.
Tinctura
Mod de preparare: 2 linguri de afine uscate se pun la macerat în 100 ml alcool alimentar, timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, după care se lasă la decantat în frigider timp de alte 6 zile, pentru o deplină limpezire. Se trece uşor partea limpede într-un alt flacon, îndepărtându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se păstrează în flacoane de sticlă sau plastic, prevăzute cu dop-pipetă. Termenul de valabilitate este de 2 ani de la data preparării. Dacă se observă depuneri pe perioada păstrării, se agită flaconul înainte de utilizare.
Tot un fel de tinctură este şi afinata. Pentru afinată se folosesc afinele proaspete, zahăr şi ţuică obţinută din diferite fructe. Utilizările tincturii şi ale afinatei sunt diferite. Afinata, în cantităţi de 30-50 ml, se foloseşte mai mult ca tonic aperitiv, pentru stimularea poftei de mâncare, iar tinctura, sub formă de picături, se recomandă în mai multe boli.
Vinul terapeutic
Mod de preparare: 4 linguri de afine uscate se pun la macerat într-un litru de vin alb, timp de 10 zile, agitându-se de 2-3 ori pe zi. După 10 zile, vinul se filtrează fără stoarcerea reziduului, apoi se lasă la decantat alte 6 zile, separându-se partea limpede de depunerile de pe fundul vasului. Se va completa cu vin, până la 1 litru. Se pune la păstrat în flacoane de 200 sau 250 ml. Termenul de valabilitate este de 1 an de zile, la temperatura camerei, dacă vinul folosit la preparare are concentraţia alcoolică de cel puţin 11 grade. În cazul concentraţiei alcoolice a vinului mai mici de 11 grade, vinul medicinal se va păstra la frigider.
Pentru prepararea vinului, se recomandă folosirea afinelor uscate. Afinele proaspete, prin conţinutul mare în apă, diluează mult vinul, consecinţa fiind un vin slab alcoolic, uşor atacat de ciuperci (precum floarea vinului).
Datorită conţinutului în alcool al tincturii şi al vinului, ele nu se recomandă conducătorilor auto sau celor cu intoleranţă la alcool.
Tratamente cu afine
Afecţiuni ale ochilor
* Acuitate vizuală scăzută
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de saschiu.
Vinul: se administrează câte 3 linguri (50 ml), de 2 ori pe zi, după masă.
* Fotofobie (greutatea ochiului de a se acomoda cu lumina)
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de saschiu.
Vinul: se administrează câte 3 linguri (50 ml), de 2 ori pe zi, după masă.
* Retinopatie diabetică
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze saschiu.
Vinul: se administrează câte 3 linguri (50 ml), de 2 ori pe zi, după masă.
* Tratament de întreţinere după intervenţii chirurgicale oculare
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de gălbenele.
Vinul: se administrează câte 3 linguri (50 ml), de 2 ori pe zi, după masă.
Bolile inimii
* Protector şi coronarodilatator al miocardului
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de saschiu.
Vinul: se administrează câte 3 linguri (50 ml) de 2 ori pe zi, după masă.
* Sechele după infarctul miocardic şi cerebral
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba.
Vinul: se administrează câte 3 linguri (50 ml), de 2 ori pe zi, după masă.
Preparatele din afin se pot lua în alternanţă cu preparatele din tescovină, ale Farmaciei Faltis.
* Regulator al tensiunii arteriale
Tensiunea arterială oscilantă este o mare problemă medicală, de aceea, pentru normalizarea ei, pe lângă medicaţia alopată, ca terapie complementară, se recomandă preparatele din afin.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba.
Vinul: se administrează câte 3 linguri (50 ml), de 2 ori pe zi, după masă.
* Creşterea rezistenţei vaselor sanguine, în bolile aparatului circulator periferic - fragilitate capilară, telangiectazie (capilare dilatate), venectazii (vene dilatate)
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba sau saschiu.
Tratamentul se poate asocia cu o combinaţie de tincturi pe bază de castan, salcâm japonez şi saschiu. Farmacia Faltis prepară asemenea picături.
Vinul: se administrează câte 3 linguri (50 ml), de 2 ori pe zi, după masă.
* Diaree acută sau cronică nespecifică
Decoctul: se beau câte 2 ceşti de ceai pe zi.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de gălbenele/ volbură.
Vinul: se administrează câte 3 linguri (50 ml), de 2 ori pe zi, după masă.
* Imunostimulator
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Decoctul: se beau câte 2 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de măceşe.
Vinul: se administrează câte 3 linguri (50 ml), de 2 ori pe zi, după masă.
* Ateroscleroză cerebrală
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Decoctul: se beau câte 2 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba.
Vinul: se administrează câte 3 linguri (50 ml), de 2 ori pe zi, după masă.
* Hipoglicemiant

* Diabet (complicaţii neurologice şi vasculare)
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi, îndulcite cu miere. (O infuzie cu acţiune puternică pentru diabet se obţine din combinaţia frunzelor de afin cu cele de nuc şi de dud.)
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de teci de fasole.
Vinul: se administrează câte 3 linguri (50 ml), de 2 ori pe zi, după masă.
* Îmbătrânire
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de saschiu.
Vinul: se administrează câte 3 linguri (50 ml), de 2 ori pe zi, după masă.
* Boli ale gurii şi dinţilor (afte, gingivite, stomatite, abcese dentare)
Se face gargară, după fiecare masă, folosind o infuzie din frunze de afin. În funcţie de boală, se aplică şi un badijonaj specific.
Pentru informaţii despre procesarea plantelor medicinale sau despre alte preparate produse în laboratorul propriu, farmacistul Ion Bobaru poate fi găsit la Farmacia Faltis din Brăila, Calea Galaţi nr. 29, tel. 0239/61.59.31, e-mail: farmaciafaltis@ yahoo.com Preparatele farmaceutice proprii pot fi vizualizate pe site-ul farmaciei http://farmaciafaltis.ro/
Farmacia sa deţine "Certificat de bună practică farmaceutică pentru prepararea medicamentelor" acordat de Colegiul Farmaciştilor din România.