Toată lumea se aştepta la asta. Când alergi singur nu ai cum să ieşi pe locul doi. Ca să fie sigur că nimeni nu-i va contesta funcţia, ca să excludă orice "cabală de ultim moment" (cum s-a întâmplat la ultimele congrese ale partidului, când au fost aleşi, "surprinzător", Mircea Geoană sau Victor Ponta), Dragnea a revenit la "găselniţa" lui Ceauşescu, aplicată la triumfalistele congrese ale PCR. Secretarul general al partidului, a decretat Ceauşescu, trebuie ales de toţi membrii acestuia. Congresele deveneau astfel lipsite de sens, pentru că "vârful" partidului era deja ales. Nimeni n-ar fi îndrăznit, evident, să-i opună "şefului" o altă candidatură. Ca şi Ceauşescu, Liviu Dragnea a avut grijă să nu existe alternative. Partidul "democrat" al socialiştilor români nu a putut vota decât "pentru" sau "împotriva" liderului său provizoriu, pentru că Dragnea a avut grijă să-i excludă din competiţie pe ambiţioşii sau naivii care au crezut că s-ar putea să aibă impact asupra "poporului PSD-ist". În situaţia dată şi în inerţia structurilor PSD-iste, rezultatul era inevitabil, indiferent de faptul că nimeni nu ştie exact numărul membrilor partidului. Dragnea a fost ales ca lider naţional, în ciuda problemelor lui cu Justiţia şi a condamnării în dosarul trucării rezultatelor la referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu. Ales direct de masa PSD-iştilor, el poate organiza în linişte şi "congresul formal" al partidului, unde va fi aleasă, la propunerea lui, conducerea ce i se va subordona. Preşedintele executiv şi vicepreşedinţii PSD vor juca un rol extrem de important, în cazul în care Justiţia îl va condamna definitiv pe Liviu Dragnea, şi de aceea, aleşii trebuie să fie "de-ai casei". Ca majoritatea politicienilor români, Dragnea şi-a pregătit un "plan B" de revenire, în eventualitatea în care "planul A", de anulare a verdictului dat provizoriu de instanţă, nu va reuşi.
PSD se regăseşte astfel, după cum poate constata oricine, într-o situaţie paradoxală, comentată de presă pe larg. Preşedintele ales, Liviu Dragnea, este condamnat provizoriu şi aşteaptă pronunţarea instanţei, iar fostul său lider şi, actualmente, şeful administraţiei naţionale, premierul Victor Ponta, este trimis în judecată (pentru acte de corupţie), aşteptând - la rându-i - deciziile Justiţiei. Faptul că la conducerea partidului se află doi indivizi desemnaţi, emblematic, drept "produse ale corupţiei generalizate" ce parazitează statul român nu-i deranjează însă pe PSD-işti. Există cel puţin trei motive majore, pentru care moştenitorii comuniştilor români acceptă această situaţie, de neregăsit la niciun partid de stânga din Europa civilizată. Primul este legat de speranţa continuă, cu tentă nostalgică, a liderilor partidului ce a preluat mascat structurile PCR, că se va găsi, până la urmă, o formulă de "îmblânzire" a Justiţiei, de politizare a ei, ca în vremurile trecute, dar într-o formă de mascare a subordonării ei. Elita PSD-istă nu mai vrea să simtă în ceafă răsuflarea rece a dreptăţii şi legalităţii, chiar dacă preţul ar fi sacrificarea, pe post de "acar Păun", a unora dintre membrii ei. Toţi liderii partidului, de la Năstase la Dragnea, au fost aleşi cu speranţa că vor găsi strategiile cele mai adecvate de manipulare a instituţiilor Justiţiei, după ce aderarea României la NATO şi UE a potenţat independenţa acesteia. Dragnea este ultimul din seria celor îndatoraţi faţă de "baronii partidului", situaţia - în cazul lui - fiind cu atât mai urgentă cu cât el a fost "agăţat" de Justiţie înaintea alegerii sale ca lider. De altfel, prima iniţiativă a sa confirmă această supoziţie. Să nu uităm că Dragnea a propus adoptarea unei legi prin care libertatea de opinie să fie drastic restrânsă, orice atitudine critică, luată în presa scrisă ori vorbită, în blogosferă sau alte reţele de socializare, putând fi amendată dacă probele acuzaţiilor nu sunt imediate şi evidente. Comuniştii aveau impresia că dacă nu se scrie sau nu se vorbeşte despre ceva, acel ceva nu există. Moştenitorii lor PSD-işti vor, prin transformarea în lege a acestei obsesii comuniste, să controleze absolut totul, sub pretextul eliminării oricărei discriminări între cetăţeni, libertatea presei şi chiar a opiniei individuale.
Cel de-al doilea motiv al impunerii şi păstrării unei conduceri corupte a grupării este de natură tehnică. PSD-ul deţine - prin controlul executivului - administraţia ţării, adică - altfel spus - controlul resurselor majore ale economiei. Liviu Dragnea a garantat că acest control nu va fi pierdut, fie şi cu riscul păstrării ca prim-ministru al coruptului dovedit, Victor Ponta. PSD-ul şi-a însuşit populist creşterea actuală a economiei (premisele ei fiind puse, însă, de mult hulitele administraţii anterioare), văzând în ea baza electorală a menţinerii sale la putere şi după viitoarele alegeri. E drept că politica personală a premierului Victor Ponta (care are propriul său plan de revenire) incomodează, mărirea substanţială a fondurilor pentru consum şi sistarea oricăror investiţii majore putând avea efecte viitoare dure, dar PSD-ul speră că economia nu va suferi niciun şoc până la sfârşitul anului viitor, marcat de alegerile locale şi parlamentare. Dacă le va câştiga, PSD-ul poate aplica măsuri de austeritate, acuzând "greaua moştenire" a lui... Ponta, iar Ponta însuşi îşi va putea pregăti reîntoarcerea arătând că, sub conducerea lui... a fost mai bine. Într-o asemenea eventualitate şi-a organizat Liviu Dragnea alegerea secunzilor în funcţii de conducere la congres şi a lansat ideea retragerii sprijinului politic pentru premier, dacă - în urma unor înţelegeri secrete cu opoziţia - i se va garanta păstrarea postului pentru propriul partid. Preşedintele ales a găsit deja înlocuitori pentru şeful "celui mai cinstit dintre guverne", numele cel mai vehiculat fiind al lui Zgonea. Înlocuirea lui Ponta se va petrece, însă, numai dacă Justiţia îl va condamna (chiar şi pentru PSD fiind prea mult să aibă doi lideri supremi - cel politic şi cel administrativ - marcaţi prin sistemul judiciar). Dacă instanţele vor fi blocate, PSD-ul îşi va continua nestingherit proiectele de dominare totală a ţării.
Cel de-al treilea motiv este unul organizatoric. PSD-ul nu are, în actuala generaţie de lideri, înlocuitori pentru Dragnea sau Ponta. Nici baronii (de la Oprişan, Duicu, Bunea Stancu la R. Mazăre), nici "lupii tineri" ai lui Ponta (Ghiţă, Şova, Pop ş.a.) nu au anvergura sau abilitatea de a-i înlocui. Personalităţile partidelor "de rezervă" (UNPR şi ALDE) sunt la fel de vulnerabile precum cei doi, din perspectiva minimei morale politice. Generalul "interesului naţional", G. Oprea, şi-a acoperit uniforma cu titluri nemeritate, iar C. Popescu-Tăriceanu, susţinătorul nostalgic al defunctei USL, are propriile schelete în dulap. Oricât de puternică ar fi maşinăria mediatică a acestei alianţe conservatoare, aparent de centru-stânga, nu poate acoperi mirosul uşor fetid al corupţiei pe care îl degajă.
Dacă, în ciuda atâtor "bube", PSD-ul şi sateliţii săi stau, totuşi, destul de comod la guvernare, este pentru că opoziţia lâncezeşte umăr la umăr cu preşedintele ţării.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
