Toată lumea se aștepta la asta. Când alergi singur nu ai cum să ieși pe locul doi. Ca să fie sigur că nimeni nu-i va contesta funcția, ca să excludă orice "cabală de ultim moment" (cum s-a întâmplat la ultimele congrese ale partidului, când au fost aleși, "surprinzător", Mircea Geoană sau Victor Ponta), Dragnea a revenit la "găselnița" lui Ceaușescu, aplicată la triumfalistele congrese ale PCR. Secretarul general al partidului, a decretat Ceaușescu, trebuie ales de toți membrii acestuia. Congresele deveneau astfel lipsite de sens, pentru că "vârful" partidului era deja ales. Nimeni n-ar fi îndrăznit, evident, să-i opună "șefului" o altă candidatură. Ca și Ceaușescu, Liviu Dragnea a avut grijă să nu existe alternative. Partidul "democrat" al socialiștilor români nu a putut vota decât "pentru" sau "împotriva" liderului său provizoriu, pentru că Dragnea a avut grijă să-i excludă din competiție pe ambițioșii sau naivii care au crezut că s-ar putea să aibă impact asupra "poporului PSD-ist". În situația dată și în inerția structurilor PSD-iste, rezultatul era inevitabil, indiferent de faptul că nimeni nu știe exact numărul membrilor partidului. Dragnea a fost ales ca lider național, în ciuda problemelor lui cu Justiția și a condamnării în dosarul trucării rezultatelor la referendumul pentru demiterea președintelui Băsescu. Ales direct de masa PSD-iștilor, el poate organiza în liniște și "congresul formal" al partidului, unde va fi aleasă, la propunerea lui, conducerea ce i se va subordona. Președintele executiv și vicepreședinții PSD vor juca un rol extrem de important, în cazul în care Justiția îl va condamna definitiv pe Liviu Dragnea, și de aceea, aleșii trebuie să fie "de-ai casei". Ca majoritatea politicienilor români, Dragnea și-a pregătit un "plan B" de revenire, în eventualitatea în care "planul A", de anulare a verdictului dat provizoriu de instanță, nu va reuși.
PSD se regăsește astfel, după cum poate constata oricine, într-o situație paradoxală, comentată de presă pe larg. Președintele ales, Liviu Dragnea, este condamnat provizoriu și așteaptă pronunțarea instanței, iar fostul său lider și, actualmente, șeful administrației naționale, premierul Victor Ponta, este trimis în judecată (pentru acte de corupție), așteptând - la rându-i - deciziile Justiției. Faptul că la conducerea partidului se află doi indivizi desemnați, emblematic, drept "produse ale corupției generalizate" ce parazitează statul român nu-i deranjează însă pe PSD-iști. Există cel puțin trei motive majore, pentru care moștenitorii comuniștilor români acceptă această situație, de neregăsit la niciun partid de stânga din Europa civilizată. Primul este legat de speranța continuă, cu tentă nostalgică, a liderilor partidului ce a preluat mascat structurile PCR, că se va găsi, până la urmă, o formulă de "îmblânzire" a Justiției, de politizare a ei, ca în vremurile trecute, dar într-o formă de mascare a subordonării ei. Elita PSD-istă nu mai vrea să simtă în ceafă răsuflarea rece a dreptății și legalității, chiar dacă prețul ar fi sacrificarea, pe post de "acar Păun", a unora dintre membrii ei. Toți liderii partidului, de la Năstase la Dragnea, au fost aleși cu speranța că vor găsi strategiile cele mai adecvate de manipulare a instituțiilor Justiției, după ce aderarea României la NATO și UE a potențat independența acesteia. Dragnea este ultimul din seria celor îndatorați față de "baronii partidului", situația - în cazul lui - fiind cu atât mai urgentă cu cât el a fost "agățat" de Justiție înaintea alegerii sale ca lider. De altfel, prima inițiativă a sa confirmă această supoziție. Să nu uităm că Dragnea a propus adoptarea unei legi prin care libertatea de opinie să fie drastic restrânsă, orice atitudine critică, luată în presa scrisă ori vorbită, în blogosferă sau alte rețele de socializare, putând fi amendată dacă probele acuzațiilor nu sunt imediate și evidente. Comuniștii aveau impresia că dacă nu se scrie sau nu se vorbește despre ceva, acel ceva nu există. Moștenitorii lor PSD-iști vor, prin transformarea în lege a acestei obsesii comuniste, să controleze absolut totul, sub pretextul eliminării oricărei discriminări între cetățeni, libertatea presei și chiar a opiniei individuale.
Cel de-al doilea motiv al impunerii și păstrării unei conduceri corupte a grupării este de natură tehnică. PSD-ul deține - prin controlul executivului - administrația țării, adică - altfel spus - controlul resurselor majore ale economiei. Liviu Dragnea a garantat că acest control nu va fi pierdut, fie și cu riscul păstrării ca prim-ministru al coruptului dovedit, Victor Ponta. PSD-ul și-a însușit populist creșterea actuală a economiei (premisele ei fiind puse, însă, de mult hulitele administrații anterioare), văzând în ea baza electorală a menținerii sale la putere și după viitoarele alegeri. E drept că politica personală a premierului Victor Ponta (care are propriul său plan de revenire) incomodează, mărirea substanțială a fondurilor pentru consum și sistarea oricăror investiții majore putând avea efecte viitoare dure, dar PSD-ul speră că economia nu va suferi niciun șoc până la sfârșitul anului viitor, marcat de alegerile locale și parlamentare. Dacă le va câștiga, PSD-ul poate aplica măsuri de austeritate, acuzând "greaua moștenire" a lui... Ponta, iar Ponta însuși își va putea pregăti reîntoarcerea arătând că, sub conducerea lui... a fost mai bine. Într-o asemenea eventualitate și-a organizat Liviu Dragnea alegerea secunzilor în funcții de conducere la congres și a lansat ideea retragerii sprijinului politic pentru premier, dacă - în urma unor înțelegeri secrete cu opoziția - i se va garanta păstrarea postului pentru propriul partid. Președintele ales a găsit deja înlocuitori pentru șeful "celui mai cinstit dintre guverne", numele cel mai vehiculat fiind al lui Zgonea. Înlocuirea lui Ponta se va petrece, însă, numai dacă Justiția îl va condamna (chiar și pentru PSD fiind prea mult să aibă doi lideri supremi - cel politic și cel administrativ - marcați prin sistemul judiciar). Dacă instanțele vor fi blocate, PSD-ul își va continua nestingherit proiectele de dominare totală a țării.
Cel de-al treilea motiv este unul organizatoric. PSD-ul nu are, în actuala generație de lideri, înlocuitori pentru Dragnea sau Ponta. Nici baronii (de la Oprișan, Duicu, Bunea Stancu la R. Mazăre), nici "lupii tineri" ai lui Ponta (Ghiță, Șova, Pop ș.a.) nu au anvergura sau abilitatea de a-i înlocui. Personalitățile partidelor "de rezervă" (UNPR și ALDE) sunt la fel de vulnerabile precum cei doi, din perspectiva minimei morale politice. Generalul "interesului național", G. Oprea, și-a acoperit uniforma cu titluri nemeritate, iar C. Popescu-Tăriceanu, susținătorul nostalgic al defunctei USL, are propriile schelete în dulap. Oricât de puternică ar fi mașinăria mediatică a acestei alianțe conservatoare, aparent de centru-stânga, nu poate acoperi mirosul ușor fetid al corupției pe care îl degajă.
Dacă, în ciuda atâtor "bube", PSD-ul și sateliții săi stau, totuși, destul de comod la guvernare, este pentru că opoziția lâncezește umăr la umăr cu președintele țării.