D'ale carnavalului - ARDE, BIBICULE!

- Magistrala scenă din piesa lui Caragiale, în care Miţa Baston îşi strigă suferinţa trădării, e bine cunoscută de majoritatea femeilor. Bărbaţii sunt mai puţin loviţi de năpastă, dar şi unii, şi alţii, ar fi bucuroşi să afle adevărul, ca să scape de ridicol şi chin. Psihologii îi ajută. Există indicii clare care îi trădează pe mincinoşi -

Limbajul corpului spune tot

Vine o zi în viaţa dvs. de cuplu, când partenerul începe să afişeze un comportament care bate la ochi: vor­beşte cu glas ridicat, iritat, vă evită pri­­­virea, nu-şi găseşte locul în casă, e mai atent ca de obicei cu igiena lui per­­­­sonală, se bărbiereşte mai des, schim­bă întruna cămăşile, ciorapii, pan­­tofii. În fine, respiră cu gura des­chi­să, îşi freacă bărbia, îşi piaptănă pă­rul cu degetele, intră şi iese din ca­meră foarte des. Puteţi fi sigure, doam­­nelor: iubitul dvs. soţ sau amant vă minte.
Se-ntâmplă însă ca şi o femeie să zâmbească exagerat, să vorbească cu o voce de fetiţă alintată, să se uite mai des în oglindă, să clipească des din pleoape, să dovedească o stare de agitaţie avansată: se mişcă de colo-colo, debordează de energie şi afec­ţiu­ne "orală" (vorbită), inventează pre­texte ca să rămână seara singură la televizor. Domnii pot fi siguri, şi ei, că femeia respectivă îi minte!
Persoanele cu spirit de observaţie, care cunosc limbajul fizic (corporal) al partenerilor, află mai multe lucruri decât cu ajutorul cuvintelor. Aşa ne spun cel puţin psihologii.
Nu există căsnicie, cuplu sau rela­ţie temporară fără minciuni. Cerce­tă­to­rii americani (cei mai curioşi să stu­dieze viaţa în doi) au constatat că, fără excepţie, toţi oamenii care trăiesc în perechi mint zilnic de cca 50-200 de ori. Cum deschidem gura, minţim: "Sunt bine", spunem, deşi senti­men­tele noas­­tre se află în bernă, "arăţi mi­nunat", ne mi­nu­năm, deşi persoana care ni se află în faţă arată în­gro­zitor. "Mul­­ţumesc pentru masă", rostim zâm­bind de plă­cere, deşi bucatele înghi­ţite ne-au întors sto­macul pe dos etc. Cel mai des se minte în căs­ni­cie sau în viaţa de cuplu. Dar cine minte mai mult? "Minciu­nile bărba­ţilor sunt mult mai uşor de ghi­cit", spun în cor psihologii. "Când o femeie îşi înşală so­ţul, ea procedează cu mai mult tact, în­cearcă să gă­sească un alibi invulne­ra­bil. Băr­baţii sunt mult mai neîn­de­mânatici. Ei le debitează so­ţiilor cele mai incredibile minciuni".

CLASAMENTUL MINCIUNILOR

În ce împrejurări se trag cele mai gogonate minciuni?

Unde şi când se mint cel mai tare femeile şi bărbaţii?

- În actul sexual
EA - simulează orgasmul, EL îşi ascunde do­rin­ţele erotice. Şi toate astea sub pretextul că nu vor să-l rănească sau să-l piardă pe celălalt.

- În relaţiile extraconjugale
EA - nu vrea să-şi rişte sigu­ranţa materială. EL - nu vrea să-şi pună-n joc căminul şi copiii (dar nici să re­­nunţe la aventura erotică nu vrea). În loc să lă­mu­rească problemele deschis, ei îşi ascund viaţa dublă printr-un eşa­fodaj de minciuni teribil de com­plicat.

- La bani
EA - susţine că pantofii noi sunt cum­păraţi anul tre­cut. EL - declară con­sumaţia la bar mult mai re­dusă. Nici unul nu vrea să-şi recunoască do­rinţele, ca să nu pară egoişti.

- Din laşitate şi comoditate
EA - nu vrea să recunoască că a uitat-o Dum­ne­zeu vorbind la telefon cu o prietenă. EL - îi ascunde faptul că orele suplimentare le-a făcut la bere, cu prietenii. Cei care nu-şi asu­mă propriile slăbiciuni nu pot să le dezvăluie nici partenerului.

- Din lipsa sentimentului propriei valori
EA - îşi trimite singură flori, lă­sând să se creadă că are un adorator. EL - se laudă cât e de apreciat la serviciu. De fapt, este vorba de teama ascunsă că partenerul nu îi recu­noaş­te calitatea sau că nu este iu­bit(ă) pen­tru ceea ce reprezintă de fapt.
Să spunem, deci, ade­vă­rul? Răspun­sul nu este uşor de dat. Adevă­rul gol-go­luţ, în fiecare detaliu, n-ar fi soluţia idea­lă pentru viaţa în doi. Ar fi crimă şi pedeapsă. Dar: min­ciunile, fiind un semn de slă­bi­ciune şi egoism, au ade­sea un efect dăunător în timp.
Psihologul: "Minciunile distrug în­cre­derea, iar în timp, pot otrăvi rela­ţia dintre parteneri".
El spune: "Eşti un om minunat" şi gândeşte "Din păcate la pat eşti cam plic­tisitoare".
Ea explică: "Patul nu e lucrul cel mai im­por­tant", vrând să spună "De­pind de tine, nu mă pă­răsi".
El o laudă, cerându-i: "Rămâi aşa cum eşti", dar îşi spune "Oricum gă­sesc în altă parte ce-mi tre­buie". Iar dacă ea îi spune: "Mama consideră că eşti lipsit de consideraţie", în realitate o gândeşte ea însăşi.
Minciuni convenţionale, minciuni de liniştire, minciuni de protecţie, min­ciuni de teamă, minciuni de esca­pa­dă - tot acest re­per­toriu al relaţiei noastre cu partenerul are şi un revers.

De ce să fiu minţit(ă) tocmai eu?

"Cel minţit trebuie să se gân­deas­că bine dacă el este de fapt cel care a provocat minciuna şi în ce măsură", spun psihologii.
În acest sens, există câteva între­bări autocritice, recomandate pentru o bună convieţuire:
- Îl (o) iau aşa cum e, cu toate gre­şelile şi slăbiciunile sau aştept perfec­ţiunea?
- Îi acord suficientă libertate? Sau îl (o) urăsc pentru fiecare clipă trăită fără mine?
- Îi arăt într-adevăr cât îl (o) iubesc? Sunt în stare să-i recunosc per­for­manţele fără re­zer­­vă? Sau con­curăm pen­­tru poziţia dominantă?
"Micile minciuni con­venţionale ar trebui trecute cu vederea cu multă ge­nerozitate", spun cercetătorii vieţii în doi. "Dar când e vor­ba de probleme im­­por­tante, singura soluţie este dia­logul sincer".