Unele femei au noroc, altele nu. Bărbatul potrivit, pentru o viaţă, e greu de găsit, iar multe dintre cele care-l caută au de înfruntat o sumedenie de greutăţi. Din această cauză, şi nu numai, au apărut cărţi, un fel de ghiduri, care ne învaţă cum să ne găsim bărbatul visat. Cea mai recentă carte de acest gen soseşte tocmai din Statele Unite. Autoarele ei sunt Ellen Fein şi Sherie Schneider şi cartea lor se intitulează: "Arta de a găsi bărbatul pentru o viaţă". Teoria pe care o susţin autoarele se bazează pe constatarea că în zilele noastre, femeile sunt mult prea emancipate pentru a-i lăsa pe bărbaţi să le curteze. Ele vor tot timpul să aibă conducerea. Au banii lor. Nu vor să se lase manipulate. Dar tocmai de aceea, ele sunt înţelese greşit. "Noi nu vrem să atacăm emanciparea femeilor, ci să le sfătuim cum poate fi îmbrobodit un bărbat", declară cele două psiholoage americane.
Să recunoaştem: dacă stăm să ne răscolim puţin amintirile, ne dăm seama că am greşit şi noi atunci când, îndrăgostite, am exagerat, dăruind mai mult decât ar fi trebuit. Dar aceste greşeli pot fi evitate, respectând cu stricteţe cele 34 de reguli pe care ni le propun autoarele. Pentru că nu toate pot fi adaptate şi la noi, ne-am mulţumit să vă prezentăm 10 dintre ele, cele care, credem noi, sunt într-adevăr bune de urmat şi de aplicat în viaţa de toate zilele. Iată-le:
Regula nr. 1
Nu acostaţi dvs. bărbatul, lăsaţi-l pe el să facă primul pas. În felul acesta, bărbaţii care vor doar să flirteze vor putea fi deosebiţi de cei care au intenţii serioase.
Regula nr. 2
E bine să vorbiţi despre dvs. la primele întâlniri, dar nu începeţi să vă plângeţi imediat de greutăţi, de situaţia dvs. financiară, de necazurile de la serviciu sau să-i povestiţi ce greşeli aţi comis în trecutele poveşti de iubire. Mai bine ascultaţi cu atenţie ce povesteşte partenerul dvs. şi în ce mod.
Regula nr. 3
Dacă nu mai vreţi să fiţi singură, faceţi ceva pentru imaginea dvs. Întăriţi-vă conştiinţa de sine cumpărându-vă nişte toalete noi, mergând la coafor sau slăbind câteva kilograme. Sportul vă va ajuta sigur să atingeţi o formă fizică bună. Şi încercaţi să vă autoconvingeţi că sunteţi unică, cu totul altfel decât celelalte femei.
Regula nr. 4
Nu telefonaţi dvs. bărbatului dorit (cel puţin în perioada de început). Aşteptaţi s-o facă el. Şi, dacă v-a lăsat un mesaj pe robot, nu sunaţi imediat. Dacă îl interesaţi într-adevăr, o să mai încerce o dată.
Dacă în primele săptămâni după ce l-aţi cunoscut, observaţi că bărbatul respectiv comite greşeli pe care nu le puteţi ierta, terminaţi imediat relaţia cu el. N-are nici un rost să vă gândiţi că veţi reuşi să-l debarasaţi de ele...
Regula nr. 6
Nu acceptaţi întâlniri fixate în ultimul moment. Cel care vă telefonează la ora 18.00, ca să vă spună că la ora 20.00 aveţi bilete la cinema, are senzaţia că pentru el sunteţi oricând de găsit. Şi nu este aşa! Spuneţi-i amabil, dar precis, că din păcate nu aveţi timp. Terminaţi convorbirea telefonică după cel mult 10 minute, chiar dacă vă vine greu.
Regula nr. 7
Decideţi dvs. când trebuie să se termine întâlnirile. Primele rendez-vous-uri n-ar trebui să dureze mai mult de 3-4 ore. Spuneţi că nu sunteţi disponibilă prea des - iar dacă mai vrea să afle răspuns la unele întrebări, o să încerce să vă întâlnească din nou.
Regula nr. 8
După ce-aţi suferit o decepţie, încercaţi să vă puneţi cât mai repede pe picioare. Tristeţea de durată lungă o resimţiţi - cel puţin în amintire - ca pe un timp pierdut.
Regula nr. 9
Dacă descoperiţi că adoratorul dvs. este căsătorit, trebuie să vă decideţi: doriţi un bărbat pentru o viaţă, atunci nu este cel potrivit. Căutaţi doar aventura? Atunci poftiţi... Nu vă reproşaţi nimic. Pur statistic, bărbaţii însuraţi îşi părăsesc foarte rar soţia din cauza amantei. Şi apoi, de ce sunteţi atât de sigură că vă va rămâne fidel? Doar v-a arătat câtă importanţă acordă fidelităţii în căsnicie: absolut nici una.
Regula nr. 10
Iubiţi doar bărbaţi care vă iubesc şi ei. Toţi ceilalţi sunt pierdere de timp. Nici o femeie nu poate convinge un bărbat să o iubească, dacă lui nu îi place.