Comori care au dăinuit, în picioare, peste 2000 de ani, înfruntând o vreme şi nişte vremuri pe care le credeam mai tulburi decât ale noastre, ajung să fie rase de pe faţa Pământului - ce ironie! - într-un an în care descoperirile NASA (Agenţia Spaţială Nord-Americană) ne fac să visăm mai mult ca oricând la viaţa pe Marte.
Într-o epocă în care informaţia e mai accesibilă ca oricând, când scuza necunoaşterii a încetat să mai fie validă, când până şi ultimii emigranţi din calea sărăciei şi a războaielor, care au ajuns să sufoce Europa, au telefoane mobile şi acces la Internet, astfel de orori întunecă, zilnic, ecranele televiziunilor de ştiri. Din păcate, deşi mai puţin mediatizate, asemenea schilodiri ale istoriei milenare se petrec şi la noi, chiar sub ochii noştri, în plină Uniune Europeană, la mii şi mii de kilometri distanţă de zonele de conflict din Orient: clădiri de patrimoniu lăsate deliberat în paragină, ca să le poată lua locul diverşi mamuţi imobiliari, şantiere arheologice de cea mai mare importanţă îngropate la hei-rup sub un strat de asfalt, că nu e timp de pierdut, şi câte şi mai câte situaţii de genul acesta. Ultimul exemplu vine din judeţul Sălaj, acolo unde membrii unei asociaţii a crescătorilor de bovine nu şi-au găsit ceva mai bun de lucru decât să "niveleze" zona în care se aflau ruinele cetăţii dacice de la Stârciu, din comuna Horoatu Crasnei. Oamenii doreau să tragă un drum forestier, aşa că au făcut una cu pământul zona în care se afla cetatea. Luat la întrebări de presă, primarul din localitate admite că nici măcar nu avea habar că pe teritoriul pe care îl administrează se afla o veche cetate dacică! Asta, în condiţiile în care, spun reprezentanţii Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, existenţa acelui sit arheologic este reprezentată pe Planul Urbanistic General al comunei. Tot primăriei îi revenea şi rolul de a marca acest obiectiv corespunzător, astfel ca până şi ultimul crescător de bovine să îşi dea seama că nu poate intra acolo aşa, tam-nesam, cu buldozerul. "Sunt zone în care a fost distrus totul - valuri de pământ, şanţuri dacice. Şi, din păcate, nu este singurul loc din judeţ în care s-a întâmplat asta", i-au declarat cei de la muzeul din Zalău corespondentului ziarului "Adevărul". Şi, din păcate, nu e nici singurul loc din ţară în care, din ignoranţă sau din lăcomie, sunt distruse valori inestimabile ale patrimoniului naţional. În loc să le îngrijim şi să ne mândrim cu ele, le radem cu buldozerul şi-apoi tragem, deasupra, un rând de pietriş sau de beton.