Petrecere de toamnă la... Vârful Crucii

"Toamna cu Prieteni"

A fost sau n-a fost?... Aşa mă întreb zi de zi, după ce am luat parte, împreună cu trei colegi de redacţie, la cel mai nonconformist şi greu de descris eve­ni­ment rural din România: "Ziua Recoltei" sau "Re­colta de Prieteni" sau "Zilele Prieteniei" sau "Toam­­na cu Prieteni"... Îi las pe cititorii noştri să aleagă numele preferat, după ce vor citi, fără grabă, cele de mai jos. Iată ce: avocatul bucureştean Nelu Purge are, ca tot românul cu stare, o casă la ţară. Mi­lioane de orăşeni au case la ţară, ca să nu vorbesc de ţăranii care, şi ei, prin forţa lucrurilor, au case în satele patriei. Casa lui Nelu şi a Valericăi Purge e în ju­deţul Prahova, în comuna Proviţa de Jos, nu de­parte de celebra localitate Cor­­­nu. Proviţa de Jos e as­cunsă printre dealuri înalte, în­cărcate de păduri dese, vir­gine. Ca tot orăşeanul, Pur­ge şi-a construit un loc­şor retras, în plină natură, spu­zit de brân­duşe de toam­nă, în­con­jurat de livezi de pruni şi meri, de pri­eteni de-ai locului, prin­­tre care se dis­tin­ge, cu noroc, pă­du­rarul satului. În ciu­da unui pri­mar cam ostil, care-i pri­veşte chio­râş pe "veneticii" de la oraş, deşi uită câţi bani încasează din im­pozitele lor, domnul avocat a clădit un cen­tru al petrecerilor prieteneşti, un loc al peisajului în­frăţit cu rude şi oas­peţi, colegi şi amici de colegi, un spaţiu al origi­na­li­tăţii în materie de viaţă campestră. Şi a mai dorit ceva Nelu Purge, boieri dumneavoastră: a dorit să ţină frun­tea sus, de dragul foştilor colegi de armată şi facultate - instituţii faţă de care românul, ştiţi bine, este extrem de sensibil. Ia-i lui Nelu Purge maşina, smartphone-ul, peştii roşii din iazul casei, curcanii şi cocoşii bă­tăuşi din coteţe, dovlecii şi tăr­tăcuţele din grădină, cojocul miţos şi pălăria mo­că­nească... Ia-i colecţia de vinuri din pivniţă, covoarele ţărăneşti de pe pereţi, dar nu-i lua prietenii şi speranţa că-i poate vedea măcar o dată pe an, în această ne­mai­văzută zi a "recoltei".

"Panic Syndrom". Un protest împotriva austerităţii...

Deşi Purge n-a băut nici o picătură de alcool în via­ţa lui, îşi cheamă amicii să le dea de băut, ade­menindu-i cu cele mai bune vinuri şi palinci, dar şi cu cele mai bune bucate ce se pot găsi pe plaiurile mioritice. Un răsfăţ pantagruelic se revarsă timp de două-trei zile, încât nu-ţi rămâne decât să bă­nuieşti că veselul cocoş din Punguţa cu Doi Bani şi-a revărsat guşa dodoloaţă pe aleile pietruite ale casei lui Purge. Foişoare cu mese încărcate până la refuz, grătare încinse fără opri­re, meseni ocupaţi cu degustatul, doamne şi dom­nişoare plimbându-se cu farfuria în mână printre co­şuri şi panere, aruncând ocheade spre cup­toa­rele fumegânde şi lăsându-se seduse de podoa­be­le toamnei: dovleci roşii, tiugi, tărtăcuţe, tâl­vuri şi alte roade deco­rative. Adevărata "civi­lizaţie a ochiului" vine însă din rafturile cu bu­cate. Aici, dacă nu eşti stăpân pe tine, poţi avea un atac de panică. Panic Syndrom... Am fost re­cent prin câteva ţări nordice, am mân­cat în locuri selecte, am cunoscut un mod de viaţă cumpătat şi auster. La capătul drumului, mi-am spus: fără nici o îndoială, românii sunt sarea şi piperul Europei. Dacă vor ei să petreacă între pri­eteni, nu le poţi impune nici o interdicţie, nici o măsură disci­plinară, nici o lege. Toamna aceasta a prietenilor lui Nelu Purge o văd ca pe un protest împotriva austerităţii. Aşa ies unii români din cri­ză, până la urmă...Îmi arunc ochii pe rafturi şi, printre piftii şi castroane cu salată de boeuf, iată ce mai văd: creme de conopidă à la Vali, brânzeturi de toate felurile, zacuscă de vi­nete, de ciuperci; icre de ştiucă à la Mari, jam­bon românesc de casă, slă­nină afumată, şorici, câr­naţi, ciorbă de burtă, leveşe (supă) de cocoş (dom­nul Purge e orădean), tăieţei suciţi pe fus, gulaş de viţel, pastramă de ber­becuţ înăbuşită a la Vali; sarmale în foi de var­ză de la tanti Ve­ro­nica şi de la Dana Bolovan, fa­sole cu afumătură, mămăligă, bulz la tavă a la Vlad Purge şi Iulia Matei, plăcinte cu cartofi, cu brân­ză şi cu varză, à la Luci şi à la Mariana; car­tofi copţi, castane coap­te, ceafă, mici, berbecuţi la proţap de la Adrian Bolovan, ciocănele de pui, legume, fruc­te, cozonaci, prăjituri (opt metri pă­traţi, à la Monica/Dana/Corina/Adina/ Coca/ Ma­riana/ Luci); vinul lui Puiu Popescu de la Gorj, vinul de la Blaj, al lui Gheorghe Avram; palincă de Bihor de la Mariana şi Dan Chişbora, castane, plăcinte şi design decor de la Luci şi Mitruţ Pop şi de la Alexandru (Şmil) Krompaczki din Baia Mare; lichioruri de vişine, mure, afine, zmeură, zarzăre, coarne, cireşe amare; must direct din ţarc, siropuri naturale. Sigur am uitat destule...

Vitrina cu prieteni

Pop Dumitru zis Mitruţ, din Baia Mare, este un obişnuit al casei, ca să nu spun că este chiar maistrul care a construit casa. Văr primar al am­fitrionului, a lucrat toată viaţa la CFR, a ridicat staţii de tren. Când vede atâta lume (223 de per­soane!) se simte în largul lui şi-şi aminteşte că, în clipa în care a început lucrul, vărul Purge se întreba: oare vom ajunge vreodată să ne primim prietenii în coşmelia asta? Coşmelia e astăzi di­ta­­mai vila, şi a ieşit atât de mare şi prin inter­venţia as­cunsă a lui Mitruţ. De altfel, se spune că acei pe care-i cheamă Mitruţ sunt întotdeauna înţelepţi, căci au văzut-o în tinereţe pe Fata Pădurii. Obişnuit cu pla­nuri, cu proiecte şi materiale de construcţii, Mitruţ cel priceput a supravegheat totul, reuşind să-i înveţe meserie pe toţi voluntarii din vecini, care n-aveau slujbă. Astăzi, băieţii fac armături în Spania sau în Italia, deşi nu visau că vor ajunge vreodată cons­truc­tori... Ce-i place lui Pop Mitru? Peisajul, locul, dea­lurile împădurite, prezenţa atâtor prieteni.
Adrian Bolovan e pădurar, vecin de ispravă, po­vestitor şi "gânditor". Se gândeşte mult la lume şi la tinereţea lui, urcând dealuri şi coborând văi, la est, la vest şi la celelalte puncte cardinale. De-l întrebi ce ne înconjoară, afli că la vest e Valea Nucului; apoi vezi Mă­gura; apoi, la sud, pădurea Drăgăneasa; la nord-vest, zăreşti pădurea Sultanu, al cărei nume aminteşte de sultanii care au stăpânit ţara vreme de cinci sute de ani; la nord, se întinde pădurea Feţele Grâului. Aici a fost o poiană cu grâu, dar după război s-a împădurit... În fine, chiar locul în care Purge şi-a pus casa se nu­meşte Vârful Crucii... Putem spune că am fost la pe­trecerea de la Vârful Crucii. Sună bine, mai ales că în vecini, zac comorile haiducilor dâmboviţeni, pe ce­lebra Vale a Comorii.
Puiu Popescu, vechi prieten de la Goj, este mare gospodar, păstrând întotdeauna vinul vechi pentru petrecerea colegului Purge. Servind la toate mesele, ca la el acasă, se face repede îndrăgit şi de noii mu­sa­firi, deşi regula este să se servească fiecare, altfel riscă să rămână flămând (o glumă bună, ţinând cont de can­tităţile pantagruelice de mâncare...).
Alexandru (Şmil) Krompaczki, cu alura lui de fe­cior de pe Săsar, înalt de doi metri şi mereu zâmbitor, vorbeşte, nu despre sine, ci despre gazda lui, din ul­timii 15 ani. Căci Ziua Recoltei la Purge se sărbă­to­reşte de un deceniu şi jumătate! Crede că Nelu Purge are calităţi de lider, le-a dovedit în armată, unde, deşi mărunt de statură, îi plăcea să dirijeze, să dea ordine. Prezenţa lui aici, ca singurul "ungur" între români, ţine de obişnuinţa de a-şi revedea colegii, măcar o dată pe an. Vine "ca la Maglavit", cu încrederea că nu va avea ni­mic de regretat. Şi nu are, mai ales că pri­etenul Ci­prian Dobrin, secondat de grataragiul Gigi Rusen, ambii din Bucureşti, glumesc miticeşte pe seama lui... O singură dată a fost întrebat de sora din Baia Mare: "Unde mergi?". "La ziua recoltei?". "Dar ce treabă ai tu cu recolta?". Ce-i putea răs­pun­de? Nimeni, în afara celor care vin aici, nu înţelege ce "recoltă" vrea dom­nul Purge să sfinţească.

Un joc de oameni mari...

Aşadar, pe o uliţă pietroasă a comunei Proviţa de Jos, la o aruncătură de băţ de Moreni şi Breaza, în fie­care toamnă, la începutul lunii octombrie, are loc un joc de oameni mari, nemaivăzut. Parcurgând sute de kilometri, de la Oradea, Baia Mare, Iaşi, Bacău, Tîrgu Jiu sau Craiova, circa 200 de adulţi, însoţiţi de familii, iau cu asalt casa avocatului Nelu Purge. Fiecare îşi adu­ce aşternuturi şi găseşte un loc de cazare, fie în mul­tele camere ale casei, fie la vecini, fie în cor­turi şi rulote. Timp de 48-60 de ore, cu scurte pe­rioa­de de somn, ospeţele din basme coboară pe pă­mânt. Ca de obicei, serviciile, utilităţile, am­bi­en­tul, muzica şi peisajul sunt oferite din partea ca­sei. Între cei 223 de musafiri din acest an, s-au aflat persoane de toate vârstele, de la Ruana Pă­curar, de 8 săptămâni, până la seniorul Nicu Pre­da, 87 de ani, fost preşedintele c.a.p. Butimanu şi fost deputat în Marea Adunare Naţională. În total, în cei 15 ani de ospeţe, au participat peste 650 de invitaţi din toată ţara. Doamna Purge este obosită, a muncit ca la ocnă... Dar, cu un zâmbet sincer, mă asigură: "Facem totul din plăcere, din drag de prieteni... E o toamnă atât de frumoasă şi îmi vine să zic, odată cu poetul: «Astfel de toamnă bogată/ cine pe ea n-ar da viaţa lui toată»?".